avalansh

Cǎlimani, ultima frontierǎ a zǎpezii…

2012-01-18T00:30:00.022+02:00

Munţii Cǎlimani, o ultimǎ frontierǎ în care mai poţi schia pe zǎpadǎ naturalǎ, acum când în mare parte a meleagurilor noastre, se schiazǎ pe suprafeţe combinate între experimente fizice şi mecanice, care se prezintǎ sub formǎ de “scârţâialǎ artificialǎ a zǎpezii.”

Panoramǎ spre NE (foto: Torok Zoltan).

Într-acolo ne-am îndreptat eu şi câţiva prieteni, spre limita zǎpezii, gǎzduitǎ în spatele grǎdinii noastre, în Cǎlimani.

Intrarea în golul alpin, aprox. 1600m altitudine.

Trei zile de acţiune, împǎrţite în trei stadii ale vremii, cu Soarele înfrǎţit cu puţinǎ ceaţǎ, noi mergând pe schiuri de turǎ deasupra norilor, urmat de viscol puternic şi ceaţǎ densǎ, cǎnd am schiat nu mai ştiu unde, cǎci nu se vedea mai nimic, ca mai apoi, în ultima zi, Soarele ne-a fost alǎturi de la rǎsǎrit şi pânǎ la apus.

Prin golul aplin.

Am urcat în douǎ zile, noi în prima zi şi restul a doua zi, eu avându-l coleg de suferinţǎ pe Zozo, un personaj pe care mucii din nas, l-au fǎcut sǎ-mi ofere o romanţǎ psihedelicǎ în miez de noapte. Am urcat din prima zi, adicǎ de Vineri dimineaţa. Ne-am hotǎrât sǎ plecǎm din Topliţa înainte ca Soarele sǎ se “trezeascǎ”. O lege nescrisǎ a muntelui, care spune cǎ pentru a reuşi ascensiunea unui vârf, trebuie sǎ începi a urca, înainte ca Soarele sǎ îşi facǎ apariţia pe scena albastarǎ a cerului.

Panoramǎ cu Pietricelul (foto: Torok Zoltan).

Totul a mers perfect, vremea frumoasǎ care ne-a oferit un joc de lumini impresionant, format între câţiva nori şi razele Soarelui, ne-a acompaniat pentru cele partu ore de mers pe schiurile de turǎ.
În prima zi, nu am mai fǎcut mare lucru dupǎ ce ne-am instalat la staţia meteorologicǎ aflatǎ pe Vf. Reţitiş (2031m).

Puţin joc de lumini.

Din a doua jumǎtate a zilei, vremea a început sǎ se înrǎutǎţeascǎ, cu vânt puternic şi o ceaţǎ foarte densǎ.
A doua zi, în ciuda vremii urâte de afarǎ, am decis sǎ mergem totuşi la un schi într-un sector SE al Cǎlimaniului, un sector care era ferit puţin de vânt, dar nu în totalitate, un sector în care unul din bǎieţii cu care ne-am întâlnit la staţie şi care au venit cu noi la schi, a produs o avalanşǎ destul de mare, un lucru nu foarte plǎcut pentru mulţi dintre noi cei care vedem munţii mai de aproape. O avalanşǎ care din fericire nu ne-a prins pe nici unul dintre noi.

Orientare.

Noaptea vremea s-a îmbunǎtǎţit, vântul adia puţin, cerul s-a eliberat de nori, aşa cǎ pe la miezul nopţii, am ieşit la un schi de turǎ, cu Luna plinǎ care ne-a fost alǎturi, reflectând lumina Soarelui, la care puteai sǎ citeşti fǎrǎ probleme.
A treia zi, vreme bunǎ, frig (-18˚C), tot ce trebuie pentru o zi de schi pe cresta Negoiului Unguresc (2081m), locul spre care am mǎrşǎluit cu vitezǎ pentru a putea profita cât mai mult din timpul zilei. Acolo am schiat pe versantul SE, care era mai abrupt. Nu gǎsesc cuvinte sǎ pot exprima ceea ce am simţit acolo, probabil ceva mai mult decât poate oferii un paradis.

Avalanşa.

Rǎsǎritul.

