Pe schiuri de tură…

Zăpada mult aşteptată, a venit, dar se va duce, deoarece lupta cu ploile a început deja. Totuşi la sfârşitul de săptămână care a trecut, am avut prilejul să mă bucur de o mică tură pe schiuri, pe colinele din vecinătatea Topliţei.
Sâmbătă, mi-am propus o mică testare a primei zăpezi, aşa că am mers pe pârtia din oraşul natal. Încântarea nu a fost una de success, zăpada depusă pe pârtie fiind amenajată într-un mod nu prea plăcut, dar am schiat mai mult în afara pârtiei, acolo unde zăpada nu era călcată nici de şenilele ratracului şi nici de alţi schiori, uitilizând instalaţia de teleschi doar pentru urcare.
A doua zi, împreună cu Ovidiu Moldovan, ne hotărâm să facem o tură pe schiuri până aproape de Vf. Bătrâna (1634m).
Timpul destul de frumos la plecarea din oraş, ne-a motivat mult şi aşa am pornit la tură pe traseul ce avea să ducă spre ”Stâncile Coloape”, situate ceva mai jos ca altitudine faţă de Vf. Bătrâna.

Ovidiu Moldovan, în prima parte a turei.

In prima parte a traseului, marşul a mers destul de bine, petru prima zi pe schiuri de tură, bucurânde-ne pe deplin de peisajul hivernal, care pe măsură ce urcam era din ce în ce mai spectaculos şi mai sălbatic.

Tot mai sus.

Ovidiu, printre jaloane.

În a doua jumătate a traseului, rănile provocate de clăparii de tură ai colegului meu, ne-a făcut să încetinim marşul şi astfel traseul propus iniţial, se scurtase destul de mult.

Pauza mult aşteptată.

În final totul a fost foarte plăcut, timpul frumos, zăpada destul de bună, ca traseu, il recomand celor începători, celor care nu au mai fost la o tură, utilizând schiuri de tură, fiind că, este un traseu foarte uşor, fără dificultăţi de orientare sau de trecere a unor pasaje cu risc de avalanşă.
Mai jos, câteva imagini pe care le-am filmat din tură.

Ski Touring from cipri florin on Vimeo.

Răbdare…

Cine a spus, că iarna nu-i ca vara.
Ultimele săptămâni am căţărat la stâncă, vremea impecabilă ne-a mai lăsat să ne mai mişcăm puţin, totuşi nu am insistat să mă caţăr pe trasee proiect, preferând să mă caţăr la volum.
Prea multe nu mai am de adăugat, aştept să cadă ceva zăpadă pe crestele munţilor din îmrejurimi, mi-e dor de un schi de tură…

coming soon... from cipri florin on Vimeo.

"Requiem" (5B) şi întâlnirea salvatorilor montani din Harghita…

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut, am participat la întâlnirea salvamontiştilor din tot judeţul Harghita, întâlnire care s-a ţinut în Cheile Bicazului, organizată de cei din cadrul serviciului Salvamont Gheorgheni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi care a avut mai multe lucruri foarte benefice, atât pentru noi, ca salvamontişti, cât şi pentru posibilii turişti, alpinişti care au nevoie de ajutor.

Salvamont Harghita

Întâlnirea s-a desfăşurat pe durata a patru zile, în care ne-am mai perfecţionat unele elemente de bază, atât medicale, cu referire la ultimele protocoale care trebuie respectate, cât şi de comunicare corectă prin intermediul staţilor de emisie-recepţie.

Cei vechi trebuie ascultaţi.

Un mic exerciţiu.



Ciprian Andrecuţ utilizând o piesa destul de importantă în salvările montane, cu care poţi ridica singur, o greutate de până la 300 kg.

