După cum v-am spus în articolul anterior, weekend-ul trecut am început să lucrez la un nou proiect, ”Freestyler 7b+/7c”.
Un traseu foarte sensibil în ceea ce priveşte prizele de picior, ele fiind în mare parte scurse şi foarte alunecoase.
Referitor la paşii traseului eu am avut o mică nelămurire undeva pe la mijlocul rutei, unde dintr-o priză de două degete urma o priză negativă de trei degete, după care cu un mare control asupra prizelor de picioare trebuia să faci un traverseu spre stânga spre o altă priză de trei degete, tot negativă, aflată mult mai sus faţă de limita maximă la care puteam să ajung cu mâna.
După toată această suită de mişcări, urmează ieşirea din traseu, mai precis ultimele trei asigurări, unde la fel prizele foarte proaste la picior şi lateralele scurse aflate la mână iţi dau puţină bataie de cap.
Dar după cele şase încercări totalizate, date pe traseu, am reuşit să parcurg ruta fară probleme, penultima asigurare ne mai punctând-o şi astfel ”Freestyler 7b+/7c” l-am eliberat.
Următorul proiect la care lucrez este ”Omida veselă 7c+”, din Cheile Şugăului, în care am reuşit weekend-ul acesta să parcurg ruta cu două opriri…..
Cauza!!!..... pielea descuamată de pe degete şi apariţia sângelui.
Sper să mă raferac rapid pentru că traseul oferă o minunată suită de mişcări controlate, atât fizic cât şi psihic.
După cum spunea bunul meu prieten Florian Mastacan (KOBE): ”Simpla căţărare, fară a da sens filozofiei mişcării, egal p….”
Poze şi film din aceasta acţiune nu am, poate data viitoare.
duminică, 24 iunie 2007
joi, 21 iunie 2007
Început de drum
Munca şi căţăratul mi-au ocupat foarte mult din programul zilnic, ceea ce a făcut să nu mai postez nimic pe blog, dar dacă vrem pentru toate există timp.
După ce pioleţii şi schiurile le-am pus la naftalină, mi-am început acest sezon de escaladă prin parcurgerea unui traseu din Cheile Bicazului, la sfârşitul lunii aprilie, “Kamicaze 7b+”.
Un traseu care mi-a deschis ochii spre clasa de mijloc a escaladei şi pentru care am un mare respect, chiar dacă pe tot parcursul traseului prizele mici şi tăioase, dar şi asigurările mai aerisite m-au ţinut in şah….dar nu în mat.
Luna mai, a trecut în linişte, fără realizări, dar în care antrenamentele sau desfăşurat foarte bine, cu toate că mă antrenez singur de mai bine de patru ani, motivaţia este tot mai mare pe zi ce trece, un lucru de care nu vreau să mă despart.
Iunie….trei sfârşituri de săptămână cu mici realizări.
Am început această lună parcurgând traseul “Finala CN 2004 7c”, aflat în Cheile Şugăului, în aval de Cheile Bicazului, un traseu etalon pentru acest grad, complex în ceea ce priveşte tipurile de prize existente.
Ciprian Andrecuţ în ”Finala CN 2004 7c”
La numai o săptămână de la întâmplare, un nou traseu, “Murphy's Law 7b+”, un traseu care se termină în toată splendoare lui printr-o mişcare dinamică la o priză aflată exact sub top, care m-a facut să-mi iau zborul de câteva ori chiar din finalul traseului.
Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”
Sfârşitul acesta de săptămână a fost şi el mai modest. Am reuşit parcurgerea traseului “Adelante 7b+”, din Cheile Bicazului, o rută care mi s-a părut mai deosebită faţă de alte trasee de acelaşi grad, în ceea ce priveşte tehnica de picioare şi mişcările izometrice. Tot în acest weekend am început să lucrez la un nou proiect “Freestyler 7b+/7c”, aflat tot în Cheile Bicazului, care sper să iasă cât mai repede pentru că nu-i timp de pierdut, iar escalada sportiva abea a început…
Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”, pasul de odihnă de sub top.
