O nouă rută parcursă în acest sfârşit de săptămână, un weekend cu temperaturi sub 0ºC noaptea şi ploaie peste zi.
Sâmbătă ne întâlnim din nou trupa veche şi neschimbată, în Cheile Bicazului, pentru noi trasee, vechi proiecte, trupa formată din Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosă (Kojac), Ştefan Dumnitrescu (Văcuţa) şi eu (Pitzi).
Prima zi nu prea am făcut mare lucru, din cauza unei ploi care, parcă nu se mai sfârşea şi care m-a prins tocmai când echipam traseul “Supernova” (7c+), făcându-mă leoarcă, până ce am reuşit să mă retrag. Cam aşa a fost primul meu contact cu noul traseu.
Mai spre seară ne-am retras mai în amontele cheilor, la un proiect mai vechi de-a lui Ştefan Dumitrescu (Văcuţa) şi anume, “Creatina” (8a), cu care şi-a încheiat conturile în acea după masă.
A doua zi toate bune şi frumoase, după o noapte friguroasă, Soarele a început să încălzească foarte puţin atmosfera, dar asta nu m-a făcut să renunţ la acţiune de pe “Supernova”, aşa că l-am luat pe Kojac ca filator şi hai la atac.
În primele mişcări din traseu, am îngheţat total, degetele de la mâini, de la picioare, mucii din nas, tot, dar tot nu am renunţat şi am mers pe bucăţi până în topul traseului să mă încălzesc cât de cât, între timp Soarele a aruncat o rază de lumină şi pe ruta mea, ca să nu mă demoralizez de tot.
O a treia intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgându-l fără prea multe ezitări, pentru că nu-şi aveau locul, mai mult de atât, pe undeva pe sub tavanul de la finalul traseului, într-un pas mai delicat, cu prize extreme de spălate la picioare, şi un mono-doit (priză de un deget) la mana, din care punctam, am auzit în toată concentrarea pe care o aveam un strigăt de încurajare ce venea de la Kojac “Pitzii !!!!...te-am scos din Gri-Gri şi am plecat, acolo nu ai voie să cazi”, nu vă povestesc ce încurajare a fost, stând în mon-doit (priză de un deget) şi privind cum coarda flutură sub mine, dar nu acesta a fost cel mai greu pas prin care am trecut pe traseu.
În final pot spune despre traseu că este unul complex, de la prize pensate la înţepate, de la bi-doit-uri (prize de doua degete), la mono-doit-uri (prize de un deget), de la inverse la scurse, de la faţă la tavan, un traseu tehnic, care mi-a plăcut foarte mult.
Poze şi film nu am, poate cu altă ocazie.
duminică, 14 septembrie 2008
luni, 1 septembrie 2008
Take a Break (7c) & Euthanasia (7c+)…
Nimic mai mult, decât două proiecte parcurse în aceiaşi zi.
După multă muncă, răbdare, durere, am reuşit să-mi închei conturile cu “Euthanasia”, un traseu care a fost şi este foarte reprezentativ pentru mine, după cum vă spuneam şi în articolul precedent, un (7c+) estetic şi complex, o rută din care am învăţat o grămadă de lucruri.
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)
Acţiunea începe de sâmbătă dimineaţa, când am plecat din Topliţa înspre Cheile Bicazului pe o ploaie urâtă de toamnă, şi o temperatură pe măsură. Acolo mă întâlnesc cu Florian Mastacan (Kobe), prieten, “frate”, coleg de coardă şi de suferinţă. Vremea la fel de urâtă şi în chei ca şi la Topliţa, ploaie şi frig, aşa că ne hotărâm să mergem în zona Gâtu Iadului, un sector ferit de ploaie, unde puteam căţăra, Florian parcurgând traseul “Take a Nap” (7b), iar eu m-am dat pe “Take a Break” (7c).
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)
Ziua de cocoţ s-a încheiat rapid, retrăgându-ne sus în Lacu Roşu, unde dormeam, care prin maşină, care afară sub cerul liber.
