O nouă faleză pentru pasionaţii căţărării sportive de iarnă.

   Mai întâi de toate aş dori să prezint pe scurt despre ce anume vorbesc când mă refer la căţărarea sportivă de iarnă (dry tooling), pentru că multă lume confundă alpinismul pe timp de iarnă cu dry tooling-ul.

   Alpinsmul de iarnă se practică mai mult pe crestele muntoase, la altitudine mai mare, pe anumite culoare unde pe lângă zăpadă mai găseşti şi ceva gheaţă, zone unde dificultatea este dată de anotimpul şi condiţiile în care se face ascensiunea, locuri unde dacă te-ai căţăra vara, dificultatea ar putea fi foarte uşoară, dar iarna situaţia stă cu totul altfel.

   În dry tooling lucrurile sunt total diferite. Aici intervine dificultatea mult mai mare la trasee, aici nu e nevoie de altitudine, nu e nevoie de creastă muntoasă sau culoar de gheţă. Se practică de regulă în zone unde există mai multă stâncă decât gheaţă, dar există şi trasee de mixt, gheaţă şi stâncă. Căţărarea impune multă forţă, rezistenţă fizică şi mult echilibru, asemănător cu escalada sportivă de vară, diferenţa fiind prezenţa pioleţilor şi al colţarilor în sezonul rece.

   Dry tooling-ul impune o condiţie fizică specifică, cu o rezistenţă la efort cu mult peste cea necesară în alpinismul de iarnă, parcurgerea traseelor se face fără odihnă în punctele se asigurare. Atât în alpinismul de iarnă cât şi în dry tooling se folosesc pioleţi şi colţari, diferenţa este că cei folosiţi la dry tooling sunt mult mai tehnici ca şi construcţie, datorită faptului că se folosesc pentru trasee cu grad de dificultate mai mare.

   Revenind la titlul acestui mic articol, am să vă prezint o nouă faleză de dry tooling deschisă de mine zilele astea tot în zona Cheilor Bicazului, mai exact Cheile Bicăjel, acolo unde deja există alte două faleze de dry tooling. Faleza cea nouă este situată exact faţă în faţă cu cascada Bicăjel, foarte uşor de găsit.

   Am deschis patru rute noi cu dificultăţi medii. Rutele nu le-am încercat, gradele propuse de mine fiind orientative, posibil ca ele să fie mai uşoare decât ceea ce am propus eu în timpul amenajări.

   De la stânga la dreapta:

   Urur M7+?

   Hagal M8+/9- ?

   Endorphin M9+/10- ?

   Helvegen M9 ?

Am pus câteva poze din unghiuri diferite pentru o mai bună informare.

 De la stânga la dreapta: 

 Urur M7+?; Hagal M8+/9- ?; Endorphin M9+/10- ?; Helvegen M9 ?

Solitar prin peretele Mariei și Suhardul Mic din Cheile Bicazului.

     Peretele Mariei, un colț de rai din Cheile Bicazului, o zonă mai izolată și foarte accesibilă. Fiind situat viz-a-vi de Piatra Altarului, accesul se poate face fie din chei, fie prin satul Bicăjel.

      Traversarea Ȋngerilor și Finala 67 au fost ținta mea pentru a le parcurge în manieră solitară. Ambele trasee au câte trei lungimi care în mare parte pot fi parcurse în cățărare liberă. 

     Am să încep cu primul, Traversarea Ȋngerilor, un traseu care l-am mai parcurs în urmă cu ceva ani împreună cu Misi și Zozo din Gheorgheni, în care prima lungime am cățărat-o liber, o lungime formată dintr-un diedru lung și cu o stâncă galbenă și foarte aderentă. A doua lungime este un traverseu spre dreapta, perfect orizontal, tehnic chiar de la plecarea din regrupare. 

Ciprian Andrecuț, solitar în prima lungime din Traversarea Ȋngerilor.

     Ȋn a treia lungime se pleacă peste o surplombă mare și se traversează spre stânga, aici nu am încercat să trec la liber din pricina pitoanelor foarte proaste, pitoane care nu sunt bătute în totalitate în fisurile existente și care nu mi-au inspirat încredere la o eventuală cădere, iar riscul unei căderi îți poate aduce un impact cu o placă imensă ce se află sub surplombă, locul celei de-a doua regrupări.

Ciprian Andrecuț, solitar în a doua lungime din Traversarea Ȋngerilor.

     Finala 67, situat mult mai la stânga față de Traversarea Ȋngerilor, unde  am făcut un mix de lungimi, mai exact am făcut primele două lungimi din traseul Fecioarei. Mi s-au părut de jos mult mai frumoase primele două lungimi din Fecioarei față de cele ale Finalei 67. Un lucru de menținut este faptul că intrarea în trasee este destul de dificilă ca orientare și aici va spun ca o dată ce ați ajuns la baza Peretelui Mariei, pe acel grohotiș cu blocurile mari de calcar intrarea în trasee se face înspre dreapta cum priviți peretele, e nevoie de o cățărare fără nici un punct de asigurare până la un copac, ca mic indiciu, pe ramura copacului se află o clamă de prins rufe de culoare albastră J. De acolo direct în sus se intră în traseul Fecioarei și mai la dreapta în Finala 67.