În cele din urmǎ, pot spune cǎ nu mai este ceea ce a fost acum caţiva ani Cǎlimaniul, un munte care pe timpul iernii era pustiu, în care întâlnirea unui urme de schiuri era consideratǎ minune Dumnezeiascǎ. Acum întalneşti fel şi fel de indivizi cǎlare pe şeile snowmobile-lor, oameni ale caror feţe şi porturi îţi spun cǎ nu au nimic de-a face cu muntele, dar un lucru mǎ bucurǎ, mai sunt locuri în Cǎlimani, în care fǎrǎ folosirea schiului de turǎ, sunt foarte greu accesibile, locuri în care maşinǎriile cu şenile nu pot ajunge.
Cam atât a fost de povestit, mai jos am adǎugat şi un mic video cu câteva din întâmplǎrile din aceastǎ turǎ.

Backcountry ski, Calimani. from cipri florin on Vimeo.

"Karmeliet" (8a) & prima zi la dry tooling…

2011-11-30T00:59:00.006+02:00

Da, aşa este… sezonul de escaladǎ la stâncǎ s-a încheiat pe anul acesta, frigul şi-a fǎcut deja prezenţa. Un lucru bun e cǎ a venit, dar ce e rǎu, cǎ e fǎrǎ zǎpadǎ, cel puţin deocamdatǎ.
În sǎptǎmânile ce au trecut, am mai parcurs un traseu în Cheile Bicazului, la faleza de lângǎ tunel.
Karmeliet, un traseu nou, amenajat anul acesta, o linie frumoasǎ, foarte bine asiguratǎ. Un traseu fizic, fǎrǎ prea multǎ tehnicǎ, totul este sǎ te ţinǎ mâna, sǎ nu cedeze fizicul, un traseu în care te poti relaxa bine, la început, când stai pe pǎmânt, pe planetǎ şi când ajungi în topul traseului, de unde trebuie sǎ cobori.
Pentru mine, în ceea ce priveşte dificultatea traseului, este puţin mai micǎ, faţǎ de cea pe care majoritatea celor care au parcurs ruta, au propus-o. Deci în final “Karmeliete” (8a) soft.

Un apus de toamnǎ, în peretele Fǎgetului.

În zilele ce au urmat dupǎ “Karmeliet” (8a), am mers sǎ vǎd despre ce este vorba, cu un nou traseu apropiat ca dificultate şi împreuna cu Kojac, mǎ prezint la locul cu pricina, la baza traseului “Depresiv” din zona Acul Ascuns. Frigul şi umiditate mare…fiind crema aşa zisǎ de succes, pentru o posibilǎ reuşitǎ. Am avut o şansǎ foarte bunǎ, ca traseul sǎ iasǎ din a doua încercare, dar nu a fost sǎ fie. La (-5˚C) mǎ mişcam destul de greu şi am decis sǎ nu forţez ligamentele degetelor, traseul e acolo şi îi v-a veni şi lui rândul.

În drum spre chei.

Recent, am fǎcut şi prima ieşire la dry tooling, din acest sezon. O surprizǎ neplǎcutǎ a fost, când ajuns la sectorul cu trasee mai uşoare, deoarece gheaţa de pe râu a ridicat foarte tare nivelul apei, fǎrǎ sǎ fie vreo posibilitate sǎ stai mǎcar la baza traseelor.

Si-se-so sontimetre, broaşte la mal.

Aşa cǎ am decis sǎ mergem la o falezǎ unde erau cele mai grele trasee, acolo fiind mult mai bine. Dupǎ ce m-am încǎlzit puţin, am intrat în acţiune, aici o surprizǎ plǎcutǎ, fizicul şi psihicul funcţioneazǎ la parametrii excelenţi, un lucru care m-am mulţumit enorm, fiind cǎ noul tip de pregǎire dǎ roade. Fizicul s-a adaptat foarte bine la temperaturile sub zero grade, fiind pânǎ cǎtre 10 cu negativ, bunǎ treabǎ pentru prima zi la dry afarǎ şi nu în sala de antrenament.
Cam atât, mai jos câteva clipe trǎite în traseul “Airbus Extension” (8a) 50 metri.

Airbus extension (8a) 50m. from cipri florin on Vimeo.