Duminică dimineaţa, după o noapte cu temperatura de 1°C, mă trezesc pe la orele şapte, în lumina Soarelui care tocmai îmi încălzea unele părţi mai sensibile ale corpului, Florian dormind în hotel Renault, dotat cu internet şi aer condiţionat, dar fără duş şi hârtie igenică.
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)
Ziua o încep tot în sectorul Gâtu Iadului, prin parcurgerea trseului “Take a Break” (7c), după care ne mutăm la locul crimei, sectorul Faleza Ascunsă, unde era proiectul meu, “Euthanasia” (7c+).
Ciprian Andrecuţ în Euthanasia (7c+)
În cele din urmă reuşesc şi parcurgerea lui, fiind extreme de mulţumit pentru reuşită, fiind un traseu cu care te împrieteneşti mai greu, care îţi eutanasiază degetele pe parcursul lui, ca la final să-ţi ofere un pas mai sesibil de decizie, echilibru şi control.
Ciprian Andrecuţ într-o scurtă pauză, cugetând la Euthanasia.
Florian reuşeşte să parcurgă cele două trasee existente acolo, Coma (7a), respectiv Death Angel (7a+), pentru şlefuirea noului topo al zonei.
După multă muncă, răbdare, durere, am reuşit să-mi închei conturile cu “Euthanasia”, un traseu care a fost şi este foarte reprezentativ pentru mine, după cum vă spuneam şi în articolul precedent, un (7c+) estetic şi complex, o rută din care am învăţat o grămadă de lucruri.
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)Acţiunea începe de sâmbătă dimineaţa, când am plecat din Topliţa înspre Cheile Bicazului pe o ploaie urâtă de toamnă, şi o temperatură pe măsură. Acolo mă întâlnesc cu Florian Mastacan (Kobe), prieten, “frate”, coleg de coardă şi de suferinţă. Vremea la fel de urâtă şi în chei ca şi la Topliţa, ploaie şi frig, aşa că ne hotărâm să mergem în zona Gâtu Iadului, un sector ferit de ploaie, unde puteam căţăra, Florian parcurgând traseul “Take a Nap” (7b), iar eu m-am dat pe “Take a Break” (7c).
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)Ziua de cocoţ s-a încheiat rapid, retrăgându-ne sus în Lacu Roşu, unde dormeam, care prin maşină, care afară sub cerul liber.
Duminică dimineaţa, după o noapte cu temperatura de 1°C, mă trezesc pe la orele şapte, în lumina Soarelui care tocmai îmi încălzea unele părţi mai sensibile ale corpului, Florian dormind în hotel Renault, dotat cu internet şi aer condiţionat, dar fără duş şi hârtie igenică.
Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)Ziua o încep tot în sectorul Gâtu Iadului, prin parcurgerea trseului “Take a Break” (7c), după care ne mutăm la locul crimei, sectorul Faleza Ascunsă, unde era proiectul meu, “Euthanasia” (7c+).
Ciprian Andrecuţ în Euthanasia (7c+)În cele din urmă reuşesc şi parcurgerea lui, fiind extreme de mulţumit pentru reuşită, fiind un traseu cu care te împrieteneşti mai greu, care îţi eutanasiază degetele pe parcursul lui, ca la final să-ţi ofere un pas mai sesibil de decizie, echilibru şi control.