Un lucru care mi-a placut foarte mult din toată întâlnirea, a fost că pe durata întâlnirii, echipele care sau căţărat, care au lucrat împreună la amaraje, au fost amestecate, adică echipele au fost formate din salvamontişit din centre diferite, oameni care nu sau căţărat împreună nici o dată, care nu au lucrat la amaraje împreună nici o dată şi totuşi vreau să vă spun, sincer, că lucrurile nu au mers bine, au mers perfect, fiecare a ştiut exact ce are de făcut.
Pe parcursul întâlnirii, pe lângă alte trasee, atât de escaladă, cât şi de alpinism pe care le-am parcurs, s-a numărat şi traseul "Requiem" (5B), situate pe Turnul Bardosului (Piatra Altarului), tot în Cheile Bicazului, un traseu clasic de alpinism, amenajat de către echipa salvamont din Gheorgheni, fiind unul din traseele de alpinism noi în zonă. Am încercat să parcurg traseul într-o maniera liberă, adică fără să mă ajut de metode artificiale, gen scăriţe din cordelină, anouri şi alte dantelării ale alpinismului, ci doar folosind strict asperităţile naturale, pe care ţi le oferea stânca, dar acest lucru nu l-am reuşit, nu pentru că este imposibil, ci pentru că stânca era foarte murdară, traseul fiind conceput să se parcurgă pe alocuri, în stil artificial, cu scăriţe, anouri etc. Parcurgând traseul mi-am amintit de vremurile când am începus să mă caţăr, fiind prin 1995, când în România nu era la modă căţărarea liberă, majoritatea traseelor fiind concepute în stil artificial, dar a fost frumos.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), cu linia traseului Requiem.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), văzută din spate.

Un lucru care nu mi-a plăcut sau mai bine zis două lucruri care nu mi-au plăcut, au fost: primul a fost, că există lideri de grup, mă refer la şefii centrelor salvamont, care pe lângă faptul că nu au prea multă legatură cu muntele şi cu ceea ce se petrece într-o echipă salvamont, văd în salvamont o afacere, de multe ori profitabilă.
Al-doilea lucru care nu mi-a plăcut, a fost ca cei din sistemul media, mă refer la postul de televiziune Antena 1, nu a difuzat nimic din ce s-a trimis, era şi normal, cum să difuzezi pe postul naţional un lucru constructiv care se face în România? Cum să vadă şi alte organizaţii din ţară că se poat face şi astfel de întâlniri, cu bani puţini, dar cu multă pasiune, din care nu numia salvamontiştii au de câştigat, ci în primul rând turiştii şi alpiniştii, care, după cum spunea şi unul din veteranii echipei Salvamont Gheorgheni, lumea care cere ajutorul unui salvamontist, mai ales în Cheile Bicazului, are şi foarte mare încredere în el. Probabil dacă ne-am fi taiat sprâncenele cu satârul, cu siguranţă cei de la Antena 1, difuzau ştirea şi în cadrul altor emisiuni, decât cea de ştiri, dar asta e.
În rest totul a fost foarte frumos, foarte practic, sunt mulţumit ca m-am întors acasă, cu noi cunoştinţe legate de salvările montane şi nu numai.
Mai jos am postat un mic video din traseul Requiem, unde am fost şi cap de coardă şi cameraman pe toate lungimile traseului.

Requiem (5B) from cipri florin on Vimeo.

Ultima sută...