”Airbus extension” (8a) 50m…

2011-09-20T17:02:00.004+03:00

O probă de anduranţă fizică şi psihică, a fost acest traseu pentru mine.
Fiind cel mai lung traseu de dificultate (8a) din zona Cheilor Bicazului până în prezent, m-a atras de la prima intrare în traseu.
Pe cei 50m ai traseului, în ”Airbus extension” există trei “crux-uri” mai grele, care cresc în intensitate, primul fiind cu prize care muşcă din tine, cu nişte riglete tăioase, al doilea cu ceva prize scurse şi câteva micro-prize şi ultimul crux, mai greu, are în dotare nişte scurse, luate la compresie şi foarte prost la picioare. Toate cele trei crux-uri, se întind pe parcursul a trei sau patru spituri, zona superioară a traseului, fiind bătută cu ceva libere între asigurări, asta ca să fie mai frumos, atunci când tensionat fiind, priveşti în jos, căutând după ultima asigurare şi în tot peisajul, apare şi secundul care asigură coarda cu o tehnică de relaxare, mâncând şi scuipând seminţe.
Cam atât aş putea spune despre traseu, îl recomand celor cu puţin fanatism pentru rutele lungi de escaladă sportivă, iar în final mai pot spune că, aceasta este noua eră spre care ne îndreptăm in escalada sportivă, trasee grele şi foarte lungi, un lucru extrem de bun.

”Airbus extension” (8a) 50m, sursa foto www.cheilebicazului.info

Festivalul alpin şi highline, Piatra Singuraticǎ…

2011-08-16T22:43:00.011+03:00

Întâlnirea, întâlnirilor, a avut loc la sfârşitul de sǎptmânǎ care tocmai a trecut şi la care m-am prezentat şi partcipat de Vineri dupǎ masa, pânǎ Duminicǎ seara.
Ajuns Vineri la Piatra Singuraticǎ, în micul paradis din Hǎşmaş, lume ioc, cǎţǎrǎtori ioc, doar un singur participant, Cristi şi nu mai ştiu cum…

Pe lângǎ izvor.

În prima zi am parcurs douǎ din traseele mai uşoare şi lungi, sǎ mǎ acomodez cu roca şi tot ce era pe acolo, dar tot Vineri, spre searǎ, am început sǎ orbecǎiesc printr-un traseu care era proiect, “Guardian Angel”, propus în topo-ul cu zona, ca fiind un (7b).

De la prima intrare în traseu, mi-am dat seama, cǎ este ceva mai mult acolo ca dificultate, decât era propus. Am cǎţǎrat cu Cristi pânǎ seara târziu, ca mai apoi, sǎ ne retragem care pe unde putea sǎ doarmǎ. Eu nu am renunţat la obiceiul de a dormii afarǎ, sub cerul liber, pentru cǎ doar un om care se simte liber, poate dormi sub cerul liber… :-)

Turnurile II, III, IV.

În dimineaţa urmǎtoare, mǎ trezesc la orele şase şi mǎ apuc sǎ caut un om care sǎ mǎ asigure, Cristi, venind mai târziu la stâncǎ, dar eforturile au fost în zadar.
În cele din urmǎ, tot cu acelaşi om, am ajuns sǎ mai clarific proiectul, pânǎ când Soarele a început sǎ batǎ pe traseul, iar şansele sǎ te poţi da pe cǎldurǎ, fiind nule.
Am mai cǎţǎrat pe ceva trasee la umbrǎ, dar gândul tot la proiectul meu îmi rǎmase.

Ceva echilibristicǎ, pe highline-ul montat acolo.

Duminicǎ dimineaţa, dupǎ ce m-am încǎlzit pe traseu, a venit şi momentul decisiv şi dupǎ toate cele trei “crux-uri” ale traseului, reuşesc parcurgerea lui, în final un traseu de dificultate (7c+), frumos, estetic, foarte tehnic şi cu ceva paşi de forţǎ, pe ultimii metrii din cei 30 ai traseului.

Moara Dracilor.

În ceea ce ţine de concluziile acestei întâlniri, pot spune cǎ, zona este foarte frumoasǎ, accesul destul de anevoios, dar nu criminal, eu mi-am cǎrat tot bagajul singur, fǎrǎ ajutorul cǎruţei, care îţi ducea o parte din bagaje sus, traseele foarte frumoase, unele din ele, cam prost amenajate, necurǎţate de plǎcile care dǎdeau sǎ cadǎ, lipsa din topurile traseelor a unor inele, carabiniere de retragere, un punct destul de rǎu.
Totuşi, admir foarte mult, bunǎ voinţa lui Andrei Nan, cel care a amenajat traseele şi îi dispreţuiesc pe colegii lui, care nu l-au ajutat, mǎcar la curǎţatea traseelor, chiar dacǎ experienţa amenajǎrii traseelor de escaladǎ, nu este la cel mai înalt nivel. Un lucru slab care l-am mai observat este, lipsa oamenilor din judeţ, care sǎ vinǎ la cǎţǎrat, care sǎ vinǎ sǎ se dea pe highline-ul montat acolo, un lucru care aratǎ cǎ, mişcarea montanǎ din judeţ este extrem de slabǎ.
Dar un lucru foarte bun a fost, gulaşul secuiesc, care s-a fǎcut pentru participanţi şi care a bǎtut toate recordurile, la capitoulul delicatese.
Cam atǎt.