Ciprian Andrecuţ într-o scurtă pauză, cugetând la Euthanasia.Florian reuşeşte să parcurgă cele două trasee existente acolo, Coma (7a), respectiv Death Angel (7a+), pentru şlefuirea noului topo al zonei.
miercuri, 20 august 2008
Painkiller (8a)…
O nouă realizare, "Painkiller" (8a), al treilea 8a din acest sezon. Un traseu pe care-l aveam ca proiect încă de anul trecut, când am făcut prima dată cunoştinţă cu el, dar care nu era programat pentru această perioadă, momentan avându-l ca proiect traseul “Eutanasia" (7c+), un traseu mult mai reprezentativ pentru mine decât Painkiller, dar din cauza condiţiilor meteorologice care au ţinut ud traseul Eutanasia, am ales să mă dau pe Painkiller.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)
În primele încercări din anul acesta l-am avut ca partener pe Forest, un prieten din Iaşi, ca mai apoi în ziua realizării traseului, să-l am ca filator pe Florin Iordănescu, un tip din Bucureşti care l-am întâlnit la zona de escaladă din Topliţa, un lucru care m-a uimit datorită faptului că cei din Topliţa, având totuşi traseele sub nas, nu se sinchisesc, iar Florin împreuna cu colegul lui, bat cale lungă până aici, prin simplu fapt că au auzit de existenţa unei zone de escaladă în Topliţa, mai mică ce-i drept, dar există.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)
Legând o prietenie rapidâ ca între toţi oamenii cu aceleaşi pasiuni, ne hotărâm să mergem în Cheile Bicazului la căţărat, doar eu şi Florin Iordănescu. Ajunşi la locul unde bomba magică a căzut, ne apucăm de treabă şi începem, la alegerea lui Florin, cu proiectul meu, Painkiller.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)
După cele trei încercări de sâmbătă şi alte nouă încercări din trecut, reuşesc să leg traseul. Un traseu frumos, prietenos cu degetele, fără a avea un pas anume, intensitatea mişcărilor fiind mai mică decât în Eutanasia, un traseu clar ca mişcări ne fiind nevoie de prea multă judecată la traseu, doar să poţi.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)
Prima parte a traseului fiind mai tare, trecând prin nişte “bidoit-uri” şi negative (inverse), după care dai la topul intermediar, unde te poţi odihni fără măini, urmat de un traverseu spre dreapta şi direct în sus până la top, pe ultimele trei asigurări se mai întâlnesc nişte paşi mai tehnici, care obligă puţin creierul să se ”încordeze”.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)
În concluzie este un traseu frumos, bine amenajat, atletic ca mişcări, destul de bun şi nu, ca primă rută de 8a.
Film nu am doar câteva poze, cameramanul fiind plecat în concediu de vreo patru luni.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)În primele încercări din anul acesta l-am avut ca partener pe Forest, un prieten din Iaşi, ca mai apoi în ziua realizării traseului, să-l am ca filator pe Florin Iordănescu, un tip din Bucureşti care l-am întâlnit la zona de escaladă din Topliţa, un lucru care m-a uimit datorită faptului că cei din Topliţa, având totuşi traseele sub nas, nu se sinchisesc, iar Florin împreuna cu colegul lui, bat cale lungă până aici, prin simplu fapt că au auzit de existenţa unei zone de escaladă în Topliţa, mai mică ce-i drept, dar există.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)Legând o prietenie rapidâ ca între toţi oamenii cu aceleaşi pasiuni, ne hotărâm să mergem în Cheile Bicazului la căţărat, doar eu şi Florin Iordănescu. Ajunşi la locul unde bomba magică a căzut, ne apucăm de treabă şi începem, la alegerea lui Florin, cu proiectul meu, Painkiller.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)După cele trei încercări de sâmbătă şi alte nouă încercări din trecut, reuşesc să leg traseul. Un traseu frumos, prietenos cu degetele, fără a avea un pas anume, intensitatea mişcărilor fiind mai mică decât în Eutanasia, un traseu clar ca mişcări ne fiind nevoie de prea multă judecată la traseu, doar să poţi.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)Prima parte a traseului fiind mai tare, trecând prin nişte “bidoit-uri” şi negative (inverse), după care dai la topul intermediar, unde te poţi odihni fără măini, urmat de un traverseu spre dreapta şi direct în sus până la top, pe ultimele trei asigurări se mai întâlnesc nişte paşi mai tehnici, care obligă puţin creierul să se ”încordeze”.
Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)În concluzie este un traseu frumos, bine amenajat, atletic ca mişcări, destul de bun şi nu, ca primă rută de 8a.
Film nu am doar câteva poze, cameramanul fiind plecat în concediu de vreo patru luni.
vineri, 4 iulie 2008
Creatina (8a)...Kojac
Un nou film, Creatina (8a), de aceastǎ datǎ, îl avem în acţiune pe Costel Tudosǎ (Kojac).
Creatina (8a) from cipri florin on Vimeo.
luni, 9 iunie 2008
Ecstasy (8a)…
Dupǎ o sǎptǎmânǎ de muncǎ şi hoinǎrit prin minunata patrie, mǎ întorc în Cheile Bicazului, locul unde magia persistǎ de când rǎsare soarele şi pânǎ sǎ apunǎ, având un nou proiect, “Ecstasy” (8a), un traseu în care “forţa psihicǎ”, trebuie sǎ o batǎ pe cea fizicǎ, asta vǎzând în momentul realizǎri traseului.
Ciprian Andrecuţ la primele încercǎri ale traseului.
Am sǎ vǎ povestesc pe scurt şi am sǎ încep cam aşa: zile dupǎ zile, încercǎri dupǎ încercǎri a traseului, de la punerea expresurilor în spituri, pânǎ la renunţarea totuşi a câtorva puncte de asigurare, de la descifrarea paşilor, pânǎ la primele încercǎri, toate acestea mi-au luat timp, rǎbdare, durere, etc.
Într-una din zilele sǎptǎmânii trecute iau legǎtura cu un prieten din Miercurea Ciuc, Andrei Nan, pentru o întâlnire în Cheile Bicazului la cǎţǎrat.
Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.
Toate bune şi frumoase, fiecare cu traseul lui, cu proiectul lui, ne apucǎm de treaba, eu pe “Ecstasy” (8a), Andrei pe “Murphy’s Law” (7b+).
Primele încercǎri de sâmbǎtǎ, au fost nu foarte bune, dar totuşi cu progres, ca apoi duminicǎ dimineaţa, la a treia încercare reuşind eliberarea traseului.
Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.
Un traseu frumos, puţin cam dur, aşa l-am simţit eu, în care psihicul trebuie sǎ domine fizicul, în care rǎbdarea trebuie sǎ se împace cu durerea, fiind pusǎ de multe ori la încercare.
Ciprian Andrecuţ în “Ecstasy (8a)”.
Film din traseu nu am, poate pe viitor, pentru a înţelege mai pe larg despre ce este vorba. În rest viaţa merge înainte, antrenamentul de asemenea, sunt încǎ un începǎtor în acest sport, aşa cǎ mai am multe de învǎţat.
PS. Numǎrul de încercǎri pe care le-am dat la traseu au fost de cincisprezece, contorizând absolut orice intrare în traseu, de la punerea expresurilor, pânǎ la dezechiparea trseului, tot.
Ciprian Andrecuţ la primele încercǎri ale traseului.Am sǎ vǎ povestesc pe scurt şi am sǎ încep cam aşa: zile dupǎ zile, încercǎri dupǎ încercǎri a traseului, de la punerea expresurilor în spituri, pânǎ la renunţarea totuşi a câtorva puncte de asigurare, de la descifrarea paşilor, pânǎ la primele încercǎri, toate acestea mi-au luat timp, rǎbdare, durere, etc.
Într-una din zilele sǎptǎmânii trecute iau legǎtura cu un prieten din Miercurea Ciuc, Andrei Nan, pentru o întâlnire în Cheile Bicazului la cǎţǎrat.
Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.Toate bune şi frumoase, fiecare cu traseul lui, cu proiectul lui, ne apucǎm de treaba, eu pe “Ecstasy” (8a), Andrei pe “Murphy’s Law” (7b+).