Sfârşitul sezonului de escaladă la stâncă se pare că se apropie, cel puţin în zonele unde umblu mai des la căţărat, aşa arată scala termometrelor şi nu numai.
Ultimele săptămâni, în care escalada a fost pe primul loc, mi-au adus şi câteva rezultate, nu foarte bune, dar nici rele. Pe lângă repetarea unor trasee din Borsec, de la Faleza Ursului, am mai parcurs şi câteva trasee în Cheile Bicazului, câteva trasee uitate de lume, trasee neparcurse de foarte mult timp, de care am aflat şi eu de la alţii că sunt foarte frumoase.
Într-una din Sâmbete, mă hotărăsc să merg în Cheile Bicazului. Telefonez în stânga, telefonez în dreapta, caut oameni să vină la cocoţ….nimeni, nimic. Fără să zăbovesc prea mult, îmi iau rucsacul strict cu echipamentul de căţărat şi hai în Cheile Bicazului, poate găsesc pe cineva care se caţără pe acolo. Ajuns acolo, pustiu şi frig, dar cum speranţa moare ultima şi noi alături de ea, mai caut prin zonele mai expuse la soare, pe care le stiam, cu speranţa că poate dau de ceva căţărători. Norocul îmi surâde şi găsesc oameni la cocoţ. După câteva povestioare, ne mutăm cu mica trupă la traseele ”Excalibur” şi ”Arthur”, situate undeva pe la baza traseului ”Fisura Neagră”.
Unul din baieţii din mica trupă, echipează traseul ”Excalibur”, pe care il parcurg fără probleme, considerând parcurgerea traseului “flash”, cu grad de dificultate (6b). La coborârea din traseu, echipez şi traseul ”Arthur”, aflat lângă, iar la primul şut, reuşesc parcurgerea traseului, propunându-i grad de dificultate (7b) ”soft”, fiind mai uşor de cât toate 7b-urile pe care le-am parcurs până în prezent.
După toate astea, alegem să ne mutăm într-un alt sector, “La Tunel”, la traseul ”Svea”, un (7c) ”soft”, cu un pas dificil situat undeva sub top.
Ziua fiind pe final, ne-am strâns echipamentul, lăsând totul pentru a doua zi, în care, la prima intrare a mea în traseu, trec toţi paşii traseului şi la punctarea topului, degetele mi-au îngheţat de tot, fără să mai simt ceva, categoric, am căzut, dar în final traseul, l-am parcurs, fiind unul din traseele pe care-l recomand tuturor celor care ajung în acea zonă.
Într-o altă zi, împreună cu un coleg de la Salvamont Topliţa, merg tot în Cheile Bicazului, cu gândul să mă dau pe ceva trasee mai tari. Ceaţa şi frig, aşa am fost primiţi, dar cu toate astea, plec acasă cu parcurgerea traseului “El Dorado Reloaded”. De ce ”reloaded”?. Pentru că, în varianta clasică a traseului, pe o anumită porţiune existau două prize săpate în mod artificial, de către amenajator, traseul fiind amenajat într-o perioadă când în România, escalada era abea la început, iar pasajele respective, păreau că nu se poate trece, folosind asperităţile naturale existente.
Traseul l-am parcurs în ambele variante, şi anume ”El Dorado” (7a) şi ”El Dorado Reloaded” (7b+), cea din urmă variantă, o recomand tuturor celor care vor să îşi îmbunătăţească tehnica în escaladă, nu pentru că eu o stăpânesc pe deplin, dar merită.
În Topliţa, vremea s-a răcit destul de tare şi m-am gândit că am să iau o zi de pauză, de la escaladă, să mă odihnesc.
Duminică dimineaţa, trezirea ca de obicei la ora 7:00, privesc pe fereastră, ceaţă…, fără prea multa foială, îmi spun că, cea mai bună zi de odihnă este să dau o fugă cu bicicleta până pe Călimani, la cota 2033 m, pe Vf. Reţitiş. Pe drum surprizele au fost plăcute, soarele fiindu-mi călăuza, până aproape de golul alpin, unde vântul şi norii cenuşii, m-au aşteptat cu zâmbetul pe buze, dar a meritat tura.
Mai jos am făcut un foarte mic filmuleţ cu tura din Călimani.

Calimani Bike from cipri florin on Vimeo.

Glissando (8a)…

Toate bune şi frumoase, în cele de mai jos am sǎ vǎ povestesc pe scurt, evenimentele mai importante, ce s-au desfǎşurat în ultimele douǎ sǎptǎmâni.
”Borsec Rock Trip”, dupǎ cum l-au denumit unii, a fost unul din evenimente, o întâlnire la Borsec, la Faleza Ursului, bineînţeles pentru escaladǎ.
Mult alai şi forfotealǎ, cu mic cu mare ne-am strâns în numǎr de unsprezece cǎţǎrǎtori, cazaţi la mine, ca a doua zi, împânziţi în toate traseele de escaladǎ, fiecare încercând sǎ pargurgǎ cât mai multe trasee cu grade de dificultate diferite, eu m-am axat doar pe ”Anamorph”, o rutǎ extrem de durǎ, cu grad de dificultate necunoscut, deoarece este încǎ în faza de proiect (pentru unii, însemnând, cǎ ruta nu a fost escaladatǎ de nimeni pânǎ în prezent).

