A venit şi frigul.

   Mă reîntorc după ceva vreme să vă mai spun ce s-a mai întâmplat prin ale căţărării. Un sezon de vară s-a încheiat, cu multe rele dar şi multe bune. Am să vă povestesc pe scurt partea bună a lucrurilor, pentru că este mai interesantă.

   Am să încep cu Rarăul, o zonă cunoscută pentru escaladă, care aş putea să o numesc în primele trei zone frumoase de escaladă din ţară, dacă acolo nu ar exista oameni, aşa....rămâne ceea ce este, cu trasee de escaladă de super calitate, atât a stâncii, cât şi a amenajării. Am început să mă dau pe un traseu, proiect pentru mine, la care din păcate nu am mai ajuns din pricina timpului.

Prin Rarău.

   Apoi am mai ajuns şi în Ampoiţa, o zonă de escaladă aproape de Alba Iulia. O zonă care mi-a plăcut mult, acces rapid, textura stâncii foarte aderentă, cu trasee nu foarte lungi dar suficient pentru a te pune în dificultate. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că deşi accesul la trasee se face foarte uşor, amenajarea traseelor lasă de dorit (suntem în 2019 şi încă nu punem topuri la trasee!!!). Oricum ar fi, am să mă reîntorc acolo.

Ciprian Andrecuţ în Fisura Neagră.

   Reîntors în Cheile Bicazului, am parcurs ceva trasee de escaladă în manieră solitară, dar am fost şi prin trase de alpinism în acest an. Am parcurs aceste trasee la insistenţele altora, ca ajutor. Am fost prin Alveolelor, unde în a treia lungime am reuşit să trec pasul cheie din traseu la liber, după ce m-am luptat cu dificultatea lui. Am mai fost şi în Raza Soarelui, un traseu care te ţine cu sufletul la gură, apoi a urmat Genţiana, Fisura Centrală, Fisura Neagră, Vânătorii de Munte, Creasta Estică, Requiem, Traseul Fecioarei unit cu Finala 67. Trasee în care am căţărat cu Marius, Carmen şi Lucian, oameni din toate colţurile ţării, dar cu pasiuni comune.

Cu secundul prin Vânătorii de Munte.

Ciprian Andrecuţ în "Tulichina" 7c, solitar.

   În rest am ieşit şi la dry-tooling în acest sezon, pentru prima dată în acest weekend. Am parcurs ceva trase mai dificile fără probleme. Mă bucur că a început lumea să vină şi la dry-tooling (escaladă sportivă pe timp de iarnă).

Fizic mă simt super bine, psihic şi mai şi, deci la treabă...

Prin pereții Cheilor Bicazului şi Rarău.

   După ceva timp mă reîntorc pe paginile blogului cu micile mele escapade, care prin pereții Cheilor Bicazului, care prin Rarău.

   Pe lângă ieşirile mele solitare la cățărat, s-a format o mică echipă cu care am mai parcurs câteva rute prin verticalele Bicazului. Popa Carmen şi Moldovan Marius, oameni din locuri diferite ale țării, dar cu pasiuni comune. Ei au fost colegii mei de coardă, ce interesant este să te cațeri în echipă…

   Gențiana şi Fisura Centrală din Suhard au fost primele două trasee în care am intrat. Traseul Fisura Centrală fiind foarte ud în urma ploilor dinainte cu câteva zile, l-am parcurs în manieră liberă, iar Gențiana doar un segment foarte scurt din prima lungime s-a putut trece la liber, restul fiind extrem de ud.

   A urmat să ne mutăm în Şugău la o nouă zonă de escaladă cu trasee foarte bine amenajate şi linii ale traseelor ce nu seamănă cu tipologia celor din Bicaz.

   La câteva zile ne-am întors în peretele Făgetului, mai exact am intrat în traseul Alveolelor şi Raza Soarelui. Primul traseul fiind mai circulat, se poate parcurge la liber pe tot parcursul traseului, pasul cel mai greu fiind în a treia lungime.

   Raza Soarelui, un traseu care nu are prea mulți pretendenți din pricina expunerii din traseu, din pricina asigurărilor şi a plăcilor mari de calcar care stau să cadă. Traseul deşi a fost reamenajat cu spituri prin câteva locuri, spituri amplasate aiurea, în zonele cu pasaje mai dificile ele lipsind. Desigur că reamenajarea traseului a fost făcută de oameni care nu au parcurs traseul în cățărare liberă şi acesta este motivul proastei amenajări. Un traseul pe care îl recomand din multe puncte de vedere. Paşi destul de dificili în fiecare lungime, întărirea psihicului şi multe altele. Există doi paşi dificili care mi s-au părut mie. Primul fiind în a patra lungime la câțiva metrii de regrupare şi ieşirea din această lungime. Menționez că sectoarele cu aceşti paşi sunt foarte murdare, dar merită încercate la liber.

Undeva acolo, eu.

La pas cu Marius.

E Carmen...

   Zilele ce au urmat ne-am mutat în Rarău. Un loc foarte frumos în ceea ce priveşte escalada sportivă, cu foarte mare varietate de trasee, dar şi un loc unde basmele devin realitate. Da, aici am avut ocazia să văd mirese pe tocuri şi pițipoance cu fustițe dantelate pe la baza Pietrelor Doamnei, pe grohotişul instabil cu tocurile care zgâriau frumusețea bolovanilor din potecă. Bucovina e frumoasă dacă ai un ochi selectiv.

   În rest toate bune şi frumoase.

Endorphin M10 video

Pentru cei care au mai citit articolele precedente, am postat un mic video cu imagini din traseul "Endorphin" M10 din Cheile Bicăjelului. Sper să vă placă.