Gheaţă & Dry tooling…

Din nou în Bicăjel, în locul unde îmi petrec cel mai mult timp la căţărat pe timp de iarna.
După ce au trecut minunatele sărbători de iarnă, care mi le-am dedicat schiatului, a trecut şi Cupa Românie de Escaladă Mixtă, ce s-a desfăşurat la Buşteni, trecem din nou la treabă şi am început anul cu o ieşire la gheaţă şi una la dry tooling, adică sâmbătă la căţărat pe gheaţă şi duminică la dry tooling.

Bicăjelul

Ciprian Andrecuţ la baza primei cascade.

Sâmbătă dimineaţa îl iau pe amicul meu din Topliţa, Şimon Istvan, să dăm o fugă până la cascadele îngheţate de pe Bicăjel. Plecăm de acasă pe o temperatură normală pentru oraşul meu natal, Topliţa, de -24ºC. Ajunşi acolo la prima cascadă toate bune şi frumoase, formată pe toată porţiuna ei, cascada îngheţată se prezenta bine din punct de vedere al siguranţei gheţii.

Şimon Istvan în prim plan, Ciprian Andrecuţ în planul îndepărtat.


Ciprian Andrecuţ pe trapta a doua a cascadei.

Ciprian Andrecuţ pe treapta a doua a cascadei.

Ne echipăm si îi dăm câteva urcări consecutive, alegând mai multe variante de abordare, după care propun să ne mutăm la cascada din amonte de prima, o cascadă căreia i-am făcut premiera în 2005 şi pe care am botezat-o “Cascada Prieteniei”, cu grad de dificultate 4 şi grad de angajament III.

Ciprian Andrecuţ în acţiune.



Surpriza mi-a fost faptul că nu era în de-ajuns de stabilă gheaţa pe porţiunea de ţurţure, asta observând mai de aproape, după ce am urcat pe ea mai mult de jumătate, şuruburile de gheaţă aveau un amplasament foarte prost, cauzat de gheţa instabilă, care la prima vedere părea a fi bine formată, dar pleca de la locul ei în blocuri mari, gheaţa la lovire răspundea printr-un sunet foarte ciudat care nu îmi dădea deloc încredere în structura pe care mă aflam, ceea ce m-a făcut să mă retrag, probabil că cei care se caţără pe acolo în manşa legată de bradul din vârf o să treacă, dar în cap de coardă treburile stau cu totul şi cu totul altfel.

În drum spre a doua cascadă.

În stânga, “Cascada Prieteniei”, în dreapta Ciprian Andrecuţ.

Ciprian Andrecuţ, plasând o asigurare în gheaţă.

După cum spunea şi marele căţărător francez, pe gheaţă, Francois Damilano, “cel mai important lucru în căţărarea pe gheaţă este să şti când să te retragi”.

Ciprian Andrecuţ pe verticala “Cascadei Prieteniei”.




Cu toate astea ne retragem şi spre casă, fericiţi, îngheţaţi, cu inimile împăcate şi îngheţate.

Ciprian Andrecuţ în căutarea unui amplasament pentru şurubul de gheaţă.

Ciprian Andrecuţ, ultimii paşi către vârf.

A doua zi duminică, clar, mă întâlnesc la locul crimei cu fratele de coardă, Florian Mastacan, şi cu încă doi prieteni de-ai lui, bineînţeles la faleza de dry tooling, la proiectul lui Florian, “Millenium” (M10-). Eu am ales să repet traseul “Millenium” (M10-), după care să mă bag în traseul “Harmonica” (M8), în care Luş, unul din prietenii lui Florian şi-a abandonat echipamentul.
Ziua a fost scurtă, dar cu efect pentru mine, mai slabă pentru Florian, care după câteva încercări date pe traseu, încă nu vrea să-l facă pe acest “Millenium” (M10-) : - ).
Cam atât a fost ca eveniment mai frumos în acest sfârşit de săptămână.