Pe viitor sper ca motivaţia să rămână tot la acest nivel şi poate voi deveni un căţărător mai bun…
Mai jos am făcut un filmuleţ, cam scurt, dar sper să vă spună câte ceva din ceea ce a fost.
După ce pioleţii şi schiurile le-am pus la naftalină, mi-am început acest sezon de escaladă prin parcurgerea unui traseu din Cheile Bicazului, la sfârşitul lunii aprilie, “Kamicaze 7b+”.
Un traseu care mi-a deschis ochii spre clasa de mijloc a escaladei şi pentru care am un mare respect, chiar dacă pe tot parcursul traseului prizele mici şi tăioase, dar şi asigurările mai aerisite m-au ţinut in şah….dar nu în mat.
Luna mai, a trecut în linişte, fără realizări, dar în care antrenamentele sau desfăşurat foarte bine, cu toate că mă antrenez singur de mai bine de patru ani, motivaţia este tot mai mare pe zi ce trece, un lucru de care nu vreau să mă despart.
Iunie….trei sfârşituri de săptămână cu mici realizări.
Am început această lună parcurgând traseul “Finala CN 2004 7c”, aflat în Cheile Şugăului, în aval de Cheile Bicazului, un traseu etalon pentru acest grad, complex în ceea ce priveşte tipurile de prize existente.
Ciprian Andrecuţ în ”Finala CN 2004 7c”
La numai o săptămână de la întâmplare, un nou traseu, “Murphy's Law 7b+”, un traseu care se termină în toată splendoare lui printr-o mişcare dinamică la o priză aflată exact sub top, care m-a facut să-mi iau zborul de câteva ori chiar din finalul traseului.
Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”
Sfârşitul acesta de săptămână a fost şi el mai modest. Am reuşit parcurgerea traseului “Adelante 7b+”, din Cheile Bicazului, o rută care mi s-a părut mai deosebită faţă de alte trasee de acelaşi grad, în ceea ce priveşte tehnica de picioare şi mişcările izometrice. Tot în acest weekend am început să lucrez la un nou proiect “Freestyler 7b+/7c”, aflat tot în Cheile Bicazului, care sper să iasă cât mai repede pentru că nu-i timp de pierdut, iar escalada sportiva abea a început…
Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”, pasul de odihnă de sub top.
Pe viitor sper ca motivaţia să rămână tot la acest nivel şi poate voi deveni un căţărător mai bun…
Mai jos am făcut un filmuleţ, cam scurt, dar sper să vă spună câte ceva din ceea ce a fost.
Inceput de drum from cipri florin on Vimeo.
luni, 9 aprilie 2007
Snow Break, goana după zăpadă
Chiar dacă sezonul acesta nu ne-a oferit prea multe posibilităţi de a schia, din pricina zăpeziilor inexistente, ca oricare om pasionat de această disciplină am început aşa zisa goană după zăpadă.
Totul a început într-o zi de vineri, treizeci martie anul curent, o zi însorită, perfectă pentru o tură pe meleagurile din apropierea oraşului Topliţa, de data aceasta, Călimani. După ce am terminat cu munca mi-am luat schiurile şi un mic rucsac cu ceva îmbrăcăminte şi am pornit spre zona alba. Era ora două când am dat de primele urme de zăpadă, aşa că m-am şi urcat pe schiurile de tură, având posibilitatea să merg mult mai repede pe zăpadă.
În jurul orei şaptesprezece, împreună cu cei doi prieteni Istvan Simon şi Attila Benedek, am ajuns la refugiul situat la altitudinea de 1720 m, la numai câţiva metri de lacul Iezerul Călimaniului, un refugiu care ne-a fost gazdă pe toată durata acestei ture.
