Deşi a trecut ceva vreme de când nu am mai umplut paginile acestui blog, nu înseamnă că nu am mai făcut nimic. În cele ce urmează am să încerc să cuprind în mare cele mai importante lucruri, nu îmi place să vorbesc dacă nu am nimic de spus. La începutul sezonului de schi mi-am propus destul de multe ture de schi, căţărat la gheaţă, dar lipsa zăpezii din acest sezon le-a cam anulat în mare parte. Totuşi am ales să mai dau câte o fugă la un schi de tură pe meleagurile ce mă înconjoară, dar doar la schi de tură şi nu la un freeride. Am urcat şi în Călimani, mai exact în zona Călimani Izvor, un vârf ce trece puţin peste 2000m altitudine. Am ales să merg acolo fiind o zonă nouă pentru mine, iar pentru o tură pe schiuri fiind un obiectiv frumos.
Spre Călimani Izvor.
Ceea ce am întâmpinat acolo a fost exact invers la ceea ce mă aşteptam, am găsit mai puţină zăpadă pe vârf decât la altitudine mult mai joasă. A fost frumuşel chiar dacă nu este o zonă a Călimaniului care să merite un efort, cei 24 km la urcare şi iară 24 km la întoarcere mi-au mai alinat puţin amarul din pricina lipsei de zăpadă.
Vremea nu a fost tot timpul prea prietenoasă, ba eram într-o ceaţă de nu ştiam pe unde sunt, ba mai ieşea puţin Soarele să mai fac o poză, iar pe vârf m-a prins un vânt foarte puternic. La întoarcere, ca de obicei vremea s-a mai îndreptat, un prilej bun să fac o poză cu depresiunea.
Florin-Ciprian Andrecuţ pe Călimani Izvor.
Depresiunea.
Un alt aspect este ca m-am axat mai mult pe escaladă în această iarnă decât pe dry tooling sau căţărat la gheaţă, deşi mi-ar fi plăcut enorm de tare să petrec câteva săptămâni prin pustietatea zonelor de căţărat din Cheile Bicăjelului, Lapoşului şi nu numai.
Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).
Am ales să ies tot prin apropiere la căţărat, chiar dacă temperaturile mai scăzute nu m-au încurajat să mă caţăr pe trasee mai dure, am ales să mă dau pe trasee mai mult pentru anduranţă, evident ca am căţărat solitar....
3 comentarii:
Pozele sunt superbe,descrierea scurta,dar la obiect,iar montajul filmuletului e interesant.
Frummos inceput de sezon!!!
Superb, intr-adevar...atat pozele cat si pasiunea ta. :)
Superbe poze...admir curajul tău,pasiunea care o depui in ceea ce faci !!!Îți doresc pe viitor tot mai multe poze,filmulete și realizări cu succese!!!!:)
Trimiteți un comentariu