Primele încercǎri de sâmbǎtǎ, au fost nu foarte bune, dar totuşi cu progres, ca apoi duminicǎ dimineaţa, la a treia încercare reuşind eliberarea traseului.
Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.Un traseu frumos, puţin cam dur, aşa l-am simţit eu, în care psihicul trebuie sǎ domine fizicul, în care rǎbdarea trebuie sǎ se împace cu durerea, fiind pusǎ de multe ori la încercare.
Ciprian Andrecuţ în “Ecstasy (8a)”.Film din traseu nu am, poate pe viitor, pentru a înţelege mai pe larg despre ce este vorba. În rest viaţa merge înainte, antrenamentul de asemenea, sunt încǎ un începǎtor în acest sport, aşa cǎ mai am multe de învǎţat.
PS. Numǎrul de încercǎri pe care le-am dat la traseu au fost de cincisprezece, contorizând absolut orice intrare în traseu, de la punerea expresurilor, pânǎ la dezechiparea trseului, tot.
vineri, 2 mai 2008
Un început cu “Happy End” (8a)…
Totul a început în urmǎ cu o lunǎ, când ne-am apucat, eu şi bunul meu prieten Florian Mastacan, de traseul Happy End, un traseu care deşi a fost amenajat în 2001, nu a fost fǎcut de nimeni.
Toate bune şi frumoase am început munca la acest traseu, încercând sǎ-i descifrǎm prizele şi sǎ legǎm paşii din el.
În primele ieşiri când ne-am cǎţǎrat, pe lângǎ frigul de afarǎ, traseul era foarte murdar, aşa cǎ, periuţa la bǎtaie şi dǎ-i gaz la curǎţat. Prizele au început sǎ aparǎ, ce-i drept cam micuţe, dar altele nu-s.
Ciprian in Happy End 8a
O descriere a traseului ar fi cam aşa: primele cinci asigurǎri treaba merge lux, dupǎ care intrarea în primul pas al traseului, foarte foarte sensibil la picioare, urmat de un mic pas unde te mai poţi recupera puţin. Din acel loc începe ca sǎ zic aşa “crux-ul cel lung”, o serie de mişcǎri pe prize scurse la picioare şi bi-doit la mâini, care te duc pânǎ la un prag scurs, unde eu am reuşit sǎ mǎ recuperez cât de cât la degetele de la mâini, stând pe un singur picior şi fǎrǎ mâini, de acolo începe urmǎtoarea serie de prize foarte mici şi tǎioase, probabil cea mai grea parte a traseului, dupǎ care ieşirea este pe un prag mare şi scurs pe care traversezi pânǎ în topul traselui.
Ciprian in Happy End 8a
În ceea ce mǎ priveşte pot spune cǎ am muncit mult la traseu pânǎ sǎ-i dau de capǎt, am dat cincisprezece încercǎri pânǎ la reuşitǎ, dar asta e, poate cu mai multǎ pregǎtire o sǎ iasǎ mai uşor, dar totuşi sunt foarte mulţumit, deoarece este primul meu 8a, este primul traseu din acest an, am fǎcut primul acest traseu, iar dupǎ o iarnǎ cu antrenament pânǎ la refuz, sǎ încep sezonul cu un traseu de 8a (9+/10-), este o mare satisfacţie, dat totuşi cu cât mǎ carţǎr mai mult şi mǎ antrenez mai mult, îmi dau seama cǎ sunt încǎ un începǎtor în acest sport, nu luaţi totul ca pe o laudǎ, este chiar realitatea, nu acesta îmi este scopul de a umple pagina. Îmi aduc aminte cǎ la primele încercǎri când ni s-a alǎturat şi Kojac, un prieten şi un cǎţǎrǎtor foarte bun, am vrut sǎ renunţ, dar dupǎ ce Florian mi-a ţinut un logos pe cinste am început sǎ am mai multǎ încredere în mine, un lucru fǎrǎ de care nu aş mai scrie aceste rânduri.