Fiind o oră destul de târzie pentru a schia pe versanţii din jur, după câteva mici aranjamente prin refugiu, ne-am aşezat în fotoliile existente, alături de câte o cană fierbinte de ceai aşteptând cu zâmbetul pe buze, apusul de soare.
Sâmbătă, treizeci şi unu martie am hotărât să schiem în prima jumătate a zilei în zona lacului Iezer, pe o pantă sudică, ca apoi cealaltă jumătate a zilei să ne-o petrecem pe un versant nordic ce se întindea de la staţia meteorologică până în fostul oraş minier din craterul Călimaniului.
Tot în cursul acestei ziele şi-a făcut apariţia prietenul nostru Cătălin Frăţilă, ajutat la urcare de un snow mobil ce avea drum la staţia meteo.
Profitând de soarele ce ne-a ţinut companie pe tot parcursul acestei zile, am schiat până către ora optsprezece.
În urmatoarea zi de întâi aprilie, în care am împlinit minunata vârstă de douăzeci şi şase de ani, vremea nu se arăta prea milostivă cu noi, dar asta nu ne-a făcut să stăm în refugiu, aşa că prin micile rafale de vânt am continuat să schiem pe o faţă nordică, la 2033 m altitudine, tot în craterul Călimaniului.
Mai jos, Snow Break, un mic filmuleţ pe care l-am făcut, vă va arăta mai bine ce a fost în această tură.
Totul a început într-o zi de vineri, treizeci martie anul curent, o zi însorită, perfectă pentru o tură pe meleagurile din apropierea oraşului Topliţa, de data aceasta, Călimani. După ce am terminat cu munca mi-am luat schiurile şi un mic rucsac cu ceva îmbrăcăminte şi am pornit spre zona alba. Era ora două când am dat de primele urme de zăpadă, aşa că m-am şi urcat pe schiurile de tură, având posibilitatea să merg mult mai repede pe zăpadă.
În jurul orei şaptesprezece, împreună cu cei doi prieteni Istvan Simon şi Attila Benedek, am ajuns la refugiul situat la altitudinea de 1720 m, la numai câţiva metri de lacul Iezerul Călimaniului, un refugiu care ne-a fost gazdă pe toată durata acestei ture.
Fiind o oră destul de târzie pentru a schia pe versanţii din jur, după câteva mici aranjamente prin refugiu, ne-am aşezat în fotoliile existente, alături de câte o cană fierbinte de ceai aşteptând cu zâmbetul pe buze, apusul de soare.
Sâmbătă, treizeci şi unu martie am hotărât să schiem în prima jumătate a zilei în zona lacului Iezer, pe o pantă sudică, ca apoi cealaltă jumătate a zilei să ne-o petrecem pe un versant nordic ce se întindea de la staţia meteorologică până în fostul oraş minier din craterul Călimaniului.
Tot în cursul acestei ziele şi-a făcut apariţia prietenul nostru Cătălin Frăţilă, ajutat la urcare de un snow mobil ce avea drum la staţia meteo.
Profitând de soarele ce ne-a ţinut companie pe tot parcursul acestei zile, am schiat până către ora optsprezece.
În urmatoarea zi de întâi aprilie, în care am împlinit minunata vârstă de douăzeci şi şase de ani, vremea nu se arăta prea milostivă cu noi, dar asta nu ne-a făcut să stăm în refugiu, aşa că prin micile rafale de vânt am continuat să schiem pe o faţă nordică, la 2033 m altitudine, tot în craterul Călimaniului.
Mai jos, Snow Break, un mic filmuleţ pe care l-am făcut, vă va arăta mai bine ce a fost în această tură.
Snow Break from cipri florin on Vimeo.
marți, 27 martie 2007
L'Argentière la Bessée, un loc numit paradis
Anul acesta din fericire am reuşit pentru prima dată să ies la căţărat în afara graniţelor ţării. După ce am traversat patru ţări am ajuns în L'Argentière la Bessée, o localitate cu câţiva locuitori situată în sud-estul Franţei.
