luni, 24 ianuarie 2011

Solitar în Munţii Rodnei…

Un vis care nu a devenit realitate.
În urmă cu zece ani, am avut prima ocazie să merg iarna în Rodnei, ca ţintă fiind Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m), urcat prin partea de sud a vârfului, prin Buhăesu Mare, o tură care nu a avut success, din lipsa echipamentului, experienţei şi altele. Pe atunci, am încercat să fac tura, împreună cu un prieten din Topliţa.
De acestă dată, ţinta a fost aceiaşi, Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m), singurele schimbări, fiind: lipsa unui coechipier, ascensiunea pe faţa nordică şi coborârea pe schiuri, prin Zănoaga Mare. Linia pe care am vrut să urc, ar fi fost, pe parte dreapta a crestei Piciorul Moşului, unde versantul e puţin mai abrupt.
Plecat Miercuri, la miezul nopţii din Topliţa, pe o ceaţă şi o vreme mohorâtă, ajung în localitate Borşa, pe la orele opt. De acolo, am mers o bună bucată de drum, cu schiurile pe rucsac, până la limita zăpezii, în Borşa fiind temperaturi de peste 0°C, ca pe la orele doisprezece să fiu lângă staţia meteorologică, din căldarea Zănoaga Mare, am tras destul de tare la mers, neştiind cât am de parcurs, până în locul unde mă voi instala.
Vremea destul de frumoasă, deasupra norilor care acopereau localitatea Borşa, dar nu pentru mult timp.
Planul era să-mi fac bivuacul, undeva pe creasta Piciorul Moşului, ca de acolo, să pot ajunge pe partea dreaptă, a aceleiaşi creste şi derecţia Pietrosul.
Vremea s-a înrăutăţit atât de tare, încât am fost nevoit să rămân, puţin mai jos de zona unde stabilisem iniţial, vizibilitatea era sub zece metri, noroc cu pereţii de stâncă, după care m-am ghidat.
Îmi sap în zăpadă adăpostul unde aveam să înoptez şi să stau, timp de trei zile, mă bag în sacul prototip pe care îl aveam pentru testare, mă hidratez cu ceva zăpadă topită, în care am dizolvat una alta şi aţipesc pentru câteva clipe. Mă trezesc şi vrema era şi mai urâtă, se pornise un viscol, urmat de o ninsoare. În prima noapte a nins 50 cm, cum era mai rău, nu puteai să înaitezi nici pe schiuri, panta fiind abruptă, nici pe colţari, iar pericolul de avalanşe crescuse enorm.
A doua zi, am încercat să urc, dar condiţiile erau extrem de nasoale, fără vizibilitate, viscol, ninsoare, nici nu ştiai exact ce e, aşa ca m-am întors la ”vizuină”, aşteptînd să se schimbe puţin vremea, care îţi tăia pofta, de orice nevoie fiziologică, care necesita hârtie igienică.
Am stat şi am aşteptat timp de trei zile, ca vremea să se schimbe şi nimic, din rău în tot aşa de rău sau mai rău.
În cele din urmă m-am retras, dezamăgit pe de-o parte, bucuros pe de-alta, zicându-mi că muntele nu pleacă şi mă va aştepta, cu mai multă milă.
În final, pot spune că zona este foarte frumoasă, m-au fascinat foarte tare perdelele de gheaţă, care s-au format pe distanţe lungi, a nu se confunda cu acele culoare înguste de gheaţă, pe care unii le-au întâlnit poate prin Făgăraş, versanţii pe care poţi schia, cu stânci, culoare, tot ce trebuie.
Mai jos am lipit şi câteva imagini la acest articol, poate ele vă pot spune mai multe.

Ski touring from cipri florin on Vimeo.

5 comentarii:

Radu Solo spunea...

prea tare! fain, fain! ;)

Alexandra Filip spunea...

Congratulations on your deeds!They are awesome!Such a brave example of health and courage!

Alexandra Filip spunea...

Congratulations on your deeds!They are awesome!Such a brave example of health and courage!

Ciprian Florin Andrecuţ spunea...

Thanks Alexandra.
This is the characteristic of my life, for this I was born.
Much respect.

Helga Kosztandi spunea...

"Be who you were created to be and you will set the world on fire" xtrem de fain .