’’Aproape de paradis’’, aş putea numi această tură de două zile petrecute pe culmile Hăşmaşului Mare, eu şi cei doi prieteni, Zozo şi Misi. Ruta pe care am mers, a fost una simplă, de pe pasul Pângăraţi (cel care face legătura dintre Lacul Roşu şi Gheorgheni), spre Piatra Singuratică, în apropiere de Bălan. Plecăm Sâmbătă dimineaţa din Gheorgheni, până pe Pângăraţi. După ce soţia lui Misi, ne-a aruncat din maşina, rând pe rând, ne urcăm pe schiuri şi pornim spre ’’micul paradis’’. Temperaturile de (-14ºC), se făceau simţite pe feţele noastre. Un cer senin, temperaturi scăzute, peisaje de basm, exact ce trebuia pentru o tură pe schiuri. În prima jumătate a zilei, am parcurs cei aproximativ 20 km, cu mici probleme de orientare, după care, am ajuns la cabana de sub Piatra Singuratică. Acolo, am mai întâlnit un grup, veniţi la distracţie, specifică românească, ceea ce ne-a îndrumat să nu-i deranjăm şi în ciuda temperaturilor care au scăzut pana la (-19ºC), am dormit afară. Singura problemă, a fost viscolul, care s-a pornit pe la orele patru ale dimineţii, dar ne-am zis ’’e bine şi aşa rău cum e’’. A doua zi, cerul s-a închis, temperaturile au mai crescut, excelent pentru un schi în zăpadă neatinsă. Ca şi concluzii ale acestei ture, pot spune că, sunt mândru de locurile pe care le-am văzut, legăturile mele de tură, Dynafit TLT Speed, s-au comportat excelent, atât la urcare cât şi la coborâre, zonele sunt excelente şi pentru alpinism hivernal, cu posibilitatea deschiderii unor linii noi, atât pe Piatra Singuratică, cât şi pe versanţii Hăşmaşului, zăpada, dacă ar fi fost în plus, nu ne-ar fi deranjat. Tura, am prezentat-o şi în câteva imagini mai jos, imaginile putând fi vizionate şi în HD.
S-a întâmplat acum câteva zile, când împreună cu Mişi, ne reîntorceam în traseul “Raza Soarelui”, din peretele Făget, în arealul Cheilor Bicazului, unde cu câteva săptămâni înainte, ne-a prins o gheaţă urâtă, care ne-a împiedicat să parcurgem traseul în stil liber “Rotpunkt”. Într-o zi de Sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, intrăm în traseu, vremea excelentă, cu temperaturi sub 0°C, dimineaţa şi destul de cald pe parcursul zilei, cât stăteai la Soare. Hotărâm cu Mişi, ca eu să parcurg toate cele cinci lungimi de coardă, în cap de coardă, iar el ca secund. Prima lungime, o pargurg în stil “Rotpunkt” (rotpunkt – stil de căţărare, fără să foloseşti metode artificiale pentru a înainta, doar folosind ca priză, ceea ce iţi oferă asperităţile stâncii), prima porţiune din lungime fiind mai uşoară, urmată de o porţiune destul de lungă cu grad de dificultate (6c+) “8-“. Lungimea a doua şi a treia, le parcurg tot în acelaşi stil “Rotpunkt”, fiind mult mai dificile decât prima, cu pasaje având grad de dificultate (7a) “8”şi (7a+) “8+”, foarte expuse, cu pasaje unde stânca era umedă, iar pitoanele cam cad, atenţie la modul în care aşezi expresul în piton, s-ar putea să cadă pitonul cu totul. Lungimea a patra, fiind cea mai lungă, 58 m şi cea mai grea, în prima jumătate a lungimii care am căţărat-o la liber, mi s-a părut cea mai grea porţiune din traseu. După ce pleci din regrupare, una nu prea comodă, faci un traverseu ascendent, pe o placă, care se prinde în doar câteva puncte de peretele propriu zis. Mare atenţie pentru cei care ajung pe acolo, deoarece, între placă şi perete masiv, există o fisură foarte mică, în care sunt bătute pitoanele, iar dacă placa se rupe, toate asigurările pe o porţiune de 12- 13m, le pierzi. După această porţiune veselă, ajungi la un prag, bun, unde te mai poţi reculege. Din acest punct începe cea mai grea parte din traseu, 8 – 9m de căţărare liberă, cu grad (7b+) “9-“. La ieşirea din acest