Am ajuns acolo în jurul orei două noaptea, după câteva peripeţii întâlnite de la intrarea pe teritoriul Franţei, una din trecători (Col de Lautaret) fiind închisă, am rămas cu o cantitate de 800 ml de motorină în rezervor, toate benzinăriile fiind închise după ora 22°°, iar pompele funcţionau pe baza unor carduri în euro, o chestie pe care nu o aveam în dotare. Ne-am instalat cu toata echipa, adică eu, bunul meu prieten Florian Mastacan din Iaşi, Andreea Copăescu şi Dan Burcea din Bucureşti, în casa unui ghid de altitudine, unde aveam să stăm zece zile.
Spre uimirea noastră temperaturile erau destul de ridicate pentru luna ianuarie în Alpi, minimele începând numai de la altitudinea de 3500 m, aşa că dintr-un numar foarte mare de cascade care ar fi trebuit să fie îngheţate, erau deschise câteva pentru a putea fi căţărate, restul nefiind formate sau într-o stare degradată, atunci am zis că cea mai bună alternativă în lipsa căţărării pe gheaţă este dry tooling-ul.
Franţa având căţăratul atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, ca un sport cunoscut majorităţii oamenilor de acolo, am avut posibilitatea să alegem şi câteva trasee de dry tooling pe care ne-am pus bicepsul la treaba.
După doua zile de atârnat în pioleţi, în care eu am reuşit să parcurg un M6, un M8 si un M7+, (acesta din urma la vedere), împreună cu Florian, am gustat şi din plăcerea ascensiunilor pe cascadele îngheţate. Cascada Claphause situată în sectorul Aillefroide, pe o faţă nordică, ne-a oferit o rută superbă de 100 m lungime cu grad de dificultate (III, 4), în cea de-a treia zi.
A patra zi, fiind şi ziua în care am luat pauză, am hoinărit prin magazinele destinate echipamentului montan, scăldându-ne privirile la diversitatea materialelor pe care o putei întâlni.
În zilele ce au urmat o noua zonă, Grotte d'Hirondelle, ne-a dat prilejul să parcurgem alte trasee la fel de frumoase. Eu parcurgând aici un M8 si un M6+, după care am încercat o rută care era încă în stadiul de proiect şi în topourile existente, Msieur le 9" (M9/M10?). Ca mişcări am reuşit să leg mai bine de jumate din traseu, până în punctul unde dintr-un yaniro trebuia să ajungi la o priză foarte îndepărtată, acest lucru făcându-mă să mă opresc.
Concluziile pe care le-am tras din toată această experienţă căpătată în Franţa, m-au făcut să înţeleg că în ceea ce mă priveşte, sunt încă la început de drum şi mai am foarte mult de muncit.
Printre momentele în care ne-am căţărat am luat şi câteva imagini pe care le-am prezentat într-un mic film ce poate fi vizionat mai jos, care cred că o să vă spună mai exact ceea ce a fost această tură în Franţa.
DRY ON.
Am ajuns acolo în jurul orei două noaptea, după câteva peripeţii întâlnite de la intrarea pe teritoriul Franţei, una din trecători (Col de Lautaret) fiind închisă, am rămas cu o cantitate de 800 ml de motorină în rezervor, toate benzinăriile fiind închise după ora 22°°, iar pompele funcţionau pe baza unor carduri în euro, o chestie pe care nu o aveam în dotare. Ne-am instalat cu toata echipa, adică eu, bunul meu prieten Florian Mastacan din Iaşi, Andreea Copăescu şi Dan Burcea din Bucureşti, în casa unui ghid de altitudine, unde aveam să stăm zece zile.
Spre uimirea noastră temperaturile erau destul de ridicate pentru luna ianuarie în Alpi, minimele începând numai de la altitudinea de 3500 m, aşa că dintr-un numar foarte mare de cascade care ar fi trebuit să fie îngheţate, erau deschise câteva pentru a putea fi căţărate, restul nefiind formate sau într-o stare degradată, atunci am zis că cea mai bună alternativă în lipsa căţărării pe gheaţă este dry tooling-ul.
