Cǎlimani, ultima frontierǎ a zǎpezii…

Munţii Cǎlimani, o ultimǎ frontierǎ în care mai poţi schia pe zǎpadǎ naturalǎ, acum când în mare parte a meleagurilor noastre, se schiazǎ pe suprafeţe combinate între experimente fizice şi mecanice, care se prezintǎ sub formǎ de “scârţâialǎ artificialǎ a zǎpezii.”

Panoramǎ spre NE (foto: Torok Zoltan).

Într-acolo ne-am îndreptat eu şi câţiva prieteni, spre limita zǎpezii, gǎzduitǎ în spatele grǎdinii noastre, în Cǎlimani.



Intrarea în golul alpin, aprox. 1600m altitudine.

Trei zile de acţiune, împǎrţite în trei stadii ale vremii, cu Soarele înfrǎţit cu puţinǎ ceaţǎ noi mergând pe schiuri de turǎ deasupra norilor, urmat de viscol puternic şi ceaţǎ densǎ cǎnd am schiat nu mai ştiu unde, cǎci nu se vedea mai nimic, ca mai apoi în ultima zi, Soarele ne-a fost alǎturi de la rǎsǎrit şi pânǎ la apus.



Prin golul aplin.

Am urcat în douǎ zile, noi în prima zi şi restul a doua zi, eu avându-l coleg de suferinţǎ pe Zozo, un personaj pe care mucii din nas l-au fǎcut sǎ-mi ofere o romanţǎ psihedelicǎ în miez de noapte. Am urcat din prima zi, adicǎ de Vineri dimineaţa. Ne-am hotǎrât sǎ plecǎm din Topliţa înainte ca Soarele sǎ se “trezeascǎ”. O lege nescrisǎ a muntelui, care spune cǎ pentru a reuşi ascensiunea unui vârf, trebuie sǎ începi a urca înainte ca Soarele sǎ îşi facǎ apariţia pe scena albastarǎ a cerului.

Panoramǎ cu Pietricelul (foto: Torok Zoltan).

Totul a mers perfect, vremea frumoasǎ care ne-a oferit un joc de lumini impresionant format între câţiva nori şi razele Soarelui, ne-a acompaniat pentru cele partu ore de mers pe schiurile de turǎ.
În prima zi nu am mai fǎcut mare lucru dupǎ ce ne-am instalat la staţia meteorologicǎ aflatǎ pe Vf. Reţitiş (2031m).



Puţin joc de lumini.

Din a doua jumǎtate a zilei, vremea a început sǎ se înrǎutǎţeascǎ, cu vânt puternic şi o ceaţǎ foarte densǎ.
A doua zi, în ciuda vremii urâte de afarǎ am decis sǎ mergem totuşi la un schi într-un sector SE al Cǎlimaniului, un sector care era ferit puţin de vânt, dar nu în totalitate, un sector în care unul din bǎieţii cu care ne-am întâlnit la staţie şi care au venit cu noi la schi a produs o avalanşǎ destul de mare, un lucru nu foarte plǎcut pentru mulţi dintre noi cei care vedem munţii mai de aproape. O avalanşǎ care din fericire nu ne-a prins pe nici unul dintre noi.



Orientare.

Noaptea vremea s-a îmbunǎtǎţit, vântul adia puţin, cerul s-a eliberat de nori, aşa cǎ pe la miezul nopţii am ieşit la un schi de turǎ, cu Luna plinǎ care ne-a fost alǎturi reflectând lumina Soarelui, la care puteai sǎ citeşti fǎrǎ probleme.
A treia zi, vreme bunǎ, frig (-18˚C), tot ce trebuie pentru o zi de schi pe cresta Negoiului Unguresc (2081m), locul spre care am mǎrşǎluit cu vitezǎ pentru a putea profita cât mai mult din timpul zilei. Acolo am schiat pe versantul SE, care era mai abrupt. Nu gǎsesc cuvinte sǎ pot exprima ceea ce am simţit acolo, probabil ceva mai mult decât poate oferii un paradis.

Avalanşa.

Rǎsǎritul.

În cele din urmǎ pot spune cǎ nu mai este ceea ce a fost acum caţiva ani Cǎlimaniul, un munte care pe timpul iernii era pustiu, în care întâlnirea unui urme de schiuri era consideratǎ minune Dumnezeiascǎ. Acum întalneşti fel şi fel de indivizi cǎlare pe şeile snowmobile-lor, oameni ale caror feţe şi porturi îţi spun cǎ nu au nimic de-a face cu muntele, dar un lucru mǎ bucurǎ, mai sunt locuri în Cǎlimani în care fǎrǎ folosirea schiului de turǎ sunt foarte greu accesibile, locuri în care maşinǎriile cu şenile nu pot ajunge.
Cam atât a fost de povestit, mai jos am adǎugat şi un mic video cu câteva din întâmplǎrile din aceastǎ turǎ.

Backcountry ski, Calimani. from cipri florin on Vimeo.