Ciprian Andrecuţ, în traseu de încǎlzire (Borsec).




Ciprian Andrecuţ, în ”Anamorph” (?).


Un al doilea eveniment important, cel puţin pentru mine, este parcurgea traseului ”Glissando” (8a), o rutǎ aflatǎ în Cheile Bicazului, pe care am avut prima mea tentativǎ anul trecut, la sfârşitul lunii Septembrie, începutul lunii Octombrie, tentativǎ care nu mi-a adus prea mult succes, probabil şi din cauza temperaturii de afarǎ, care era atunci sub 10°C, lipsei de experienţǎ şi altele.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

La sfârşitul acesta de sǎptǎmânǎ, am luat decizia de a mǎ reîntoarce la traseul ”Glissando”, cu dorinţa de a reuşi parcurgea traseului. Echipa care ne-am unit, nu a fost numeroasǎ, fiind doar eu şi un prieten din Topliţa, Ovidiu Moldovan, pe care l-am avut ca filator.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

Ştiam cu un an înainte, cǎ traseul este unul foarte ciudat, fiind cotat ca unul dur, extrem de tehnic, cu paşi, care îţi pun psihicul la încercare, fǎcând paşi la limitǎ, cu ultima asigurare mult sub tine, traseul fiind amenajat într-o mainerǎ mai sportivǎ, mai liberǎ, cu asigurǎri rare.
Sâmbǎtǎ dimineaţa, ajus la baza traseului şi privindul, emoţiile au început sǎ îşi facǎ de cap, mai ales cǎ în urmǎ cu un an, nu am putut face aproape nimica din traseu.



Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

În prima zi, am stat la traseu, încercând sǎ mǎ acomodez din nou, cu ce era pe acolo, ca a doua zi, prima intrare în ”Glissando”, dupǎ ce m-am încǎlzit pe un traseu mai uşor, mi-a adus şi reuşita, fiind foarte mulţumit de mine, deoarece m-am simţit perfect pe traseu, ne mai având teama de cǎdere în primii paşi ai traseului, cǎdere, care îţi poate aduce contactul direct cu solul, din potrivǎ, devenind chiar o plǎcere sǎ trec paşi la limitǎ, pe care dacǎ nu-i controlezi, rişti sǎ te accidentezi destul de grav, în urma unei cǎderi.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

Ma jos am fǎcut un foarte mic montaj video, cu întâlnirea e la Borsec.

Borsec Rock Trip 2009 from cipri florin on Vimeo.

Ultimele trei…

Sâmbǎtǎ 01.08.09, ultimele trei linii, ”Lift Pump” (6c+), ”Smoke Water” (6c) şi ”Space Mind” (?), au fost amenajate în Borsec, la Faleza Ursului.
Pentru mai multe detalii despre zonǎ, vezi topo-ul din conţinutul paginii.

Reactualizare topo escaladǎ ”Faleza Ursului”, localitatea Borsec.

O ultimǎ ştire cu referire la zona de escaladǎ din Borsec, este cǎ sau mai deschis înca şase trasee de escaladǎ, cu dificultate medie spre uşor, momentan fiind şaisprezece în total.
Acţiunea s-a desfǎşurat Vineri 24.Iulie.2009, în care am mai amenajat încǎ şase rute de escaladǎ, cu dificultate medie.
Printre aceste ultime rute amenajate, existǎ şi o linie exclusiv destinatǎ pentru copii. Au mai rǎmas de amenajat cel puţin trei linii, dar din cauza unor probleme tehnice a trebuit sǎ mǎ opresc cu munca.
În primul rând doresc sǎ mulţumesc prietenului şi colegului de coardǎ Florian Mastacan (Kobe), care m-a sprijinit foarte mult la deschiderea zonei, şi a rutelor de escaladǎ cu grad ridicat de dificultate din zonǎ, lui Simon Istvan şi Ovidiu Moldovan, ultimul fiind membru şi coleg în echipa de ”Salvamont Topliţa Cǎlimani” şi celor din conducerea “Salvamontului Topliţa Cǎlimani” pentru susţinerea materialǎ, necesarǎ ultimelor trasee amenajate, cu dificultate medie.
Topo-ul nu este finalizat, este doar reactualizat, sper anul acesta sǎ termin finalizarea lui.
Pentru download-ul topo-ului, vezi în secţiunea Topo escaladǎ Borsec, din conţinutul blog-ului.

