Festivalul alpin şi highline, Piatra Singuraticǎ…

Întâlnirea, întâlnirilor, a avut loc la sfârşitul de sǎptmânǎ care tocmai a trecut şi la care m-am prezentat şi partcipat de Vineri dupǎ masa, pânǎ Duminicǎ seara.
Ajuns Vineri la Piatra Singuraticǎ, în micul paradis din Hǎşmaş, lume ioc, cǎţǎrǎtori ioc, doar un singur participant, Cristi şi nu mai ştiu cum…

Pe lângǎ izvor.

În prima zi am parcurs douǎ din traseele mai uşoare şi lungi, sǎ mǎ acomodez cu roca şi tot ce era pe acolo, dar tot Vineri, spre searǎ, am început sǎ orbecǎiesc printr-un traseu care era proiect, “Guardian Angel”, propus în topo-ul cu zona, ca fiind un (7b).



De la prima intrare în traseu, mi-am dat seama, cǎ este ceva mai mult acolo ca dificultate, decât era propus. Am cǎţǎrat cu Cristi pânǎ seara târziu, ca mai apoi, sǎ ne retragem care pe unde putea sǎ doarmǎ. Eu nu am renunţat la obiceiul de a dormii afarǎ, sub cerul liber, pentru cǎ doar un om care se simte liber, poate dormi sub cerul liber… :-)

Turnurile II, III, IV.

În dimineaţa urmǎtoare, mǎ trezesc la orele şase şi mǎ apuc sǎ caut un om care sǎ mǎ asigure, Cristi, venind mai târziu la stâncǎ, dar eforturile au fost în zadar.
În cele din urmǎ, tot cu acelaşi om, am ajuns sǎ mai clarific proiectul, pânǎ când Soarele a început sǎ batǎ pe traseul, iar şansele sǎ te poţi da pe cǎldurǎ, fiind nule.
Am mai cǎţǎrat pe ceva trasee la umbrǎ, dar gândul tot la proiectul meu îmi rǎmase.

Ceva echilibristicǎ, pe highline-ul montat acolo.

Duminicǎ dimineaţa, dupǎ ce m-am încǎlzit pe traseu, a venit şi momentul decisiv şi dupǎ toate cele trei “crux-uri” ale traseului, reuşesc parcurgerea lui, în final un traseu de dificultate (7c+), frumos, estetic, foarte tehnic şi cu ceva paşi de forţǎ, pe ultimii metrii din cei 30 ai traseului.

Moara Dracilor.

În ceea ce ţine de concluziile acestei întâlniri, pot spune cǎ, zona este foarte frumoasǎ, accesul destul de anevoios, dar nu criminal, eu mi-am cǎrat tot bagajul singur, fǎrǎ ajutorul cǎruţei, care îţi ducea o parte din bagaje sus, traseele foarte frumoase, unele din ele, cam prost amenajate, necurǎţate de plǎcile care dǎdeau sǎ cadǎ, lipsa din topurile traseelor a unor inele, carabiniere de retragere, un punct destul de rǎu.
Totuşi, admir foarte mult, bunǎ voinţa lui Andrei Nan, cel care a amenajat traseele şi îi dispreţuiesc pe colegii lui, care nu l-au ajutat, mǎcar la curǎţatea traseelor, chiar dacǎ experienţa amenajǎrii traseelor de escaladǎ, nu este la cel mai înalt nivel. Un lucru slab care l-am mai observat este, lipsa oamenilor din judeţ, care sǎ vinǎ la cǎţǎrat, care sǎ vinǎ sǎ se dea pe highline-ul montat acolo, un lucru care aratǎ cǎ, mişcarea montanǎ din judeţ este extrem de slabǎ.
Dar un lucru foarte bun a fost, gulaşul secuiesc, care s-a fǎcut pentru participanţi şi care a bǎtut toate recordurile, la capitoulul delicatese.
Cam atǎt.

Moroeni şi altele…

Nu de mult am ajuns şi în noua zonǎ de cǎţǎrat, la Moroeni, împreunǎ cu Kojac. O zonǎ frumoasǎ, din punct de vedere al traseelor de escaladǎ existente acolo, dar nu şi din punctul de vedere al peisajului, unde mâna omului şi-a fǎcut prezenţa, prin imensa carierǎ aflatǎ în amonte de faleze.
Dar revenind la ideea pentru care ne aflam acolo, iniţial ne-am propus sǎ ramânem zece zile, deoarece în zonǎ sunt foarte multe trasee, foarte bine amenajate, simţindu-se prezenţa oamenilor cu experienţǎ la amenajarea rutelor de escaladǎ, dar impedimentul a fost, ca nu ne-am ales bine perioada din an, care sǎ permitǎ sǎ te caţeri în limitele normale.
Cǎldura foarte mare, umiditatea crescutǎ şi nu în ultimul rând, miliardele de ţânţari aflaţi în zonǎ, au fost cocktail-ul cel pǎcǎtos care ne-a alungat din zona, dupǎ trei zile şi jumǎtate.
Din trasee, am parcurs câteva, sub grad de dificultate (8a), foarte frumoase, puţin cam pompate ca şi grad, faţǎ de Bicaz, dar ok.
Ca suprizǎ mare pe care am avut-o, în ultima zi de stat, am rǎmas şi fǎrǎ cortul aflat în mica zonǎ….parcare, unde puteai sǎ-ţi laşi maşina, noroc cǎ nu aveam nimic în el, deci atenţie la corturi, maşini, tot ce e de valoare, deoarece între cele douǎ faleze, existǎ un drum, foarte circulat, aşa cǎ….
Din Moroeni, revenim în Cheile Bicazului, unde rǎcoarea şi aerul curat, e la el acasǎ. Ne oprim la faleza de lângǎ tunel, unde ne alegem câte un traseu, din cele noi deschise acolo, eu pe ”Viktor” (7c) şi Kojac ”Karmeliet” (8a+). Despre traseul ”Viktor” (7c), pot spune, cǎ este fǎrǎ nici o discuţie, cel mai frumos (7c) din Cheile Bicazului, cu o cǎţǎrare esteticǎ în el.

Ciprian Andrecuţ, vrǎjit de unul din traseele din Borsec.

Dupǎ toate acestea, ne retragem la faleza aerianǎ, fiecare cu proiectul lui, eu pe ”Airbus”, un (8a) de 50m lungime şi Kojac pe ”Boeing”, un (8b/8b+?), la fel de lung.
În rest treaba merge bine, am mai fost şi la Borsec, la Faleza Ursului, unde am mai repetat câteva trasee, în manierǎ solo, cu autoasigurare şi vom vedea ce ne mai rezervǎ restul zilelor.
O foarte scurtǎ prezentare, în câteva imagini mai jos.

Climbing in Moroeni and solo climbing in Borsec. from cipri florin on Vimeo.