Mai spre sfârşitul sezonului, am făcut o vizită la noile trasee amenajate de Cătălin Frăţilă, trasee amenajate chair sub vârful Băieşu (cunoscut de localnici ca Tarniţa), o zonă superbă cu un peisaj foarte spectaculos fiind la aprox. o mie şi ceva de metrii altitudine. Ajuns la faleza cu traseele, pentru un moment m-am întors cu gândul înapoi în timp.
Privind undeva în dreapta traseelor existente, am zărit câteva pitoane vechi lăsate în perete, schiţând oarecum o linie abandonată a unui traseu de escaladă, pitoane confecţionate manual de către mine, cu care aveam să fac un aşa numit traseu de escaladă în anul 1993, pe vremea când eram un prichindel căruia îi plăcea să exploreze în vârful degetelor verticalele pustii ale stânclilor din jurul locului natal.
Îmi amintesc că am renunţat la linia traseului pentru că în partea superioară a traseului, am găsit un sector foarte friabil, cu nişte blocuri care stăteau să cadă. Vă asigur că altceva decât experienţa alpină m-a făcut să renunţ atunci la finalizarea traseului respectiv. Oricum, o senzaţie ciudată am simţit văzând acele pitoane vechi încă existente în perete, nu am putut decât să zâmbesc fără prea multe comentarii.
Revenind la traseele actuale pot spune că sunt foarte frumoase, foarte bine asigurate, experienţa lui Cătălin Frăţilă fiind simţită din primii paşi ai traseelor. Ca dificultate traseele nu depăşesc (6c+), le recomand celor începători fără nici o ezitare.
Momentan am început pregătirea la dry tooling, sper să prindem şi ceva gheaţă sezonul acesta, mă gândesc să mai ceruiesc schiurile, poate fug la un schi de tură dacă zăpada va ţine.