Franţa având căţăratul atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, ca un sport cunoscut majorităţii oamenilor de acolo, am avut posibilitatea să alegem şi câteva trasee de dry tooling pe care ne-am pus bicepsul la treaba.
După doua zile de atârnat în pioleţi, în care eu am reuşit să parcurg un M6, un M8 si un M7+, (acesta din urma la vedere), împreună cu Florian, am gustat şi din plăcerea ascensiunilor pe cascadele îngheţate. Cascada Claphause situată în sectorul Aillefroide, pe o faţă nordică, ne-a oferit o rută superbă de 100 m lungime cu grad de dificultate (III, 4), în cea de-a treia zi.
A patra zi, fiind şi ziua în care am luat pauză, am hoinărit prin magazinele destinate echipamentului montan, scăldându-ne privirile la diversitatea materialelor pe care o putei întâlni.
În zilele ce au urmat o noua zonă, Grotte d'Hirondelle, ne-a dat prilejul să parcurgem alte trasee la fel de frumoase. Eu parcurgând aici un M8 si un M6+, după care am încercat o rută care era încă în stadiul de proiect şi în topourile existente, Msieur le 9" (M9/M10?). Ca mişcări am reuşit să leg mai bine de jumate din traseu, până în punctul unde dintr-un yaniro trebuia să ajungi la o priză foarte îndepărtată, acest lucru făcându-mă să mă opresc.
Concluziile pe care le-am tras din toată această experienţă căpătată în Franţa, m-au făcut să înţeleg că în ceea ce mă priveşte, sunt încă la început de drum şi mai am foarte mult de muncit.
Printre momentele în care ne-am căţărat am luat şi câteva imagini pe care le-am prezentat într-un mic film ce poate fi vizionat mai jos, care cred că o să vă spună mai exact ceea ce a fost această tură în Franţa.
DRY ON.
Dry On (France) from cipri florin on Vimeo.
sâmbătă, 3 martie 2007
Dry Tooling....Dance 4 Life (M9-) & Enter The Dragon (M9)
După ce pe data de zece februarie anul curent am reuşit să eliberez traseul Enter The Dragon (M9), a venit şi rândul celui de-al doilea proiect din cheile Bicăjelului, Dance 4 Life (M9-).
Spre bucuria mea tot astăzi bunul meu prieten Florian Mastacan, reuşeste a doua repetare a traseului Enter The Dragon (M9).
La numai câteva ore Daniel Burcea îl urmează reuşind şi el traseul, dar de data aceasta folosindu-se de ’’back point”.
În cele din urmă vreau sa fac o mică relatare referitoare la modul în care traseele au fost parcurse, ambele trasee au fost eliberate atât de mine cât şi de bunul meu prieten Florian Mastacan fară ’’back point”.
Din fericire reuşita traseului Enter The Dragon (M9) a fost filmată şi o puteţi viziona mai jos, iar în curând sper să repet traseul Dance 4 Life (M9-) pentru un mic filmuleţ.
Spre bucuria mea tot astăzi bunul meu prieten Florian Mastacan, reuşeste a doua repetare a traseului Enter The Dragon (M9).
La numai câteva ore Daniel Burcea îl urmează reuşind şi el traseul, dar de data aceasta folosindu-se de ’’back point”.
În cele din urmă vreau sa fac o mică relatare referitoare la modul în care traseele au fost parcurse, ambele trasee au fost eliberate atât de mine cât şi de bunul meu prieten Florian Mastacan fară ’’back point”.
Din fericire reuşita traseului Enter The Dragon (M9) a fost filmată şi o puteţi viziona mai jos, iar în curând sper să repet traseul Dance 4 Life (M9-) pentru un mic filmuleţ.
Enter The Dragon (M9) from cipri florin on Vimeo.
vineri, 2 martie 2007
Bouldering.....