Moroeni şi altele…

2011-08-07T17:42:00.008+03:00

Nu de mult am ajuns şi în noua zonǎ de cǎţǎrat, la Moroeni, împreunǎ cu Kojac. O zonǎ frumoasǎ, din punct de vedere al traseelor de escaladǎ existente acolo, dar nu şi din punctul de vedere al peisajului, unde mâna omului şi-a fǎcut prezenţa, prin imensa carierǎ aflatǎ în amonte de faleze.
Dar revenind la ideea pentru care ne aflam acolo, iniţial ne-am propus sǎ ramânem zece zile, deoarece în zonǎ sunt foarte multe trasee, foarte bine amenajate, simţindu-se prezenţa oamenilor cu experienţǎ la amenajarea rutelor de escaladǎ, dar impedimentul a fost, ca nu ne-am ales bine perioada din an, care sǎ permitǎ sǎ te caţeri în limitele normale.
Cǎldura foarte mare, umiditatea crescutǎ şi nu în ultimul rând, miliardele de ţânţari aflaţi în zonǎ, au fost cocktail-ul cel pǎcǎtos care ne-a alungat din zona, dupǎ trei zile şi jumǎtate.
Din trasee, am parcurs câteva, sub grad de dificultate (8a), foarte frumoase, puţin cam pompate ca şi grad, faţǎ de Bicaz, dar ok.
Ca suprizǎ mare pe care am avut-o, în ultima zi de stat, am rǎmas şi fǎrǎ cortul aflat în mica zonǎ….parcare, unde puteai sǎ-ţi laşi maşina, noroc cǎ nu aveam nimic în el, deci atenţie la corturi, maşini, tot ce e de valoare, deoarece între cele douǎ faleze, existǎ un drum, foarte circulat, aşa cǎ….
Din Moroeni, revenim în Cheile Bicazului, unde rǎcoarea şi aerul curat, e la el acasǎ. Ne oprim la faleza de lângǎ tunel, unde ne alegem câte un traseu, din cele noi deschise acolo, eu pe ”Viktor” (7c) şi Kojac ”Karmeliet” (8a+). Despre traseul ”Viktor” (7c), pot spune, cǎ este fǎrǎ nici o discuţie, cel mai frumos (7c) din Cheile Bicazului, cu o cǎţǎrare esteticǎ în el.

Ciprian Andrecuţ, vrǎjit de unul din traseele din Borsec.

Dupǎ toate acestea, ne retragem la faleza aerianǎ, fiecare cu proiectul lui, eu pe ”Airbus”, un (8a) de 50m lungime şi Kojac pe ”Boeing”, un (8b/8b+?), la fel de lung.
În rest treaba merge bine, am mai fost şi la Borsec, la Faleza Ursului, unde am mai repetat câteva trasee, în manierǎ solo, cu autoasigurare şi vom vedea ce ne mai rezervǎ restul zilelor.
O foarte scurtǎ prezentare, în câteva imagini mai jos.

Climbing in Moroeni and solo climbing in Borsec. from cipri florin on Vimeo.

Veliko Tarnovo şi altele…

2011-05-31T21:00:00.012+03:00

În cele din urmǎ, m-am hotǎrât sǎ mai umplu paginile acestui blog şi sǎ vǎ prezint, în mare, ultimele activitǎţi.
Am început sezonul prim apropiere de casǎ, la Borsec, la Faleza Ursului, dupǎ care, am dat o fugǎ împreunǎ cu Kojak, Irina, Vacǎ şi Degeţica, la Bulgari.

De la stânga la dreapta, eu , Kojak, Irina, Dege, Vacǎ fǎcea poza.

Destinaţia…Veliko Tarnovo, o zonǎ de cǎţǎrat nu prea departe faţǎ de frontirera cu patria mamǎ.
Ajunşi acolo, în prima zi, ploaie, frig şi ceaţǎ, aşa cǎ, am considerat cǎ e o zi dedicatǎ pentru odihnǎ, dupǎ oboseala de pe drum. A doua zi, începem acţiunea, fiecare cu proiectul lui, cu treaba lui. Eu mi-am ales un traseu cu dificultate (7b), care mi s-a pǎrut bun pentru începutul sezonului, ca mai apoi, sǎ trec la ceva mai serios, un traseu de dificultate (8a), care l-am lucrat împreunǎ cu Kojak, care a şi legat în cele din urmǎ traseul.

