luni, 7 februarie 2022

"Illusion" D10, şi "El Diablo" D10+...

    Începutul acestui an, mai exact prima zi din ianuarie. Mă aflam la ora opt şi ceva, la baza peretelui unde sunt traseele "Illusion" şi "El Diablo". Trasee aflate în primul sector din Cheile Bicăjelului, unde de altfel, se mai găsesc şi alte rute. Am început solitar studiul traseului "Illusion", un traseu proiect (traseu care nu mai fusese parcurs de nimeni), amenjat nu cu mult timp în urmă. 
    Un traseu care mi-a dat câteva bătăi de cap în găsirea soluţiei optime pentru parcurgerea lui. Nu am să detaliez fiecare pas al traseului, dar vă pot spune că este o rută în care este nevoie de forţă, combinată cu tehnică. Am parcurs ruta la câteva ieşiri după, avându-l ca filator pe Andrei Verdeanu, din Piatra Neamţ, iar ca şi grad, e un D10 elegant. 
    "El Diablo"....un traseu în care trebuie să treci cu mult peste propriile bariere mentale. Aici am înteles şi mai mult faptul că, forţa şi puterea nu fac absolut nimic fără control.

Andrecuţ Florin-Ciprian. "El Daiblo" D10+. 

    La prima intrare în traseu, în aceiaşi echipă de mai sus, am avut un sentiment ciudat, că ruta fiind ceva mult inaintat nivelului nostru din ţară. Linia traseului nu este una tipică, clară, unde poţi s-au nu poţi.

Andrecuţ Florin-Ciprian. "El Daiblo" D10+. 

    E "scarry", cu prize mici în surplombă şi distanţe destul de mari între asigurări.

Andrecuţ Florin-Ciprian. "El Daiblo" D10+.

    M-am reîntors la traseu, câteva zile mai târziu. De data asta solitar, cu gândurile mele, în lumea mea...şi mi-am zis...pentru mine...nu există imposibil, există doar...nu ştiu încă cum trebuie făcut. Am lucrat destul de mult timp la traseu până să reuşesc. Când mă refer la timp, mă refer la ore, nu la zile. Pentru că mulţi merg la căţărat în grup şi spun că au fost toată ziua la căţărat, doar că ei efectiv s-a căţărat câteva minute toată ziua.

Andrecuţ Florin-Ciprian. "El Daiblo" D10+.

    Am reuşit parcurgerea traseului, solitar. Ca şi grad îi acord D10+, fiind cel mai greu traseu parcurs de mine până în prezent. Mai jos am pus şi un mic filmuleţ cu traseul "El Diablo" D10+.