În stânga Ciprian, dreapta Cǎtǎlin Ciofu cameraman
În rest totul merge înainte, antrenamentele sau reluat, ca de obicei singur, vom vedea ce ne rezervǎ restul sezonului.
Mai jos am fǎcut un filmuleţ cu traseul, sper sǎ vǎ placǎ.
Toate bune şi frumoase am început munca la acest traseu, încercând sǎ-i descifrǎm prizele şi sǎ legǎm paşii din el.
În primele ieşiri când ne-am cǎţǎrat, pe lângǎ frigul de afarǎ, traseul era foarte murdar, aşa cǎ, periuţa la bǎtaie şi dǎ-i gaz la curǎţat. Prizele au început sǎ aparǎ, ce-i drept cam micuţe, dar altele nu-s.
Ciprian in Happy End 8aO descriere a traseului ar fi cam aşa: primele cinci asigurǎri treaba merge lux, dupǎ care intrarea în primul pas al traseului, foarte foarte sensibil la picioare, urmat de un mic pas unde te mai poţi recupera puţin. Din acel loc începe ca sǎ zic aşa “crux-ul cel lung”, o serie de mişcǎri pe prize scurse la picioare şi bi-doit la mâini, care te duc pânǎ la un prag scurs, unde eu am reuşit sǎ mǎ recuperez cât de cât la degetele de la mâini, stând pe un singur picior şi fǎrǎ mâini, de acolo începe urmǎtoarea serie de prize foarte mici şi tǎioase, probabil cea mai grea parte a traseului, dupǎ care ieşirea este pe un prag mare şi scurs pe care traversezi pânǎ în topul traselui.
Ciprian in Happy End 8aÎn ceea ce mǎ priveşte pot spune cǎ am muncit mult la traseu pânǎ sǎ-i dau de capǎt, am dat cincisprezece încercǎri pânǎ la reuşitǎ, dar asta e, poate cu mai multǎ pregǎtire o sǎ iasǎ mai uşor, dar totuşi sunt foarte mulţumit, deoarece este primul meu 8a, este primul traseu din acest an, am fǎcut primul acest traseu, iar dupǎ o iarnǎ cu antrenament pânǎ la refuz, sǎ încep sezonul cu un traseu de 8a (9+/10-), este o mare satisfacţie, dat totuşi cu cât mǎ carţǎr mai mult şi mǎ antrenez mai mult, îmi dau seama cǎ sunt încǎ un începǎtor în acest sport, nu luaţi totul ca pe o laudǎ, este chiar realitatea, nu acesta îmi este scopul de a umple pagina. Îmi aduc aminte cǎ la primele încercǎri când ni s-a alǎturat şi Kojac, un prieten şi un cǎţǎrǎtor foarte bun, am vrut sǎ renunţ, dar dupǎ ce Florian mi-a ţinut un logos pe cinste am început sǎ am mai multǎ încredere în mine, un lucru fǎrǎ de care nu aş mai scrie aceste rânduri.
În stânga Ciprian, dreapta Cǎtǎlin Ciofu cameramanÎn rest totul merge înainte, antrenamentele sau reluat, ca de obicei singur, vom vedea ce ne rezervǎ restul sezonului.
Mai jos am fǎcut un filmuleţ cu traseul, sper sǎ vǎ placǎ.
Happy End (8a) from cipri florin on Vimeo.
miercuri, 20 februarie 2008
Dry Tooling în Piatra Mare
În urmă cu câteva luni am aflat de o nouă zonă de dry tooling, situată pe undeva pe lângă Braşov, aşadar o nouă ţintă pentru mine în acest sezon.
M-am hotărât în cele din urmă ca la sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut să merg în acea zonă, împreună cu colegul de piolet Florian Mastacan. Am ales ultima zi din săptămână pentru acestă faleză, în care se cuprind nu mai mult de trei trasee, Mini crux M5+, Apocaliptica M8 şi Man in Black M9-.