Ruta mea, cu primele două lungimi din traseul Fecioarei.

     După parcurgerea primei lungimi, care am cățărat-o la liber, a urmat frumusețea lungimii a doua a traseului Fecioarei. O fisură ce se termină cu o mică surplombă, cu asigurări relativ bune, o stâncă la fel de aderentă ca și în Traversarea Ȋngerilor. O dată trecut de surplombă se ajunge pe un prag unde dacă mergi spre stânga continui traseul Fecioarei, iar dacă mai cațeri puțin spre dreapta ai să dai de un piton cu inel și un spit de generație mai veche.

Dreapta Piatra Altarului, stânga Cușma Lapoșului si în spate Peretele Lapoșului, vedere din Peretele Mariei.

De privit numa’…

Acolo am făcut a doua regrupare, de unde am descățărat puțin pentru a ajunge la  a doua regruparea din traseul Finala 67. De aici se întinde o lungime de 50m, pe o fisură perfect verticală, care de fapt este cireașa de pe tort, o lungime care după părerea mea intră în topul celor partu trasee din Cheile Bicazului ca frumusețe. Lungimea este foarte bine asigurată, un mix de spituri și pitoane. Am  încercat să o parcurg în cățărare liberă, dar n-a ieșit și nici nu am stat să lucrez pașii.

Odihnă și tratament în regruparea a doua.

     Ambele trasee le recomand, sunt complexe, accesul la ele se face ușor, este o zonă liniștită, peisaj de vis. Eu am avut un dușman nemilos în ambele trasee, care m-a urmărit până la ultima mișcare din traseu și anume Soarele, care m-a dezhidratat foarte tare, dar a meritat.

    Sfârsitul de săptămâna care tocmai a trecut am făcut o vizită la traseele din Suhardul Mic, mai exact am parcurs traseul Cătălina, aflat la stânga traseului Diedrul Şoimilor. Un traseu nu foarte lung, în jur de 60m, bine asigurat, cu o stâncă compactă și aderentă, la care gradul de dificultate mi s-a părut puțin mai mare față de cel scris la baza peretelui sau poate este doar o impresie greșită de-a mea. 

    Ȋn zona respectivă mai există câteva trasee tot de escaladă pentru care am să mă întorc cât de curând.

     Am încercat să și filmez câte ceva dar sincer vă spun că mi-a fost tare greu să le fac pe toate, așadar am doar câteva poze.

Solitar şi liber în mişcare…

     Din nou pe paginile blogului meu, unul simplu şi fără prea multă poveste lipsită de sens. A trecut iarna, a venit şi primăvara, multe din aspectele vieţii sau schimbat faţă de anul trecut din aceiaşi perioadă, unele legate de performanţe sportive, altele de spiritualitate. Am să rămân la simplele pasiuni ale mele, escaladă şi schiul, care în ultima perioadă sau axat mai mult pe căţărat. Fără să mă întrebaţi de ce numai căţărat, fiind că iarna aceasta, după cum foarte bine ştiţi zăpada a fost puţină chiar şi în munţi, acolo unde mai speram să fie, dar nu e de speriat, am mai gustat asta şi în iarna anului 2005-2006 când am urcat de revelion în Călimani cu o simplă pereche de ghete, schiurile lăsându-le agăţate acasă în cui.

 

Cipri (rope-solo dry-tooling)

 

 

     Lipsa frigului care ajută la formarea gheţii m-a determinat să mă caţăr numai dry-tooling în sezonul rece, pentru cei ce nu s-au familiarizat cu termenul, este o formă de escaladă pe timp de iarnă. Am ales vechea zonă din Cheile Bicăjelului, care pentru aceasta disciplină v-a rămâne cea mai frumoasă şi cea mai complexă din ţară. Am repetat trasee de grad M8, M9-, M9, în manieră solitară (rope-solo), fiind cu totul diferite ca mod de abordare a dificltăţii şi modului de asigurare, categoric cu mult mai multă solicitare, dar frumoase fără limită.

 Cipri (rope-solo dry-tooling)

     

     Am căţărat mult la stâncă, mult la panou, pentru a intra în sezonul de vară mai bine pregătit, dar lucrurile sau cam schimbat brusc la începutul lunii Martie, un lucru care m-a schimbat, m-a transformat, în ce?…..în nu ştiu ce, dar m-a transformat şi mi-am data seama că trebuie să iubesc mai mult viaţa, motiv pentru care îmi doresc să mă caţăr mult mai mult pe rute din ce în ce mai frumoase, solitar sau cu coechipier, fiind mai puţin important pentru mine acest aspect.

  Cipri (rope-solo escaladă)

 

     Am ieşit şi la stâncă, m-am simţi bine pe vertical pereţilor la primele ieşiri. Mi-am ales să ies la stâncă în Cheile Bicazului, pe o faleză unde mai aveam şi Soare să-mi mai încălzească puţin oasele, multă linişte, vreme bună, combinaţia perfectă.

  Cipri (rope-solo escaladă)

     În rest viaţa merge înainte, cu bune, cu rele, iar mai jos câteva imagini animate să vă mai relaxeze ochii şi mintea.

Solitar si Liber in Miscare from Florin-Ciprian Andrecut on Vimeo.