Prima zăpadă…

Prima zăpadă a şi căzut peste zonele de căţărat unde îmi petrec timpul liber.
Se întâmpla acum o săptămână, când stând de poveşti la o cană mare de cafea, cu un prieten din Gheorgheni, Kiraly Mihai, am hotărât să mergem în Cheile Bicazului, să parcurgem un traseu din peretele Suhardului, în varianta liberă “rotpunkt”, după ce înaite cu câteva zile am mai avut o tentativă, în peretele Făgetului, tot în Cheile Bicazului, pe un traseu mai puţin cunoscut şi anume “Raza Soarelui”, unde după prima lungime parcursă la liber, ne-a prins o grindină foarte nasoală, noroc cu căştile din dotare, care ne-au protejat “inteligenţa”.
Vremea era ca de iarnă, cu temperatură sub 0°C, undeva pe la -4°C, dar totuşi eram hotărâţi să căţărăm şi în astfel de condiţii.
Plecăm din Gheorgheni în jurul prâzului, ca pe la ora paisprezece, să ajungem la baza peretelui, fulguia uşor, vârful peretelui abea că se vedea din ceaţă. Mă echipez şi plec primul pe prima lungime, fiind una mai tehnică, nu foarte, dar destul cât să-ţi pună la încercare tehnica, psihicul şi fizicul, care la o temperatură scăzută reacţionează cu totul altfel, un lucru foarte interesant… să te ţi cu degetele de o priză, şi să vezi cum fulgii de zăpadă se aşează peste ele, dar totul are un farmec… pentru asta m-am născut.
Ajuns în regrupare, mă îmbrac cu geaca tot din dotare, una destul de uzată, noroc că ningea şi fulgii nu treceau prin ţesătură, filez coarda şi-l aştept pe Mişi, văzândul din când în când, stând şi suflând în pumni, să se mai încălzească degetele.
A doua lungime, o parcurge el, în stil clasic şi nu la liber, fiind mai greu de parcurs “rotpunkt”, deoarece, peretele se udase foarte tare, iar pelicula de apă, care era pe perete, îngheţase, era un fel de patinuar vertical.
Frigul începuse să-mi intre în oase, dar trebuia să mă caţăr. În primele mişcări, când am plecat din regrupare, eram foarte îngheţat, dar pe parcurs mi-am revenit. Lungimea a doua nu am reuşit să o parcurg la liber, fiind mai uşoară decât prima, am fost nevoit să mă opresc, să-mi dezgheţ degetele de la picioare.
În partea finală a traseului, am hotărât să merg numai eu, fiind complet acoperită de zăpadă, unde mai întâlneai pasaje cu stâncă. Am parcurs cei 130m, simultan, fără a mai regrupa, era o chestie de timp.
În rest a fost frumos, interesant, am avut ocazia să mai învăţ foarte multe lucruri, despre căţărat în condiţii mai rele, despre mine însumi şi nu numai…. a fost frumos… pentru asta merită să trăim.
Mai jos “un pic” de video pentru cei interesaţi.

First Snow from cipri florin on Vimeo.

Printre picuri de ploaie…

După cum sună şi titlul, aşa ne-am şi căţărat în ultimele săptămâni....printre picuri de ploaie. Am jonglat între cele două zone de escaladă, Faleza Ursului din Borsec şi Cheile Bicazului, în funcţie de ce se arăta pe cer. Acolo unde norii aveau o tentă mai deschisă şi o mică rază de soare exista, acolo ne îndreptam şi noi, să mai scăpăm de ploile, care, după cum se arată, ne cam dau peste cap planurile.
Ca evenimente mai importante, momentan, nu prea am cu ce să umplu paginile, lucrurile decurg normal, în ceea ce ţine de escaladă şi pregătire, aşteptăm sclipirea, un nou proiect, o nouă zonă, oricare ar fi ea, va trebui în cele din urmă să apară.
Cam atât de comentat, momentan.