Ce este de fapt această disciplină!!!!
Este o metodă prin care orice practicant al escaladei sportive poate să-şi îmbunătăţească forma fizică şi tehnica pentru escaladă, prin căţărarea unor pasaje de pe un perete, bolovan, aflate la o distanţă mai mica de sol.
De ce ai nevoie pentru a putea practica această formă de căţărare: pe lângă arealul unde poate fi practicat, mai ai nevoie de o încălţăminte adecvată (espadrile), un saculeţ cu praf de magneziu, care se aplică pe palme, pentru a le menţine uscate, o saltea care te pote proteja în caz de cădere şi nu în ultimul rând de voinţă, restul vine de la sine.
Pentru mine pot spune că este cea mai buna forma de antrenament necesară în escaladă, deoarece ’’stânca este cel mai bun antrenor”.
Mai jos puteţi viziona un film destinat acestei discipline, din care poate veţi înţelege mai mult.
Este o metodă prin care orice practicant al escaladei sportive poate să-şi îmbunătăţească forma fizică şi tehnica pentru escaladă, prin căţărarea unor pasaje de pe un perete, bolovan, aflate la o distanţă mai mica de sol.
De ce ai nevoie pentru a putea practica această formă de căţărare: pe lângă arealul unde poate fi practicat, mai ai nevoie de o încălţăminte adecvată (espadrile), un saculeţ cu praf de magneziu, care se aplică pe palme, pentru a le menţine uscate, o saltea care te pote proteja în caz de cădere şi nu în ultimul rând de voinţă, restul vine de la sine.
Pentru mine pot spune că este cea mai buna forma de antrenament necesară în escaladă, deoarece ’’stânca este cel mai bun antrenor”.
Mai jos puteţi viziona un film destinat acestei discipline, din care poate veţi înţelege mai mult.
Climbin in Toplita from cipri florin on Vimeo.
vineri, 2 februarie 2007
O zi prin împrejurimile Topliţei
După ce pe străzile oraşului au început să năvălească mici comercianţi cu ghiocei împăturiţi în diverse hârtii creponate care fac ochiul trecătorului de rând sa se apropie de mese dărăpanate pe care aceştia erau expuşi, m-am hotărât să fac o plimbare în jurul oraşului meu natal, Topliţa.
Fiind început de martie zăpada încă mai persista pe munţii care ne înconjurau, aşa că mi-am luat schiurile, prietenul de nădejde Ice, si am plecat la o tură.
Se făcuse ora nouă şi ceva, depăşisem zona de pădure şi urcam încet spre zona alpină, unde se deschidea o privelişte uluitoare.
Atât pentru mine cât şi pentru Ice libertatea mişcării pe zăpada bine îngheţată ne făcea să ne simţim minunat în acea zi de unsprezece martie.
O dată ajunşi aproape de refugiul salvamont, norii începuseră să se aglomereze deasupra golului alpin, aşa că ne-am întors spre casă pe la ora două.
În tot acest timp am reuşit să fac si un mic filmuleţ pe care îl puteţi viziona mai jos.
Fiind început de martie zăpada încă mai persista pe munţii care ne înconjurau, aşa că mi-am luat schiurile, prietenul de nădejde Ice, si am plecat la o tură.
Se făcuse ora nouă şi ceva, depăşisem zona de pădure şi urcam încet spre zona alpină, unde se deschidea o privelişte uluitoare.
Atât pentru mine cât şi pentru Ice libertatea mişcării pe zăpada bine îngheţată ne făcea să ne simţim minunat în acea zi de unsprezece martie.
O dată ajunşi aproape de refugiul salvamont, norii începuseră să se aglomereze deasupra golului alpin, aşa că ne-am întors spre casă pe la ora două.
În tot acest timp am reuşit să fac si un mic filmuleţ pe care îl puteţi viziona mai jos.
Calimani from cipri florin on Vimeo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)