Iată-mă reîntors pe
paginile acestui blog după o lungă perioadă de timp în care s-au mai
schimbat unele lucruri în viaţa mea, dar să revenim la momentele mai
interesante ce le-am petrecut în ultima vreme.
Sezonul acesta de iarnă
m-am axat mai mult pe căţărat decât pe schiul de tură şi am dat câteva ture
prin paradisul Cheilor Bicazului şi Bicăjelului, zone unde te poţi căţăra fie
pe gheaţa formată la cele două cascade, fie dry tooling pe traseele ce există în
aval de cele două cascade.
Cheile
Bicăjelului
La începutul lunii
Ianuarie am profitat de răcoarea de afară şi am mers să mă dau pe cea de-a doua
cascadă din Cheile Bicăjelului, respectiv Cascada Prieteniei, ţin să-i menţionez
numele deoarece am botezat-o împreună cu Florian (Kobe ) din Iaşi în anul 2005,
an în care i-am făcut pentru prima dată premiera.
O parte din Cascada Prieteniei.
Deşi este puţin mai uşoară
decât zona de gheaţă ce se formează în zona Lapoşului, cere puţină cunoştintă
tehnică şi rezistentă fizică pentru a parcurge-o, cel puţin prin partea ei
dreaptă şi bineînţeles căţărată în cap de coardă şi nu în manşă cu asigurare de
sus cum se practică de obicei...
Florin-Ciprian Andrecuţ (rope-solo
Cascada Prieteniei)
Anul acesta am găsit-o într-o
stare nu foarte bună, existând doar o linie mai sigură pe care trebuia să o ghiceşti
după sunetul pioleţilor ce loveau gheaţa, un sunet ferm fără ecou însemna o
siguranţă acceptabilă iar alt sunet de lovitură cu pioletul în nişte borcane
goale din cămară şi cu mici sunete ale bucăţilor de gheaţă ce cădeau pe undeva
după perdeaua de gheaţă, prezenta tot un fel de siguranţă, sau…
Florin-Ciprian Andrecuţ (rope-solo Cascada Prieteniei)
La
o săptămână după Cascada Prieteniei am coborât pe firul Bicăjelului la Cascada
Bicăjelului, o cascadă foarte uşoară din punct de vedere tehnic, singura
problemă “tehnică” find la treapta dintre cele două porţiuni ale cascadei,
deoarece nu era în totalitate îngheţată.
Cascada Bicăjelului
În
acea zi am avut neplăcerea de a mă căţăra prin apă, fiindcă în zona de ieşire
a primei porţiuni, gheaţa s-a rupt pe o bucată destul de mare şi am rămas cu
pioleţii atârnaţi în ceva…nu ştiu în ce, sub apa Cascadei Bicăjelului, iar apa făcându-şi
drum prin mâneca polarului a ajuns la zonele intime, după care s-a cantonat în
ghetele de căţărat.
Florin-Ciprian Andrecuţ (paradisul meu)
Lăsând aventura “la copcă
pe verticală”, merg la zona de dry tooling unde m-am dat pe traseele
existente. Aceleaşi lungi şi frumoase trasee care după părerea mea sunt şi vor
rămâne cele mai frumoase din ţară.
Florin-Ciprian Andrecuţ (rope-solo Harmonica M8)
În rest vedem ce v-a mai
fi. Sper ca răcoarea de afară să mai ţină Bicăjelul îngheţat, să pot ajunge şi
la restul de trasee.
5 comentarii:
Felicitari ptr.articol,ptr.poze frumoase si nu in ultimul rand ptr.pasiunea si curajul tau...Bravo Cipri! :) Succes si in continuare!
Superb!;)
Așteptăm noutăți!;)Mult succes!:)
Un Solitar priceput!!!Realizări infinite...!
Felicitări!!!
Trimiteți un comentariu