sector, chiar în ultima mişcare, au existat nişte prize, relative bune la prima vedere, care s-au rupt, locul unde a trebuit să mă opresc. Din acest punct traseul continuă, cu pasaje foarte uşoare, cu grad de dificultate (5) si (6a), dar foarte friabile. Pe această porţiune, deşi cea mai uşoară din traseu, m-am mai oprit, pentru că picioarele mi se umflaseră foarte tare de la espadrile, probabil dacă aveam mai multă experienţă nu mi se întâmpla aşa ceva. Am ieşit din traseu împreună cu Mişi, exact când Soarele apunea, un noroc, fiind că, frigul se instalase instant. În final un traseu super frumos, îl recomand cu plăcere, celor care vor să-l parcurgă la liber. La câte zile după aventura din Cheile Bicazului, profităm de a doua zăpadă anul acesta, şi o întind la un schi de tură, unde,….undeva între Vf. Bucin si Vf. Delhegy, acolo ştiam că e zăpada mai mare. Eu, Zozo, un personaj mai nou pe acest blog şi vreo doi băieţi din Gheorgheni, ne-am bucurat de “a doua zăpada, anul acesta”. În tura aceasta, am avut ocazia să-mi probez legăturile de tură Dynafit, un lucru mult aşteptat. Cam atât. Mai jos, trei imagini, pentru cei interesaţi.
Prima zăpadă a şi căzut peste zonele de căţărat unde îmi petrec timpul liber. Se întâmpla acum o săptămână, când stând de poveşti la o cană mare de cafea, cu un prieten din Gheorgheni, Kiraly Mihai, am hotărât să mergem în Cheile Bicazului, să parcurgem un traseu din peretele Suhardului, în varianta liberă “rotpunkt”, după ce înaite cu câteva zile am mai avut o tentativă, în peretele Făgetului, tot în Cheile Bicazului, pe un traseu mai puţin cunoscut şi anume “Raza Soarelui”, unde după prima lungime parcursă la liber, ne-a prins o grindină foarte nasoală, noroc cu căştile din dotare, care ne-au protejat “inteligenţa”. Vremea era ca de iarnă, cu temperatură sub 0°C, undeva pe la -4°C, dar totuşi eram hotărâţi să căţărăm şi în astfel de condiţii. Plecăm din Gheorgheni în jurul prâzului, ca pe la ora paisprezece, să ajungem la baza peretelui, fulguia uşor, vârful peretelui abea că se vedea din ceaţă. Mă echipez şi plec primul pe prima lungime, fiind una mai tehnică, nu foarte, dar destul cât să-ţi pună la încercare tehnica, psihicul şi fizicul, care la o temperatură scăzută reacţionează cu totul altfel, un lucru foarte interesant… să te ţi cu degetele de o priză, şi să vezi cum fulgii de zăpadă se aşează peste ele, dar totul are un farmec… pentru asta m-am născut. Ajuns în regrupare, mă îmbrac cu geaca tot din dotare, una destul de uzată, noroc că ningea şi fulgii nu treceau prin ţesătură, filez coarda şi-l aştept pe Mişi, văzândul din când în când, stând şi suflând în pumni, să se mai încălzească degetele. A doua lungime, o parcurge el, în stil clasic şi nu la liber, fiind mai greu de parcurs “rotpunkt”, deoarece, peretele se udase foarte tare, iar pelicula de apă, care era pe perete, îngheţase, era un fel de patinuar vertical. Frigul începuse să-mi intre în oase, dar trebuia să mă caţăr. În primele mişcări, când am plecat din regrupare, eram foarte îngheţat, dar pe parcurs mi-am revenit. Lungimea a doua nu am reuşit să o parcurg la liber, fiind mai uşoară decât prima, am fost nevoit să mă opresc, să-mi dezgheţ degetele de la picioare. În partea finală a traseului, am hotărât să merg numai eu, fiind complet acoperită de zăpadă, unde mai întâlneai pasaje cu stâncă. Am parcurs cei 130m, simultan, fără a mai regrupa, era o chestie de timp. În rest a fost frumos, interesant, am avut ocazia să mai învăţ foarte multe lucruri, despre căţărat în condiţii mai rele, despre mine însumi şi nu numai…. a fost frumos… pentru asta merită să trăim. Mai jos “un pic” de video pentru cei interesaţi.