”Millenium” (M10-)…

Vă spuneam într-un articol anterior despre o nouă faleză de dry tooling deschisă în Cheile Bicăjel, nu cu mai mult de două trasee, care acum trei săptămâni erau proeicte pentru mine, încercând să fac câţiva paşi în trasee, dar fără nici un rezultat, nici măcar nu am reuşit să ajung în top. Primul traseu “Harmonica”, iar al doilea “Millenium”, ultimul fiind o mare provocare pentru mine anul acesta, dar cu o voinţă puternică şi cu un spirit de câine, lucrurile sau schimbat dramatic.


Magicul râu Bicăjel

După câteva săptămâni de pregătire riguroasă, în care m-am antrenat bineînţeles singur, cu un antrenament specific, mă întorc din nou în Bicăjel la noua faleză. Mă încălzesc pe traseul, care era şi proiect, “Hrmonica”, pe care reuşesc să îl fac. O rută frumoasă, în care întâlneşti şi gheaţă în părţile finale, o rută tehnică, în final un (M8), care îşi merită toţi banii.


Magicul râu Bicăjel

Tot ce v-am spus acum se întâmplase cu două săptămâni în urmă.
În weekend-ul acesta m-am reîntors la locul cu pricina, împreună cu Florian Mastacan (Kobe), dar de data asta cu un plan mult mai serios, mult mai pretenţios şi anume “Millenium”, al doilea proiect din noua faleză.
Ne hotărâm cu Florian să ne încălzim direct pe traseu, echipândul în tot acest timp şi optimizând mişcările acolo unde am avut nevoie atât eu, cât şi Florian.


Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Prima încercare a fost eşuată, din cauza unei prize în care se afla puţină gheaţă şi care a cedat. A urmat Florian în arenă, legând o mare parte din traseu, dar şi de data aceasta fără rezultat.


Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-), avândul filator pe Florian Mastacan

A treia mea intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgerea celor 25m ai traseului “Millenium” (M10-), 25m de perete surplombat, în care mişcările sunt brutale, grele, foarte tehnice, semidinamice în mare parte a traseului, iar apoi urmate din nou de mişcări brutale, fără paşi buni de odihnă, fără prize clare pentru picioare, ceea ce face ca în ultima porţiune a traseului să rămâi atârnat doar în mâini, picioarele plecând de pe “prizele X”.


Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Sunt foarte bucuros pentru reuşită, nu pentru că a fost “first ascent”, ci pentru că în primul rând, a fost o foarte mare provocare pentru mine, m-a pus să dau din mine tot ceea ce trebuia pentru reuşită şi pentru că este cel mai greu traeseu de dry tooling pe care m-am căţărat în România până la ora actuală. Traseul a fost parcurs categoric, în totalitate, fără “back poit”.


Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Îi mulţumesc lui Florian pentru susţinere morală şi nu numai, iar ca sfat pentru cei interesaţi de traseu, fără un filator bun să nu vă băgaţi în traseu.

Prima ieşire la dry tooling…

De câteva zile am pus şi eu espadrilele în cui până la primăvară şi am început încet, încet pregătirea pentru sezonul rece, care la Topliţa a început serios, având deja de o săptămână temperaturi de (-11ºC). Mai trebuie să ningă şi iarna e venită în toată regula.
După o perioadă de pregătire la panou şi pe acasă, m-am hotărât să ies şi la stâncă pentru a mă acomoda, să văd cum răspunde organismul la efort combinat cu frig, aşa că împreună cu nişte prieteni din Topliţa ne-am încordat pentru o acţiune în Bicăjel.

Bicăjelul


În prima zi, sâmbătă, am parcurs trasee mai uşoare pentru acomodare, M5; M6, am încercat paşii din noile proiecte amenajate săptămâna trecută, împreună cu Florian Mastacan şi Lucian Bursuc, două linii, “Harmonica” şi “Millenium”, cel din urmă, fiind pentru mine provocarea pentru acest sezon, deoarece linia pregăteşte ceva mult superior faţă de ce există deja în Bicăjel (mă refer la traseele de dry tooling). Ca şi grad nu mă exprim, nu pentru că nu ar exista o părere, mai ales că am încercat să leg paşii din traseu, ci doar pentru că nu am legat traseul.


Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)



Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)

A doua zi, duminică, mi-am propus să mă dau pe cele doua trasee “Dance 4 Life” (M9-), şi “Enter The Dragon” (M9), trasee care sezonul trecut mi-au fost proiecte. Traseele le-am parcurs fără nici o problemă, echipându-le în acelaşi timp cu parcurgerea. Pe lângă cele două trasee, am mai parcurs şi altele, tot pentru acomodare.

Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)


În stânga Simon Istvan, în dreapta Ciprian Andrecuţ, la o tacla despre rutele existente.


O mică pauză tehnică, mai mult sau mai puţin…

În final totul a mers bine, dar gândul tot la “Millenium” mi-a rămas.

Supernova (7c+)…

O nouă rută parcursă în acest sfârşit de săptămână, un weekend cu temperaturi sub 0ºC noaptea şi ploaie peste zi.
Sâmbătă ne întâlnim din nou trupa veche şi neschimbată, în Cheile Bicazului, pentru noi trasee, vechi proiecte, trupa formată din Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosă (Kojac), Ştefan Dumnitrescu (Văcuţa) şi eu (Pitzi).
Prima zi nu prea am făcut mare lucru, din cauza unei ploi care, parcă nu se mai sfârşea şi care m-a prins tocmai când echipam traseul “Supernova” (7c+), făcându-mă leoarcă, până ce am reuşit să mă retrag. Cam aşa a fost primul meu contact cu noul traseu.
Mai spre seară ne-am retras mai în amontele cheilor, la un proiect mai vechi de-a lui Ştefan Dumitrescu (Văcuţa) şi anume, “Creatina” (8a), cu care şi-a încheiat conturile în acea după masă.
A doua zi toate bune şi frumoase, după o noapte friguroasă, Soarele a început să încălzească foarte puţin atmosfera, dar asta nu m-a făcut să renunţ la acţiune de pe “Supernova”, aşa că l-am luat pe Kojac ca filator şi hai la atac.
În primele mişcări din traseu, am îngheţat total, degetele de la mâini, de la picioare, mucii din nas, tot, dar tot nu am renunţat şi am mers pe bucăţi până în topul traseului să mă încălzesc cât de cât, între timp Soarele a aruncat o rază de lumină şi pe ruta mea, ca să nu mă demoralizez de tot.
O a treia intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgându-l fără prea multe ezitări, pentru că nu-şi aveau locul, mai mult de atât, pe undeva pe sub tavanul de la finalul traseului, într-un pas mai delicat, cu prize extreme de spălate la picioare, şi un mono-doit (priză de un deget) la mana, din care punctam, am auzit în toată concentrarea pe care o aveam un strigăt de încurajare ce venea de la Kojac “Pitzii !!!!...te-am scos din Gri-Gri şi am plecat, acolo nu ai voie să cazi”, nu vă povestesc ce încurajare a fost, stând în mon-doit (priză de un deget) şi privind cum coarda flutură sub mine, dar nu acesta a fost cel mai greu pas prin care am trecut pe traseu.
În final pot spune despre traseu că este unul complex, de la prize pensate la înţepate, de la bi-doit-uri (prize de doua degete), la mono-doit-uri (prize de un deget), de la inverse la scurse, de la faţă la tavan, un traseu tehnic, care mi-a plăcut foarte mult.
Poze şi film nu am, poate cu altă ocazie.

Take a Break (7c) & Euthanasia (7c+)…

Nimic mai mult, decât două proiecte parcurse în aceiaşi zi.
După multă muncă, răbdare, durere, am reuşit să-mi închei conturile cu “Euthanasia”, un traseu care a fost şi este foarte reprezentativ pentru mine, după cum vă spuneam şi în articolul precedent, un (7c+) estetic şi complex, o rută din care am învăţat o grămadă de lucruri.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Acţiunea începe de sâmbătă dimineaţa, când am plecat din Topliţa înspre Cheile Bicazului pe o ploaie urâtă de toamnă, şi o temperatură pe măsură. Acolo mă întâlnesc cu Florian Mastacan (Kobe), prieten, “frate”, coleg de coardă şi de suferinţă. Vremea la fel de urâtă şi în chei ca şi la Topliţa, ploaie şi frig, aşa că ne hotărâm să mergem în zona Gâtu Iadului, un sector ferit de ploaie, unde puteam căţăra, Florian parcurgând traseul “Take a Nap” (7b), iar eu m-am dat pe “Take a Break” (7c).