Ajunşi acolo, primul lucru care ne-a întâmpinat a fost frigul de afară, - 18°C şi un peisajul fantastic, cu arborii încleştaţi de gerul de afară, dar totuşi soarele a fost binevoitor cu noi şi şi-a făcut apariţia pe la prânz, la fel şi temperatura care a mai urcat pană la -10°C.
Ca de obicei planul meu a fost simplu: să parcurg toate traseele într-o singură zi, categoric fără backpoint şi fără să dau mai mult de trei încercări la cele două trasee mai tari.
Ciprian Andrecuţ în pasul de odihnă din ”Man in Black” M9-
Şi cum totul începe cu începutul, m-am încălzit pe Mini Crux M5+, parcurgându-l la vedere, urmat apoi de Apocaliptica M8, în care din a treia priză a traseului mi-am luat zborul, după care parcurgându-l la rândul lui din a doua încercare, Man in Black M9-, mi-a pus puţin mai mult logica la treabă, mai ales la intrarea în traseu, având un pasaj foarte interesant, destul de dificil de parcurs la prima vedere (nu şi pentru cei buni). La prima parcurgere a traseului nu prea am înţeles multe, în schimb la a doua tentativă am început să-l înţeleg, dar totuşi un plasament prost m-a făcut să fiu din nou pasăre fără creier şi să-mi iau zborul fără rost. La a treia încercare tocmai începuse să mi se dezgheţe substanţa cenuşie şi ca urmare am eliberat traseul, fără să mai am probleme, în cele din urmă m-am întors acasă mulţumit pentru că planul a fost dus cu bine la sfârşit.
Mai jos am postat câteva imagini cu zona, mai puţin artistic în ceea ce priveşte cinematografia, neavând cameraman…dar poate veţi înţelege cam ce a fost.
Video: Dry Tooling in Piatra Mare
M-am hotărât în cele din urmă ca la sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut să merg în acea zonă, împreună cu colegul de piolet Florian Mastacan. Am ales ultima zi din săptămână pentru acestă faleză, în care se cuprind nu mai mult de trei trasee, Mini crux M5+, Apocaliptica M8 şi Man in Black M9-.
Ajunşi acolo, primul lucru care ne-a întâmpinat a fost frigul de afară, - 18°C şi un peisajul fantastic, cu arborii încleştaţi de gerul de afară, dar totuşi soarele a fost binevoitor cu noi şi şi-a făcut apariţia pe la prânz, la fel şi temperatura care a mai urcat pană la -10°C.
Ca de obicei planul meu a fost simplu: să parcurg toate traseele într-o singură zi, categoric fără backpoint şi fără să dau mai mult de trei încercări la cele două trasee mai tari.
Ciprian Andrecuţ în pasul de odihnă din ”Man in Black” M9-Şi cum totul începe cu începutul, m-am încălzit pe Mini Crux M5+, parcurgându-l la vedere, urmat apoi de Apocaliptica M8, în care din a treia priză a traseului mi-am luat zborul, după care parcurgându-l la rândul lui din a doua încercare, Man in Black M9-, mi-a pus puţin mai mult logica la treabă, mai ales la intrarea în traseu, având un pasaj foarte interesant, destul de dificil de parcurs la prima vedere (nu şi pentru cei buni). La prima parcurgere a traseului nu prea am înţeles multe, în schimb la a doua tentativă am început să-l înţeleg, dar totuşi un plasament prost m-a făcut să fiu din nou pasăre fără creier şi să-mi iau zborul fără rost. La a treia încercare tocmai începuse să mi se dezgheţe substanţa cenuşie şi ca urmare am eliberat traseul, fără să mai am probleme, în cele din urmă m-am întors acasă mulţumit pentru că planul a fost dus cu bine la sfârşit.
Mai jos am postat câteva imagini cu zona, mai puţin artistic în ceea ce priveşte cinematografia, neavând cameraman…dar poate veţi înţelege cam ce a fost.
Video: Dry Tooling in Piatra Mare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