După cum sună şi titlul, aşa ne-am şi căţărat în ultimele săptămâni....printre picuri de ploaie. Am jonglat între cele două zone de escaladă, Faleza Ursului din Borsec şi Cheile Bicazului, în funcţie de ce se arăta pe cer. Acolo unde norii aveau o tentă mai deschisă şi o mică rază de soare exista, acolo ne îndreptam şi noi, să mai scăpăm de ploile, care, după cum se arată, ne cam dau peste cap planurile. Ca evenimente mai importante, momentan, nu prea am cu ce să umplu paginile, lucrurile decurg normal, în ceea ce ţine de escaladă şi pregătire, aşteptăm sclipirea, un nou proiect, o nouă zonă, oricare ar fi ea, va trebui în cele din urmă să apară. Cam atât de comentat, momentan.
După cum sună şi titlul acestui articol, a fost ultima tură, ultima tură pe schiuri din acest sezon. Ziua de Sâmbătă, era planificată pentru boulder, la Borsec, în arealul zonei de căţărat, dar cum vremea a fost destul de rece, m-am decis să mai pun ceva condiţie fizică, lângă puţina care există şi aşa mă hotărăsc să dau o fugă, pe schiuri, până la staţia meteorologică din Călimani, aflată la 2033m altitudine. Zis şi făcut, cu un rucsac, în care aveam strictul necesar, o iau din loc, nu la miezul nopţii, “cum fac unii” :-)), ci la o oră decentă. De data asta mi-am ales o rută, nemarcată turistic, neumblată, fără nici un interes turistic prea mare, prin păduri şi goluri alpine, unde doar urme de animale sălbatice am văzut. Vremea în prima jumătate a zilei, a fost foarte frumoasă, dar ştiam că se va strica pe mai târziu, norii care se agăţau de Vf. Reţitiş (2033m), era cel mai bun semn. În a doua jumătate a zilei, s-a închis de tot, vizibilitatea scăzând sub 50m, cu ceva viscol şi cam tot ce trebuie pe lângă. Ca tură, o recomand, este lungă, în jur de 16-17km, (doar dus), deoarece face o buclă mare, până să te îndrepţi spre staţia meteo, iniţial de îndepărtezi de munte, ca apoi să revii, nu este ca majoritatea traseelor, care urcă direct, te ţine în priză, deoarece trebuie să te orintezi permanent, să şti unde te afli, este destul de tare ca marş, ca peisaj, pot spune că este cea mai frumoasă rută pe care am urcat în Călimani din partea de sud a Călimaniului. Cam asta a fost ultima tură din acest sezon de schi, schiurile le-am pus în cui, clăparii la naftalină, să sperăm că se îndreaptă vremea, să mergem la cocoţ. Mai jos, pentru cei interesaţi, am postat câteva imagini, din mica tură.
Ultima perioadă de timp, mi-am petrecut-o încercând să ating unele mici obiective de moment, fără să-mi fac vre-o idee, despre ce v-a fi mâine sau în următoarele săptămâni. Am schiat, am căţărat, am mers la muncă, din nou căţărat, am cutreierat văile şi munţii din cuprinsul judeţului Harghita, nişte zone care îţi oferă cam tot ce vrei, aproape gratis.
Harghita
Chiar dacă anul acesta nu-l văd unul prea reuşit în ceea ce priveşte escalada, antrenamentele se desfăşoară în condiţii normale sau aproape normale, rezistenţa fizică dobândită în mare parte, de la schiul de tură şi nu numai, momentan îmi face bine. În rest, cam atât am avut de zis, cam scurt, dar nu-mi place să vorbesc, dacă nu am nimic de zis.
Pângăraţi
Cascada Prieteniei
Mai jos, pentru cei interesaţi, câteva imagini, unele din arhiva, altele mai recente.
Sfârşitul de săptămână care a trecut, am reuşit să evadez din nou din arealul natal, de astă dată ţinta fiind Vf. Negoiul Unguresc (2081m), un vârf situat în arealul Călimaniului. De ce Negoiul şi nu altceva…fiind că acolo am putut găsi zăpada după care tânjeneam de ceva vreme, era şi unul din visele mele să cobor cu schiurile pe versantul estic, care este partea cea mai abrubtă din tot cuprinsul Călimaniului, având abruptul cuprins între 80° si 90°, unde de multe ori, în viraje, atingeam cu cotul versantul.