Ultima tură…

După cum sună şi titlul acestui articol, a fost ultima tură, ultima tură pe schiuri din acest sezon.
Ziua de Sâmbătă, era planificată pentru boulder, la Borsec, în arealul zonei de căţărat, dar cum vremea a fost destul de rece, m-am decis să mai pun ceva condiţie fizică, lângă puţina care există şi aşa mă hotărăsc să dau o fugă, pe schiuri, până la staţia meteorologică din Călimani, aflată la 2033m altitudine.
Zis şi făcut, cu un rucsac, în care aveam strictul necesar, o iau din loc, nu la miezul nopţii, “cum fac unii” :-)), ci la o oră decentă. De data asta mi-am ales o rută, nemarcată turistic, neumblată, fără nici un interes turistic prea mare, prin păduri şi goluri alpine, unde doar urme de animale sălbatice am văzut.
Vremea în prima jumătate a zilei, a fost foarte frumoasă, dar ştiam că se va strica pe mai târziu, norii care se agăţau de Vf. Reţitiş (2033m), era cel mai bun semn. În a doua jumătate a zilei, s-a închis de tot, vizibilitatea scăzând sub 50m, cu ceva viscol şi cam tot ce trebuie pe lângă.
Ca tură, o recomand, este lungă, în jur de 16-17km, (doar dus), deoarece face o buclă mare, până să te îndrepţi spre staţia meteo, iniţial de îndepărtezi de munte, ca apoi să revii, nu este ca majoritatea traseelor, care urcă direct, te ţine în priză, deoarece trebuie să te orintezi permanent, să şti unde te afli, este destul de tare ca marş, ca peisaj, pot spune că este cea mai frumoasă rută pe care am urcat în Călimani din partea de sud a Călimaniului.
Cam asta a fost ultima tură din acest sezon de schi, schiurile le-am pus în cui, clăparii la naftalină, să sperăm că se îndreaptă vremea, să mergem la cocoţ.
Mai jos, pentru cei interesaţi, am postat câteva imagini, din mica tură.

Walk on skis from cipri florin on Vimeo.

Relax…

Ultima perioadă de timp, mi-am petrecut-o încercând să ating unele mici obiective de moment, fără să-mi fac vre-o idee, despre ce v-a fi mâine sau în următoarele săptămâni. Am schiat, am căţărat, am mers la muncă, din nou căţărat, am cutreierat văile şi munţii din cuprinsul judeţului Harghita, nişte zone care îţi oferă cam tot ce vrei, aproape gratis.




Harghita

Chiar dacă anul acesta nu-l văd unul prea reuşit în ceea ce priveşte escalada, antrenamentele se desfăşoară în condiţii normale sau aproape normale, rezistenţa fizică dobândită în mare parte, de la schiul de tură şi nu numai, momentan îmi face bine. În rest, cam atât am avut de zis, cam scurt, dar nu-mi place să vorbesc, dacă nu am nimic de zis.





Pângăraţi

Cascada Prieteniei

Mai jos, pentru cei interesaţi, câteva imagini, unele din arhiva, altele mai recente.

Relax from cipri florin on Vimeo.

Solitar pe ”Negoiul Unguresc” (2081m)…

Sfârşitul de săptămână care a trecut, am reuşit să evadez din nou din arealul natal, de astă dată ţinta fiind Vf. Negoiul Unguresc (2081m), un vârf situat în arealul Călimaniului.
De ce Negoiul şi nu altceva…fiind că acolo am putut găsi zăpada după care tânjeneam de ceva vreme, era şi unul din visele mele să cobor cu schiurile pe versantul estic, care este partea cea mai abrubtă din tot cuprinsul Călimaniului, având abruptul cuprins între 80° si 90°, unde de multe ori, în viraje, atingeam cu cotul versantul.

Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Acţiunea începe de Joi seara. Mă trezesc la orele (03:00 am), în toiul nopţii, îmi sorb urgent cafeaua şi destinaţia, ”Poiana Lomaşului”, locul unde iţi poţi lăsa maşina. Drumul până acolo l-am parcurs destul de greu, maşina mea ne fiind concepută pentru drumuri forestiere, dar încet, încet, am ajuns, pe la orele (04:30 am).

De pe Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Din acest loc începi să mergi pe schiuri de tură, către inima munţilor Călimani. Traseul pe care mi l-am propus, avea să cuprindă în jur de 25 km, până la locul unde aveam să-mi stabilesc bivuacul în zăpadă, traseu în care diferenţele de nivel oscilau, în funcţie de zonele prin care treceam, de la 800 m altidudine, la 2033 m pe Vf. Reţitiş, după care la 1500 – 1600 m, pe şaua dintre Vf. Negoiul Unguresc (2081m) şi Vf. Pietricelul şi de acolo din nou la cota 2081 m altitudine. Prima parte a traseului, din Poiana Lomaşului şi până pe Vf. Reţitiş (2033m), am parcurso în 4 ore, fiind pentru mine un mic record de timp, pe timp de iarnă pe aceasta rută. Drumul până la limita alpină, l-am parcus pe o beznă totală, dacă stingeam lanterna, nu-mi mai vedeam mâinile, ca apoi pe la orele (06:00am), să ies în golul alpin, de unde puteam să văd minunatele lumini ale localităţilor din vale.

Vedere din bivuac.

În a doua jumătate a zilei, vremea s-a stricat foarte tare, cu o furtună de zăpadă, care te mătura instantaneu de pe creastă, şi cu temperaturile ce au coborat până către (-20°C), făcându-mă, pentru câteva ore, să am şi probleme de orientare, în acele condiţii.

Umbra Albă.