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua de cocoţ s-a încheiat rapid, retrăgându-ne sus în Lacu Roşu, unde dormeam, care prin maşină, care afară sub cerul liber.
Duminică dimineaţa, după o noapte cu temperatura de 1°C, mă trezesc pe la orele şapte, în lumina Soarelui care tocmai îmi încălzea unele părţi mai sensibile ale corpului, Florian dormind în hotel Renault, dotat cu internet şi aer condiţionat, dar fără duş şi hârtie igenică.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua o încep tot în sectorul Gâtu Iadului, prin parcurgerea trseului “Take a Break” (7c), după care ne mutăm la locul crimei, sectorul Faleza Ascunsă, unde era proiectul meu, “Euthanasia” (7c+).

Ciprian Andrecuţ în Euthanasia (7c+)

În cele din urmă reuşesc şi parcurgerea lui, fiind extreme de mulţumit pentru reuşită, fiind un traseu cu care te împrieteneşti mai greu, care îţi eutanasiază degetele pe parcursul lui, ca la final să-ţi ofere un pas mai sesibil de decizie, echilibru şi control.

Ciprian Andrecuţ într-o scurtă pauză, cugetând la Euthanasia.

Florian reuşeşte să parcurgă cele două trasee existente acolo, Coma (7a), respectiv Death Angel (7a+), pentru şlefuirea noului topo al zonei.

Painkiller (8a)…

O nouă realizare, "Painkiller" (8a), al treilea 8a din acest sezon. Un traseu pe care-l aveam ca proiect încă de anul trecut, când am făcut prima dată cunoştinţă cu el, dar care nu era programat pentru această perioadă, momentan avându-l ca proiect traseul “Eutanasia" (7c+), un traseu mult mai reprezentativ pentru mine decât Painkiller, dar din cauza condiţiilor meteorologice care au ţinut ud traseul Eutanasia, am ales să mă dau pe Painkiller.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

În primele încercări din anul acesta l-am avut ca partener pe Forest, un prieten din Iaşi, ca mai apoi în ziua realizării traseului, să-l am ca filator pe Florin Iordănescu, un tip din Bucureşti care l-am întâlnit la zona de escaladă din Topliţa, un lucru care m-a uimit datorită faptului că cei din Topliţa, având totuşi traseele sub nas, nu se sinchisesc, iar Florin împreuna cu colegul lui, bat cale lungă până aici, prin simplu fapt că au auzit de existenţa unei zone de escaladă în Topliţa, mai mică ce-i drept, dar există.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

Legând o prietenie rapidâ ca între toţi oamenii cu aceleaşi pasiuni, ne hotărâm să mergem în Cheile Bicazului la căţărat, doar eu şi Florin Iordănescu. Ajunşi la locul unde bomba magică a căzut, ne apucăm de treabă şi începem, la alegerea lui Florin, cu proiectul meu, Painkiller.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

După cele trei încercări de sâmbătă şi alte nouă încercări din trecut, reuşesc să leg traseul. Un traseu frumos, prietenos cu degetele, fără a avea un pas anume, intensitatea mişcărilor fiind mai mică decât în Eutanasia, un traseu clar ca mişcări ne fiind nevoie de prea multă judecată la traseu, doar să poţi.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

Prima parte a traseului fiind mai tare, trecând prin nişte “bidoit-uri” şi negative (inverse), după care dai la topul intermediar, unde te poţi odihni fără măini, urmat de un traverseu spre dreapta şi direct în sus până la top, pe ultimele trei asigurări se mai întâlnesc nişte paşi mai tehnici, care obligă puţin creierul să se ”încordeze”.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

În concluzie este un traseu frumos, bine amenajat, atletic ca mişcări, destul de bun şi nu, ca primă rută de 8a.
Film nu am doar câteva poze, cameramanul fiind plecat în concediu de vreo patru luni.

Creatina (8a)...Kojac

Un nou film, Creatina (8a), de aceastǎ datǎ, îl avem în acţiune pe Costel Tudosǎ (Kojac).

Creatina (8a) from cipri florin on Vimeo.