Labirint…aşa le pot spune la cele două ture făcute în ultimele zile pe Vf. Vitoşul (1609m) şi Vf. Hăşmaşul Mare (1792 m).
Dar de ce labirint? Pentru că nu am folosit un traseu turistic marcat, totul a fost doar o simplă intuiţie pentru a ajunge în vârf şi am să încep cu Vf. Vitoşul (1609m).
Vitoşul sau cum poate mulţi dintre noi îl cunosc ca “Vit-havas” este un vârf aflat imediat lângă fratele lui mai mic Vf. Higheşul (1502m) sau cunoscut ca “Hegyes”, unde cu ceva timp în urmă am schiat. Ambele vârfuri se află foarte aproape de localităţile Tulgheş respectiv Ditrău şi de masivul Ceahlău.
Spre Vf. Vitoşul (1609m).
Fiind o zonă nouă pentru mine, Vitoşul m-a atras prin aspectul stâncos cu care se prezintă şi care oferă o posibilitate de schi de tură destul de frumoasă, nu foarte tehnic ca dificultate, dar interesant pe timp de iarnă. Din păcate nu am avut noroc de multă zăpadă, dar am profitat din plin şi de cea existentă. Am ales să urc pe Vf. Vitoşul (1609m) venind dinspre localitatea Ditrău după care Hagota şi Vf. Vitoşul.
Pe Vf. Vitoşul (1609m).
Varianta aleasă de mine este cea mai grea, o variantă directă cu un urcuş destul de susţinut, cealaltă variantă vine dinspre Pângăraţi şi te duce pe creastă până pe Vf. Vitoşul (1609m), o rută foarte uşoară, recomandată pentru toată lumea.
Spre Vf. Vitoşul (1609m).
Spre Vf. Vitoşul (1609m).
Vf. Vitoşul (1609m).
Pe Vf. Vitoşul (1609m).
Pe Vf. Vitoşul (1609m).
În depărtare Vf. Higheşul (1502m).
În depărtare Higheşul şi Ceahlăul.
Florin-Ciprian Adrecuţ pe Vf. Vitoşul (1609m).
A doua tură am ales să merg pe Hăşmaşul Mare, dar nu pe traseul turistic sub nici o formă. De ceva timp m-am tot gândit că merită încercată o rută directă a Vf. Hăşmaşul Mare (1792m), folosind ca variantă de acces culoarele dintre pereţii verticali ai Hăşmaşului.
Zis şi făcut, înainte cu două zile, fiind o zi senină am ales să fug la un schi de tură la Izvorul Mureş cu scopul de a vizualiza mai bine toată zona Hăşmaşului care mă interesa.
Una din santinelele Hăşmaşului Mare.
Ajuns acolo, de departe am putut vizualiza o posibilă variantă, un culoar care se întindea drept printre pereţii Hăşmaşului, exact ce mă interesa, dar care clar…nu era sută la sută sigură, sprerând că o dată ajuns sub perete voi avea mai multă informaţie. Auzisem de o anume variantă de la un cunoscut din Bălan, care spunea ca se parcurge printre pereţi şi traseul urmează un mare zig-zag prin zona Hăşmaşului. Da…într-adevăr există şi acea rută, dar este situată mult în dreapta întregului perete al Hăşmaşului.
Acei "ghizi locali".
Ruta aleasă de mine este mai în stânga pereţilor Hăşmaşului Mare, foarte aproape de Vf. Hăşmaşul Mare (1792m) şi cu un aspect drept, fără zig-zag, curbe sau intersecţii.
O zi mai târziu, hai să ”dau buful” pe varianta directă. Ajuns la baza pereţilor vizibilitatea era sub 50m, deci informaţie despre ruta mea o aveam doar cu ceea ce am văzut cu ceva zile în urmă din Izvorul Mureş. Intuiţia m-a dus destul de bine, cu foarte mici erori de calcul până la baza pereţilor verticali ai Hăşmaşului. Am mers pe schiuri de tură, fiind cel mai bun mod de a ajunge la baza pereţilor pe timp de iarnă. Ajuns acolo am aşteptat câteva minute, poate se deschide puţin cerul să pot vedea măcar unde duce ruta mea şi cât este de mare, dar nu a fost să fie.
"Ghizi locali".
Poarta Raiului.
Am ales să continui să urc, că doar nu am venit de acasă de pomană. În timp ce urcam, ruta devenise tot mai abruptă cu zăpada tot mai îngheţată, în unele locuri chiar cu gheaţă, colţarii şi pioleţii ce îi aveam în dotare fiindu-mi de mare folos. Intrat pe un culoar în albul lăptos al norilor şi uneori ai ninsorii, mă îndreptam spre vârf sau cel puţin aşa credeam, cu echipamentul legat de mine, fără să ştiu unde mă aflu în imensitatea pereţilor Hăşmaşului, dacă sunt pe drumul cel bun, cât este ceasul sau măcar ce va urma în următorii 20m ce aveam să-i parcurg. Singurul lucru care nu avea voie sa se întâmple era să nu cad sau să nu scap ceva din echipament, pentru că sigur nu îl mai găseam sau…
Vreau să vă spun că este un sentiment foarte ciudat să urci în asemenea situaţii, fără să şti nimic din cât mai e până în vârf, cum să-ţi dozezi energia, dacă este o variantă bună cea aleasă, norii care te învăluiau…doar cu singurii ”ghizi locali” pe care îi aveam alături de mine, pereţii verticali.
Crucea de Vf. Hăşmaşul Mare (1792m).
Singurele lucruri pe care m-am bazat au fost intuiţia şi mica experienţă pe care o am în ale munţiilor, sub nici o formă nu m-am bazat pe noroc.
La un moment dat am simţit pe faţa îngheţată că direcţia curenţilor de aer s-a schimbat, un indiciu preţios pentru mine în albul lăptos al norilor, era clar că mă apropiam de vârf, dar nu ştiam peste cât timp. Ajuns la un prag pe care stăteam foarte comod, fac câţiva paşi în direcţia în care urcam să găsesc un alt sector de perete, dar nu am găsit nimic, pentru că era platoul Hăşmaşului, un lucru care m-a amuzat, deci am reuşit să parcurg ruta chiar şi în ciuda vremii nasoale care m-a însoţit. De la locul unde am ieşit am făcut puţin spre stânga şi pe schiurile de tură am mai făcut câţiva paşi până când din albul norilor s-a ivit şi crucea ce se afla pe Vf. Hăşmaşul Mare (1792m), am făcut căteva poze, mi-am trecut reuşita în caietul existent acolo la cruce şi hai acasă.
Florin-Ciprian Andrecuţ pe Vf. Hăşmaşul Mare (1792m).
La coborare am folosit aceeaşi rută ca la urcare, şi am coborât pe schiuri, a fost una din cele mai frumoase coborâri pe schiuri pe care am facut-o în viaţa mea.
Ca rută o recomand doar celor cu o condiţie fizică foarte bună şi cu un nivel de schiat puţin mai ridicat, nu pentru ca eu le-aş avea pe amândouă, dar…
În final mai menţionez că ambele rute le-am făcut solitar, în rest vom vedea ce ne mai rezervă viitorul.
Backcountry ski: The Wild Labyrinth from
Florin-Ciprian Andrecut on
Vimeo.
2.jpg)
