Supernova (7c+)…

O nouă rută parcursă în acest sfârşit de săptămână, un weekend cu temperaturi sub 0ºC noaptea şi ploaie peste zi.
Sâmbătă ne întâlnim din nou trupa veche şi neschimbată, în Cheile Bicazului, pentru noi trasee, vechi proiecte, trupa formată din Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosă (Kojac), Ştefan Dumnitrescu (Văcuţa) şi eu (Pitzi).
Prima zi nu prea am făcut mare lucru, din cauza unei ploi care, parcă nu se mai sfârşea şi care m-a prins tocmai când echipam traseul “Supernova” (7c+), făcându-mă leoarcă, până ce am reuşit să mă retrag. Cam aşa a fost primul meu contact cu noul traseu.
Mai spre seară ne-am retras mai în amontele cheilor, la un proiect mai vechi de-a lui Ştefan Dumitrescu (Văcuţa) şi anume, “Creatina” (8a), cu care şi-a încheiat conturile în acea după masă.
A doua zi toate bune şi frumoase, după o noapte friguroasă, Soarele a început să încălzească foarte puţin atmosfera, dar asta nu m-a făcut să renunţ la acţiune de pe “Supernova”, aşa că l-am luat pe Kojac ca filator şi hai la atac.
În primele mişcări din traseu, am îngheţat total, degetele de la mâini, de la picioare, mucii din nas, tot, dar tot nu am renunţat şi am mers pe bucăţi până în topul traseului să mă încălzesc cât de cât, între timp Soarele a aruncat o rază de lumină şi pe ruta mea, ca să nu mă demoralizez de tot.
O a treia intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgându-l fără prea multe ezitări, pentru că nu-şi aveau locul, mai mult de atât, pe undeva pe sub tavanul de la finalul traseului, într-un pas mai delicat, cu prize extreme de spălate la picioare, şi un mono-doit (priză de un deget) la mana, din care punctam, am auzit în toată concentrarea pe care o aveam un strigăt de încurajare ce venea de la Kojac “Pitzii !!!!...te-am scos din Gri-Gri şi am plecat, acolo nu ai voie să cazi”, nu vă povestesc ce încurajare a fost, stând în mon-doit (priză de un deget) şi privind cum coarda flutură sub mine, dar nu acesta a fost cel mai greu pas prin care am trecut pe traseu.
În final pot spune despre traseu că este unul complex, de la prize pensate la înţepate, de la bi-doit-uri (prize de doua degete), la mono-doit-uri (prize de un deget), de la inverse la scurse, de la faţă la tavan, un traseu tehnic, care mi-a plăcut foarte mult.
Poze şi film nu am, poate cu altă ocazie.