Solitar pe ”Negoiul Unguresc” (2081m)…

Sfârşitul de săptămână care a trecut, am reuşit să evadez din nou din arealul natal, de astă dată ţinta fiind Vf. Negoiul Unguresc (2081m), un vârf situat în arealul Călimaniului.
De ce Negoiul şi nu altceva…fiind că acolo am putut găsi zăpada după care tânjeneam de ceva vreme, era şi unul din visele mele să cobor cu schiurile pe versantul estic, care este partea cea mai abrubtă din tot cuprinsul Călimaniului, având abruptul cuprins între 80° si 90°, unde de multe ori, în viraje, atingeam cu cotul versantul.

Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Acţiunea începe de Joi seara. Mă trezesc la orele (03:00 am), în toiul nopţii, îmi sorb urgent cafeaua şi destinaţia, ”Poiana Lomaşului”, locul unde iţi poţi lăsa maşina. Drumul până acolo l-am parcurs destul de greu, maşina mea ne fiind concepută pentru drumuri forestiere, dar încet, încet, am ajuns, pe la orele (04:30 am).

De pe Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Din acest loc începi să mergi pe schiuri de tură, către inima munţilor Călimani. Traseul pe care mi l-am propus, avea să cuprindă în jur de 25 km, până la locul unde aveam să-mi stabilesc bivuacul în zăpadă, traseu în care diferenţele de nivel oscilau, în funcţie de zonele prin care treceam, de la 800 m altidudine, la 2033 m pe Vf. Reţitiş, după care la 1500 – 1600 m, pe şaua dintre Vf. Negoiul Unguresc (2081m) şi Vf. Pietricelul şi de acolo din nou la cota 2081 m altitudine. Prima parte a traseului, din Poiana Lomaşului şi până pe Vf. Reţitiş (2033m), am parcurso în 4 ore, fiind pentru mine un mic record de timp, pe timp de iarnă pe aceasta rută. Drumul până la limita alpină, l-am parcus pe o beznă totală, dacă stingeam lanterna, nu-mi mai vedeam mâinile, ca apoi pe la orele (06:00am), să ies în golul alpin, de unde puteam să văd minunatele lumini ale localităţilor din vale.

Vedere din bivuac.

În a doua jumătate a zilei, vremea s-a stricat foarte tare, cu o furtună de zăpadă, care te mătura instantaneu de pe creastă, şi cu temperaturile ce au coborat până către (-20°C), făcându-mă, pentru câteva ore, să am şi probleme de orientare, în acele condiţii.

Umbra Albă.

Ajuns pe creasta Negoiului Unguresc, a trebuit să-mi fac imediat un adăpost în zăpadă, altfel consecinţele nu erau chiar plăcute. În toiul furtunii ce m-a mângâiat mai bine de 6 ore, am continuat să sap în zăpadă încă o oră şi jumătate, pentru adăpost, regula fiind una sfântă, dacă te opreşti din efortul fizic, vei îngheţa instantaneu, hainele de pe tine fiind umede. În cele din urmă ajung să stau liniştit în sacul meu de dormit, lângă o cană de ceai, cu multă miere şi multă vitamina C, după care odihnă, până a doua zi. Nu vreau să-mi amintesc de zgomotul sinistru pe care furtuna îl făcea, până la răsăritul Soarelui din a doua zi.

Ciprian Andrecuţ în bivuac.

Răsăritul.

A doua zi, vremea s-a îmbunătăţit, şi am putut să shiez în voie, pe toate văiugile şi culoarele, care îmi ”făceau cu ochiul”.
Următoarea noapte, a fost una la fel de geroasă, dar extrem de liniştită, puteai să ţi liniştit, un chibrit aprins afară, că nu se stingea.
A treia zi, mă trezesc înaintea Soarelui, şi stau la pândă, să-l salut eu primul, alături de cafeau fierbinte de dimineaţă, după care din nou la schi, până după masa târziu.
Personal m-am simtit excelent pe toată perioada şederii, chiar dacă furtuna îţi biciuia obrazul, ziua urmatoare Soarele, ţil mângâia.
Ca tură, NU o recomand schiorilor de pârtie, NU o recomand celor lipsiţi de anduranţă fizică şi psihică foarte bună, NU o recomand celor cu experienţă de începător spre mediu, în schiul de tură şi schiului în afara pârtiei. Orice mică greşeală la coborâre pe acele pante îţi poate cauza moartea, fiind foarte multe stânci, pericolul de avalanşe este foarte mare, pericolul de rătăcire la fel.
Cam atât a fost, mai jos, v-am prezentat un mic filmuleţ din tură.

White Shadow from cipri florin on Vimeo.