Burtoflex (8a+)...

Din Borsec, înapoi în Cheile Bicazului, înapoi la ”Burtoflex”, nimic mai mult decât un alt (8a+) super frumos.

Ciprian Andrecuţ la intrarea în traseul ”Burtoflex” (8a+)

Acţiunea din acest sfârşit de sǎptǎmânǎ, a ţinut de Sâmbǎtǎ dimineaţa şi pânǎ Luni dupǎ masa, iar cea cu ”Burtoflex”(8a+), a început, pentru mine mai serios, în urmǎ cu douǎ weekend-uri, în care m-am familiarizat cu traseul.

Ciprian Andrecuţ la intrarea în traseul ”Burtoflex” (8a+)

Sâmbǎtǎ dupǎ ce Kojac (Costel Tudosǎ) a parcurs (FA) ”Insomnia Reloaded” (8b+), unul din cele mai grele trasee din România, s-a alǎturat şi el împreunǎ cu mine la traseul cu ”filet pe stânga”.
Dupǎ multǎ investiţie fizicǎ şi psihicǎ, ca sǎ nu mai zic de durerea din ligamentele solicitate, reuşesc atât eu cât şi Kojac, sǎ eliberǎm traseul.

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

În final, traseul se prezintǎ unul de tip dur, fǎrǎ paşi de odihnǎ între ”crux-uri”, fǎrǎ sǎ-ţi permiţi nici cea mai micǎ greşealǎ, un traseu foarte sensibil la picioare, cu prize de douǎ degete pentru mânǎ şi prize scurse şi mici la picior, un traseu în care paşii grei sunt pe parcursul a mai mult de jumatate din traseu, singurul pas de odihnǎ fiind sub topul traseului, urmat de o ieşire mai lesne în comparaţie cu dificultatea traseului.

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

Cam atât a fost toatǎ acţiunea.

Alte cinci rute amenajate…

Acum câteva zile am ajuns sǎ mai amenajez alte cinci rute la Faleza Ursului, în localitea Borsec, faleza începând sǎ se contureze mai bine.
Linii ar mai fi, dar probabil cǎ le voi amenaja în alte ture, momentan avem treabǎ cu ce rute existǎ.





Rutele existente, de la stânga la dreapta:

1. Glue Face (6a)
2. Black Butterfly (7a)
3. Owl Hole (?)
4. Axiom (?)
5. Anamorph (?)
6. White Dream (8a)
7. Via Lactea (?)
8. Eclipse Time (7b)
9. Rucǎr (?)
10. Jumpy (7a+)

O micǎ, mare schimbare la gradul de dificultate al traseului "White Dream"...

Sâmbǎtǎ, am reparcurs traseul ”White Dream” din Borsec, de la ”Faleza Ursului”, care l-am propus iniţial, fiind parcurs ”first ascent”, ca având grad de dificultate (7c+), ”hard”, dupǎ care, împreunǎ cu prietenul meu din Iaşi, Florian Mastacan (Kobe), care s-a dat pe traseul cu pricina, am ajuns la concluzia, cǎ ruta este puţin mai grea, în comparaţie cu ce trasee am mai fǎcut pânǎ în prezent, iar gradul este dupǎ pǎrerea mea, (8a), alţii au spus (8a/a+).

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (8a).

Momentan rǎmane ca fiind ”White Dream” (8a) şi rǎmân deschis şi la alte sugestii, din partea celor care se dau în zona respectivǎ.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (8a).

În curând mai deschid câteva linii, tot în acelaşi sector, între trei sau patru linii.

”White Dream” (7c+)…

Încep acestǎ sǎptǎmânǎ eliberând un nou traseu, ”White Dream” (7c+), unul din traseele aflate în localitatea Borsec, la Faleza Ursului, pentru cei mai puţin informaţi, în articolele anterioare pot gǎsi mai multe detalii.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).