Vf. Negoiul Unguresc (2081m)
Acţiunea începe de Joi seara. Mă trezesc la orele (03:00 am), în toiul nopţii, îmi sorb urgent cafeaua şi destinaţia, ”Poiana Lomaşului”, locul unde iţi poţi lăsa maşina. Drumul până acolo l-am parcurs destul de greu, maşina mea ne fiind concepută pentru drumuri forestiere, dar încet, încet, am ajuns, pe la orele (04:30 am).
De pe Vf. Negoiul Unguresc (2081m)
Din acest loc începi să mergi pe schiuri de tură, către inima munţilor Călimani. Traseul pe care mi l-am propus, avea să cuprindă în jur de 25 km, până la locul unde aveam să-mi stabilesc bivuacul în zăpadă, traseu în care diferenţele de nivel oscilau, în funcţie de zonele prin care treceam, de la 800 m altidudine, la 2033 m pe Vf. Reţitiş, după care la 1500 – 1600 m, pe şaua dintre Vf. Negoiul Unguresc (2081m) şi Vf. Pietricelul şi de acolo din nou la cota 2081 m altitudine. Prima parte a traseului, din Poiana Lomaşului şi până pe Vf. Reţitiş (2033m), am parcurso în 4 ore, fiind pentru mine un mic record de timp, pe timp de iarnă pe aceasta rută. Drumul până la limita alpină, l-am parcus pe o beznă totală, dacă stingeam lanterna, nu-mi mai vedeam mâinile, ca apoi pe la orele (06:00am), să ies în golul alpin, de unde puteam să văd minunatele lumini ale localităţilor din vale.
Vedere din bivuac.
În a doua jumătate a zilei, vremea s-a stricat foarte tare, cu o furtună de zăpadă, care te mătura instantaneu de pe creastă, şi cu temperaturile ce au coborat până către (-20°C), făcându-mă, pentru câteva ore, să am şi probleme de orientare, în acele condiţii.
Umbra Albă.
Ajuns pe creasta Negoiului Unguresc, a trebuit să-mi fac imediat un adăpost în zăpadă, altfel consecinţele nu erau chiar plăcute. În toiul furtunii ce m-a mângâiat mai bine de 6 ore, am continuat să sap în zăpadă încă o oră şi jumătate, pentru adăpost, regula fiind una sfântă, dacă te opreşti din efortul fizic, vei îngheţa instantaneu, hainele de pe tine fiind umede. În cele din urmă ajung să stau liniştit în sacul meu de dormit, lângă o cană de ceai, cu multă miere şi multă vitamina C, după care odihnă, până a doua zi. Nu vreau să-mi amintesc de zgomotul sinistru pe care furtuna îl făcea, până la răsăritul Soarelui din a doua zi.
Ciprian Andrecuţ în bivuac.
Răsăritul.
A doua zi, vremea s-a îmbunătăţit, şi am putut să shiez în voie, pe toate văiugile şi culoarele, care îmi ”făceau cu ochiul”. Următoarea noapte, a fost una la fel de geroasă, dar extrem de liniştită, puteai să ţi liniştit, un chibrit aprins afară, că nu se stingea. A treia zi, mă trezesc înaintea Soarelui, şi stau la pândă, să-l salut eu primul, alături de cafeau fierbinte de dimineaţă, după care din nou la schi, până după masa târziu. Personal m-am simtit excelent pe toată perioada şederii, chiar dacă furtuna îţi biciuia obrazul, ziua urmatoare Soarele, ţil mângâia. Ca tură, NU o recomand schiorilor de pârtie, NU o recomand celor lipsiţi de anduranţă fizică şi psihică foarte bună, NU o recomand celor cu experienţă de începător spre mediu, în schiul de tură şi schiului în afara pârtiei. Orice mică greşeală la coborâre pe acele pante îţi poate cauza moartea, fiind foarte multe stânci, pericolul de avalanşe este foarte mare, pericolul de rătăcire la fel. Cam atât a fost, mai jos, v-am prezentat un mic filmuleţ din tură.
