Ultima sută...

Sfârşitul sezonului de escaladă la stâncă se pare că se apropie, cel puţin în zonele unde umblu mai des la căţărat, aşa arată scala termometrelor şi nu numai.
Ultimele săptămâni, în care escalada a fost pe primul loc, mi-au adus şi câteva rezultate, nu foarte bune, dar nici rele. Pe lângă repetarea unor trasee din Borsec, de la Faleza Ursului, am mai parcurs şi câteva trasee în Cheile Bicazului, câteva trasee uitate de lume, trasee neparcurse de foarte mult timp, de care am aflat şi eu de la alţii că sunt foarte frumoase.
Într-una din Sâmbete, mă hotărăsc să merg în Cheile Bicazului. Telefonez în stânga, telefonez în dreapta, caut oameni să vină la cocoţ….nimeni, nimic. Fără să zăbovesc prea mult, îmi iau rucsacul strict cu echipamentul de căţărat şi hai în Cheile Bicazului, poate găsesc pe cineva care se caţără pe acolo. Ajuns acolo, pustiu şi frig, dar cum speranţa moare ultima şi noi alături de ea, mai caut prin zonele mai expuse la soare, pe care le stiam, cu speranţa că poate dau de ceva căţărători. Norocul îmi surâde şi găsesc oameni la cocoţ. După câteva povestioare, ne mutăm cu mica trupă la traseele ”Excalibur” şi ”Arthur”, situate undeva pe la baza traseului ”Fisura Neagră”.
Unul din baieţii din mica trupă, echipează traseul ”Excalibur”, pe care il parcurg fără probleme, considerând parcurgerea traseului “flash”, cu grad de dificultate (6b). La coborârea din traseu, echipez şi traseul ”Arthur”, aflat lângă, iar la primul şut, reuşesc parcurgerea traseului, propunându-i grad de dificultate (7b) ”soft”, fiind mai uşor de cât toate 7b-urile pe care le-am parcurs până în prezent.
După toate astea, alegem să ne mutăm într-un alt sector, “La Tunel”, la traseul ”Svea”, un (7c) ”soft”, cu un pas dificil situat undeva sub top.
Ziua fiind pe final, ne-am strâns echipamentul, lăsând totul pentru a doua zi, în care, la prima intrare a mea în traseu, trec toţi paşii traseului şi la punctarea topului, degetele mi-au îngheţat de tot, fără să mai simt ceva, categoric, am căzut, dar în final traseul, l-am parcurs, fiind unul din traseele pe care-l recomand tuturor celor care ajung în acea zonă.
Într-o altă zi, împreună cu un coleg de la Salvamont Topliţa, merg tot în Cheile Bicazului, cu gândul să mă dau pe ceva trasee mai tari. Ceaţa şi frig, aşa am fost primiţi, dar cu toate astea, plec acasă cu parcurgerea traseului “El Dorado Reloaded”. De ce ”reloaded”?. Pentru că, în varianta clasică a traseului, pe o anumită porţiune existau două prize săpate în mod artificial, de către amenajator, traseul fiind amenajat într-o perioadă când în România, escalada era abea la început, iar pasajele respective, păreau că nu se poate trece, folosind asperităţile naturale existente.
Traseul l-am parcurs în ambele variante, şi anume ”El Dorado” (7a) şi ”El Dorado Reloaded” (7b+), cea din urmă variantă, o recomand tuturor celor care vor să îşi îmbunătăţească tehnica în escaladă, nu pentru că eu o stăpânesc pe deplin, dar merită.
În Topliţa, vremea s-a răcit destul de tare şi m-am gândit că am să iau o zi de pauză, de la escaladă, să mă odihnesc.
Duminică dimineaţa, trezirea ca de obicei la ora 7:00, privesc pe fereastră, ceaţă…, fără prea multa foială, îmi spun că, cea mai bună zi de odihnă este să dau o fugă cu bicicleta până pe Călimani, la cota 2033 m, pe Vf. Reţitiş. Pe drum surprizele au fost plăcute, soarele fiindu-mi călăuza, până aproape de golul alpin, unde vântul şi norii cenuşii, m-au aşteptat cu zâmbetul pe buze, dar a meritat tura.
Mai jos am făcut un foarte mic filmuleţ cu tura din Călimani.

Calimani Bike from cipri florin on Vimeo.