Momentan, cele cinci rute existente pânǎ în prezent au fost parcurse, de ce spun rute existente pânǎ în prezent, deoarece privind mai în-deaproape peretele dintre cele douǎ trasee, ”Black Butterfly” (7a) şi ”White Dream” (7c+), am realizat cǎ acolo mai existǎ potenţial pentru încǎ douǎ linii, care se prezintǎ a fi destul de frumoase.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).



Rutele existente pânǎ în prezent, de la stânga la dreapta:
Ciprian Andrecuţ FA.

1. Glue Face (6a+)
2. Black Butterfly (7a)
3. White Dream (7c+)
4. Eclipse Time (7b+)
5. Jumpy (7a+)

Video "Insomnia (8a+)"...

Insomnia 8a+ from cipri florin on Vimeo.

Mai jos, câteva fotografii din traseul ”Insomnia (8a+)”.






Ciprian Andrecuţ în ”Insomnia (8a+)”.

”Insomnia” (8a+) & ”Emma” (8a) & multe altele…

”Hristos a înviat”, ”coardǎ…”, ”atent Pitzi !!”, ”Kojac, am plecat, cǎ nu pot sǎ mǎ recuperez aici...”, ”toopp...” cam astea au fost zicalele ce ne-au umplut sfârşitul de sǎptǎmânǎ, un sfârşit de sǎptǎmânǎ, mini vacanţǎ, în care cei mai mulţi locuitori ai acestui ţinut, numit România, au sǎrbǎtorit sfintele sǎrbǎtori de Paşte, unii cu credinţa la bisericǎ, alţii cu credinţa în suflet, atârnând în degete, de verticalele Cheilor Bicazului.
Pentru mine întâlnirea din acest sfârşit de sǎptǎmânǎ, a fost una foarte bunǎ, fiind a doua ieşire în Cheile Bicazului din acest sezon de escaladǎ.
Mulţi chemaţi, puţini aleşi, Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosǎ (Kojac), Irina Burghelea “Tudosǎ” şi eu, (Pitzi), cam asta a fost marea trupǎ care ne-am reunit.
Ajunşi la locul cu pricina, m-am hotǎrât sǎ îmi reiau restanţa, ce am avut-o cu o sǎptǎmânǎ în urmǎ, un traseu, din ”Faleza Aeriana”, Şugǎu, ”Airbus” (7b+), pe care l-am parcurs şi pe care m-am şi încǎlzit, ca apoi sǎ ne mutǎm care mai de care la traseele noastre, eu şi Kobe la ”Emma” (8a), Kojac şi Irina la ”Insomnia Reloaded” (8b+?).
Toate bune şi clare, dupǎ prima intrare în traseu mi-am readus aminte de paşii din traseu, pe care înainte cu un an, nu prea m-am lipit de ei, ca la a doua intrare în traseu sǎ reuşesc sǎ-l parcurg fǎrǎ ezitǎri. În final un (8a) destul de fizic, scurt şi la obiect, cu o intrare pe paşi, destul de brutal şi o ieşire spre top foarte tehnicǎ, presǎratǎ cu puţinǎ forţǎ.
Dupǎ ce ne-am încheiat conturile cu ”Emma” (8a), atât eu, cât şi Florian, ne mutǎm o ţâr’ mai la dreapta, cu douǎ linii, sǎ vedem care-i pasu pe acolo. Nimic mai mult decât un (7b+), foarte murdar, plin de apǎ infiltratǎ din fisuri, dar cu nişte mişcǎri fenomenal de frumoase, pe care l-am lǎsat sǎ se mai zvânte puţin.
Ziua s-a încheiat rapid, Florian întorcându-se în Iaşi, eu şi restul, rǎmânând la cabana ”Fir de iarbǎ, sub clar de lunǎ”.
A doua zi, mǎ hotǎrǎsc sǎ mǎ pun pe ”Insomnia” (8a+), un traseu în care, tot aşa, anul trecut nu prea am înţeles ce este cu el.
Încet, încet, încep sǎ-mi construiesc paşii, dupǎ chipul şi asemǎnarea mea, dând trei încercǎri Duminicǎ, ca a doua zi, sǎ revin din nou la baza traseului, optimizând la maxim mişcǎrile. La fel, tot trei încercǎri am mai dat, ultima aducându-mi şi reuşita, este primul meu (8a+), sunt foarte bucuros pentru el, sunt foarte bucuros cǎ la a doua ieşire la stâncâ în Cheile Bicazului, am reuşit sǎ fac un (8a) şi un (8a+), la nivel de weekend, dar în acelaşi timp, mǎ gândesc cǎ sunt totuşi la început de drum în escaladǎ.
Cam asta a fost întâlnirea de Paşte.
Alte noutǎţi ar mai fi, petru cei care au mai citit şi articolul precedent, referitor la noua ”mini zonǎ” de escaladǎ, pe care am amenajat-o la Borsec, cǎ am parcurs în aceste câteva zile, o mare parte din trasee, rǎmânând unul singur neparcurs şi anume, ”White Dream”, restul fiind parcurse:

1.Glue Face (6a+)
2.Black Butterfly (7a)
3.White Dream ?
4.Eclipse Time (7b+)
5.Jumpy (7a+)

Traseele au fost parcurse de mine, ”FA”.
Poze şi film nu este, sper sa fac rost.
Sǎ ne vedem şi auzi cu bine.

Borsec, o nouǎ zonǎ de escaladǎ…

O ultimǎ ştire, veste bunǎ sau rea, cum vreţi voi sǎ fie, este cǎ am deschis o mini zonǎ de escaladǎ în localitatea Borsec, mai exact lângǎ ”Peştera Urşilor”, obiectiv turistic bine cunoscut în zonǎ.
Acţiunea a început Vineri, 10 Martie 2009, trezindu-mǎ înaintea Soarelui, îmi arunc materialele în maşinǎ şi fuga la Borsec. Ajuns acolo, frigul şi ceaţa mi-au dat bunǎ dimineaţa, alǎturi de câteva pǎsǎrele care îşi fǎceau gimnastica de dimineţǎ. Dupǎ o cafea mare, mǎ apuc de treabǎ şi încep cu fixarea materialului în primul traseu, care în prealabil l-am studiat ca linie şi siguranţǎ. Pânǎ cǎtre amiazǎ reuşesc echiparea a douǎ linii, dupǎ plimbǎrile pe coardǎ în sus şi în jos, mai precis, urcǎ şi verificǎ linia, parcurge-o imaginar, coboarǎ, porneşte generatorul, urcǎ înapoi, trage-ţi tot materialul sus în top, lângǎ tine, toate astea fǎcându-le singur pentru câ nu am avut coleg care sǎ mǎ ajute, doar pe la sfârşitul zilei, când a apǎrut prietenul meu Simon Istvan, un nume conoscut acestui blog şi a celor care şi-au mai plimbat ochii prin articolele mai vechi.

2.Black Butterfly

3.White Dream

3.White Dream; 4.Eclipse Time; 5.Jumpy.

În final au ieşit cinci linii foarte frumoase, înca nu le-am parcurs, dar ca dificultate, majoritatea sunt peste gradul ”7a” şi inclusiv.
Accesul în zonǎ este foarte rapid, pot spune cǎ de la locul unde îţi poţi lǎsa maşina faci maxim zece minute.
Ca punct de reper trebuie ajuns la ”Peştera Urşilor”, iar cum se intrǎ în peşterǎ, faleza este în dreapta, dupǎ un mic intrând.
Ca nume de trasee de la stânga la dreapta:
1. Glue Face (6a)?
2. Black Butterfly (7b/b+)?
3. White Dream (7c/c+)?
4. Eclipse Time (7b+)?
5. Jumpy (7a+/b)?
Gradele sunt doar orientative, traseele ne fiind parcurse încǎ. Oricine parcurge vre-una din linii poate lǎsa un comentariu pe articol, sǎ putem stabiliza gradele.