Ajuns pe creasta Negoiului Unguresc, a trebuit să-mi fac imediat un adăpost în zăpadă, altfel consecinţele nu erau chiar plăcute. În toiul furtunii ce m-a mângâiat mai bine de 6 ore, am continuat să sap în zăpadă încă o oră şi jumătate, pentru adăpost, regula fiind una sfântă, dacă te opreşti din efortul fizic, vei îngheţa instantaneu, hainele de pe tine fiind umede. În cele din urmă ajung să stau liniştit în sacul meu de dormit, lângă o cană de ceai, cu multă miere şi multă vitamina C, după care odihnă, până a doua zi. Nu vreau să-mi amintesc de zgomotul sinistru pe care furtuna îl făcea, până la răsăritul Soarelui din a doua zi.

Ciprian Andrecuţ în bivuac.

Răsăritul.

A doua zi, vremea s-a îmbunătăţit, şi am putut să shiez în voie, pe toate văiugile şi culoarele, care îmi ”făceau cu ochiul”.
Următoarea noapte, a fost una la fel de geroasă, dar extrem de liniştită, puteai să ţi liniştit, un chibrit aprins afară, că nu se stingea.
A treia zi, mă trezesc înaintea Soarelui, şi stau la pândă, să-l salut eu primul, alături de cafeau fierbinte de dimineaţă, după care din nou la schi, până după masa târziu.
Personal m-am simtit excelent pe toată perioada şederii, chiar dacă furtuna îţi biciuia obrazul, ziua urmatoare Soarele, ţil mângâia.
Ca tură, NU o recomand schiorilor de pârtie, NU o recomand celor lipsiţi de anduranţă fizică şi psihică foarte bună, NU o recomand celor cu experienţă de începător spre mediu, în schiul de tură şi schiului în afara pârtiei. Orice mică greşeală la coborâre pe acele pante îţi poate cauza moartea, fiind foarte multe stânci, pericolul de avalanşe este foarte mare, pericolul de rătăcire la fel.
Cam atât a fost, mai jos, v-am prezentat un mic filmuleţ din tură.

White Shadow from cipri florin on Vimeo.

Pe schiuri de tură…

Zăpada mult aşteptată, a venit, dar se va duce, deoarece lupta cu ploile a început deja. Totuşi la sfârşitul de săptămână care a trecut, am avut prilejul să mă bucur de o mică tură pe schiuri, pe colinele din vecinătatea Topliţei.
Sâmbătă, mi-am propus o mică testare a primei zăpezi, aşa că am mers pe pârtia din oraşul natal. Încântarea nu a fost una de success, zăpada depusă pe pârtie fiind amenajată într-un mod nu prea plăcut, dar am schiat mai mult în afara pârtiei, acolo unde zăpada nu era călcată nici de şenilele ratracului şi nici de alţi schiori, uitilizând instalaţia de teleschi doar pentru urcare.
A doua zi, împreună cu Ovidiu Moldovan, ne hotărâm să facem o tură pe schiuri până aproape de Vf. Bătrâna (1634m).
Timpul destul de frumos la plecarea din oraş, ne-a motivat mult şi aşa am pornit la tură pe traseul ce avea să ducă spre ”Stâncile Coloape”, situate ceva mai jos ca altitudine faţă de Vf. Bătrâna.

Ovidiu Moldovan, în prima parte a turei.

In prima parte a traseului, marşul a mers destul de bine, petru prima zi pe schiuri de tură, bucurânde-ne pe deplin de peisajul hivernal, care pe măsură ce urcam era din ce în ce mai spectaculos şi mai sălbatic.

Tot mai sus.

Ovidiu, printre jaloane.

În a doua jumătate a traseului, rănile provocate de clăparii de tură ai colegului meu, ne-a făcut să încetinim marşul şi astfel traseul propus iniţial, se scurtase destul de mult.

Pauza mult aşteptată.

În final totul a fost foarte plăcut, timpul frumos, zăpada destul de bună, ca traseu, il recomand celor începători, celor care nu au mai fost la o tură, utilizând schiuri de tură, fiind că, este un traseu foarte uşor, fără dificultăţi de orientare sau de trecere a unor pasaje cu risc de avalanşă.
Mai jos, câteva imagini pe care le-am filmat din tură.

Ski Touring from cipri florin on Vimeo.

Răbdare…

Cine a spus, că iarna nu-i ca vara.
Ultimele săptămâni am căţărat la stâncă, vremea impecabilă ne-a mai lăsat să ne mai mişcăm puţin, totuşi nu am insistat să mă caţăr pe trasee proiect, preferând să mă caţăr la volum.
Prea multe nu mai am de adăugat, aştept să cadă ceva zăpadă pe crestele munţilor din îmrejurimi, mi-e dor de un schi de tură…

coming soon... from cipri florin on Vimeo.