duminică, 27 februarie 2011

Lacrima de gheaţǎ…

Începutul lunii Ianuarie, zona Cheile Bicǎjelului, un loc ştiut de mulţi pasionaţi ai cǎţǎrǎrii pe gheaţǎ. Ajuns şi eu pe acolo, împreunǎ cu prietenii mei din Gheorgheni, am rǎmas foarte dezamǎgit. Lipsa zǎpezii şi temperaturile nu prea scǎzute, nu au fǎcut decât sǎ împiedice formarea gheţii, pe cele douǎ cascade existente în Bicǎjel, chiar dacǎ ele sunt în sectoare diferite. O tentativǎ am avut, dar sǎ te caţeri pe o gheaţǎ cu grosimea sub 15 cm, este destul de riscant.
Toate bune şi frumoase, mǎ consolez cu gândul la anul prost care tocmai a trecut, cu ploile care nu se mai opreau şi începem sǎ mai cǎutǎm prin vǎile şi prin culoarele de prin arealul Cheilor Bicazului. Ca ţintǎ, am ales canionul Lapoşului, situate în partea din stânga a Turnului Bardosului (Piatra Altarului), unde auzisem cǎ ar fi o cascadǎ care se foarmeazǎ pentru cǎţǎrat pe gheaţǎ, situatǎ undeva spre ieşirea din canion, înspre Bârnad.



Într-adevǎr, am gǎsit acea gheaţǎ, dar nu recomand sǎ bateţi atâta drum pânǎ la ea, gheaţa formatǎ nu prezintǎ ceva deosebit, iar accesul este destul de anevoios. Totuşi norocul ne-a surâs şi nu departe de Turnul Bardosului, am gǎsit gheaţa mult aşteptatǎ, un sector destul de lat şi înalt, lat de 15m şi înalt în jur de 27-30m, mǎsurat cu semicorzile din dotare, o zonǎ foarte frumoasǎ, foarte sǎlbaticǎ, care gǎzduieşte în jur de şapte linii, unde te poţi cǎţǎra, cu dificultǎţi diferite. Pe mine m-a fascinat o linie, cǎreia i-am şi dat numele de “Tear Ice” cu grad (WI 5), fiind cea mai grea şi cea mai tehnicǎ rutǎ pe gheaţǎ, pe care am cǎţǎrat-o pe teritoriul României.
Ruta se prezintǎ destul de înfricoşǎtor, fǎrǎ sǎ-ţi dea nici un pic de încredere gheaţa aflatǎ acolo, o gheaţǎ formatǎ sub formǎ de ţurţuri, doi la numǎr, cel de jos, fiind mai solid, dar legǎtura cu solul era destul redusǎ, în comparaţie cu dimensiunea lui, iar cel de sus, fiind foarte firav, cu aspectul unor tuburi dispuse pe verticalǎ, care îţi ofereau câte un sunet la morţii, la fiecare atingere cu pioleţii. Între cei doi ţurţuri, esti obligat sǎ faci o traversare ascendentǎ, un “dry tooling”, pe o gheaţǎ groasǎ de 5-6 cm, în care doar primul dinde al pioletului intrǎ, categoric în acel sector nu te mai asiguri. Ca sǎ pot parcurge ruta, m-am legat cu douǎ corzi, cu o coardǎ m-am asigurat pe primul ţurţure, iar cu cealaltǎ pe urmǎtorul, prietenii spunându-mi, cǎ sunt un nebun în libertate, fǎrǎ acte în regulǎ, dar asta era singura posibilitate.
Accesul în zonǎ, se face pe marcajut turistic ce intrǎ în canion, triunghi roşu, pânǎ când traseul ajunge în albia râului. De acolo, ţineti albia râului şi veţi gǎsii sectorul pe partea stângǎ cum urcaţi, timp de mers de la şosea 1 orǎ.
Mai jos, câteva imagini din ruta “Tear Ice” (WI 5) şi altele, sper sǎ vǎ explice mai pe înţelesul tuturor, cele petrecute.

Tear Ice from cipri florin on Vimeo.

6 comentarii:

Vladimir I.Condratov spunea...

Felicitari Cipriane!
Foarte faina cascada pe care ai gasit-o, nu mai zic de traseul "Lacrima de gheata" dar si filmul.
Bravo.

Lush spunea...

bine ma! ce bine te-ai dus! foarte misto turturele.
l-am facut si eu weekendu asta :)) cu ceva emotii la inceput pana am pus primul cui.
brava ca ai gasit cascada si ca ne-ai dat alt loc de joaca.
hai noroc!

Ciprian Florin Andrecuţ spunea...

Si ce parere ai de traseu ?
E frumos nu ?

Lush spunea...

foarte misto traseul!
sustinut la primul turture ca pe urma e vorba de atentie. mi-a placut la nebunie!
:D

Vladimir I.Condratov spunea...

Ciprian, dupa parerea mea, si nu vreau deloc sa fiu carcotas, cred ca ar suna mai bine in engleza numele "Ice Tear" decat "Tear Ice", ce zici?

Ciprian Florin Andrecuţ spunea...

Eu zic, sa spuna fiecare cum vrea, ca sa fie multumiti toti.