Ski alpinism pe Hegyes

Se zice cǎ primǎvara a venit, probabil în alte zone dar nu şi la Topliţa, aici încǎ persistând zǎpada pe-ici pe-colo şi temperaturile dimineţilor încǎ mai stau sub zero grade, aşa cǎ am mai dat o turǎ prin munţi la un ski-alpinism cum s-ar zice şi la un mic free raide pe unde s-a putut.
De data acesta am ales sǎ merg pe Hegyes, un vârf aflat la est de Topliţa, mai exact în apropiere de Ceahlǎu, dar cu acces bun din localitatea Tulgheş. De ce acest loc şi nu în Cǎlimani, simplu, în Cǎlimani nu mai este loc pentru ski de turǎ, snow-mobil-lele au împânzit liniştea Cǎlimaniului, în şeile cǎrora stau dita-mai burtoşii încǎlţaţi cu pantofi şi cu maneaua datǎ la maxim, împodobiţi cu gecile fǎrǎ nici o cutǎ care sǎ dovedeascǎ istoria ploilor şi viscolelor care le-au mângâiat, aşa cǎ echipa formatǎ din Simon Istvan (Oxy) şi eu am plecat în acestǎ minunatǎ zonǎ.

Ciprian Andrecuţ într-o micǎ pauzǎ.

O zonǎ nouǎ pentru mine, mai veche pentru prietenul meu Oxy, o zonǎ foarte sǎlbaticǎ, cu foarte multe animale sǎlbatice, foarte multe urme zǎrindu-se în zǎpadǎ, urme care îţi spuneau cǎ prin acel loc au trecut ceva animale recent, o zonǎ care m-a surprins din punct de vedere al schiatului, pentru cǎ întâlneşti pe partea de abrubt atât stânci, cât şi copaci doborâţi pe care îi poţi zǎri, dar şi copaci mai vechi care se ascund sub zǎpadǎ şi care dacǎ nu-i poţi feri în timp ce schiezi te pot rǎni foarte tare, la fel şi zǎpada care pleacǎ de sub tine, panta având o înclinaţie destul de mare în partea de sus, domolindu-se încet, încet, cǎtre vǎi, o zonǎ care mi s-a pǎrut mult mai tehnicǎ decât Cǎlimaniul în ceea ce priveşte schiatul, ceea ce ma fǎcut sǎ trec aceatǎ zonǎ ca favoritǎ.

Pesajul ce iţi ţine companie.

Vreau sǎ vǎ spun un lucru care mi-a plǎcut foarte mult acolo. Panta fiind foarte abruptǎ în parte superioarǎ a muntelui, putei uşor sǎ ajungi în vârful unui brad, fǎrǎ sǎ depui prea mult efort. Cum?... Simplu, urcai pe pantǎ mai sus decât bradul şi cu puţin elan erai în vârful bradului aflat mai jos de tine. Vǎ spun cu sinceritate cǎ nu am încercat acest lucru. : - )))



Pesajul ce iţi ţine companie.

În prima zi am reuşit sǎ ajungem relative uşor în zona de varf, ceaţa fiindu-ne alǎturi în prima parte a zilei, ca dupǎ masǎ sǎ avem parte de vreme bunǎ.
Ajunşi în zona unde am stabilit cǎ vom dormi ne-am pregǎtit repede un adǎpost mic în zǎpadǎ şi ne-am cǎrat la schiat.

În prim plan, urmele lǎsate de un iepure, planul îndepǎrtat Cǎlimaniul.



Cǎsuţa noastrǎ.

A doua zi, dupǎ o noapte în care am simţit temperaturile mai scǎzute, sacul meu de dormit fiind mai bǎtrân şi ne mai dând randament destul, ne-am mutat pe partea sudicǎ a muntelui, unde soarele ne-a mai încǎlzit oasele.

Priveliştea din ”cǎsuţa noastrǎ”.

Apusul.

”Vedeam Ceahlǎul la apus”

Ciprian Andrecuţ a doua zi.

Pe scurt cam aşa a fost tura noastrǎ de doua zile pe Hidyes, mai jos v-am pregǎtit un filmuleţ, care sper sǎ vǎ placǎ, iar în final vǎ pot spune cǎ este o zonǎ foarte frumoasǎ şi în care mǎ voi reîntoarce cu multǎ pasiune, pentru cǎ au mai rǎmas câteva culoare pe care nu am reuşit sǎ cobor, timpul ce-l aveam la dispozitie fiind scurt, dar muntele nu pleacǎ.


Sharp and White from cipri florin on Vimeo.