Asta a fost camera mea, timp de cinci zile.

Înainte de micul dejun, arunc un ochi la traseu.

Serile au fost foarte distractive, râdeam de orice, fǎrǎ sǎ fi fumat careva ceva, doar câteva “ciocǎnele” şi treaba era mai mult decât super, ne-am gospodǎrit care cu ce a avut din dotare.

Eu pe (7b).

Un vecin de-al meu.

Alt vecin.

În rest, zona este foarte frumoasǎ, foarte bine amenajate traseele, o zonǎ pentru toate categoriile de cǎţǎrǎtori, mâncarea ieftinǎ, oameni lejeri……am sǎ mai merg.
Reîntorşi în ţarǎ, cam aceiaşi trupǎ, ne-am reîntâlnit la Borsec, la cǎţǎrat. Eu cu proiectul “Owl Hole” şi Kojac la traseul “White Dream”, restul poporului, pe restul de trasee.

Eu cu Kojak.

Momentan sunt în repaus dupǎ o entorsǎ recentǎ, la piciorul drept, sper sǎ-mi revin cât de repede, pentru cǎ este multǎ treabǎ.

Na...poftim !

Cam atât a fost marea foialǎ în ultima vreme.

Ultima zǎpadǎ…

2011-03-28T17:25:00.001+03:00

Chiar dacǎ ne place sau nu, sezonul de schi şi cǎţǎrat la gheaţǎ se cam terminǎ, încet, dar sigur. Aşa cǎ… mi-am propus o ultimǎ acţiune cu privire la schiatul în afara pârtiilor. Ca locuri, am ales sǎ merg pe Hegyes, undeva pe lângǎ Ceahlǎu, la un sfârşit de sǎptǎnâmǎ, ca mai apoi, sǎ merg din nou în Munţii Rodnei, cu aceiaşi ţintǎ, Vf. Pietrosul Rodnei, urcat pe partea nordicǎ.
Pe Hegyes, am avut parte de o vreme foarte frumoasǎ, rece de dimineaţǎ şi foarte caldǎ dupǎ masa, zǎpada cu o crustǎ destul de groasǎ dimineaţa şi foarte grea, dupǎ ce Soarele a înmuiat-o. Trezit la o orele cinci dimineaţa, cu un rucsǎcel doar cu strictul necesar, o roiesc de acasǎ, singur, cu planul sǎ urc Hegyes-ul direct, pe faţa nordicǎ, fǎrǎ sǎ ocolesc vârful pentru a ajunge pe creastǎ, de unde accesul este foarte uşor. Varianta care am ales-o ca zonǎ de acces, este destul de tare, din localitatea Tulgheş şi pânǎ pe Vf. Heghyes, pantele sunt foarte accentuate în unele locuri, fǎrǎ posibilitatea de a înainta pe schiurile de turǎ, dar accesul este rapid. Am schiat de pe vârf de cinci ori, panta efectivǎ de schi având o lungime de aproape doi kilometrii.
Varianta pe care am ales-o, ca acces, o recomand celor cu puţin mai multǎ condiţie fizicǎ, ca sǎ te poţi bucura şi de ce este prin jur.
Din nou în Rodnei, reîntors cu Oxy, un prieten din Topliţa şi cu mai mult entuziasm, privind la Soarele care avea sǎ ne cǎlǎuzeascǎ, din Borşa pânǎ în Zǎnoaga Mare. Pe scurt, în prima zi, câteva fotografii, câte o canǎ de ceai, pregǎtit adǎpostul în zǎpadǎ, ceva schi, stat la Soare, considerând cǎ sunt suficiente, plecaţi de la ora unu noaptea de acasǎ. A doua zi devreme, cerul s-a acoperit de nori, “din nou”, propun sǎ mai aşteptǎm câteva ore pentru a vedea starea vremii. Într-un final s-au ridicat puţin norii şi apucǎm sǎ cǎţǎrǎm un culoar cu gheaţǎ, care era de fapt o cale de acces cǎtre ruta propusǎ iniţial, spre Vf. Pietrosul. Dupǎ câteva ore de urcat, vremea s-a înrǎutǎţit mai tare, motiv pentru care ne-am retras, preferând sǎ rǎmânem undeva sub nori şi sǎ mai schiem.
Destul de pe scurt, ca poveste, dar inspiraţia nu vine o datǎ cu apariţia Soarelui, dar imaginile ce urmeazǎ, mǎ vor completa ici colo.

Last Snow from cipri florin on Vimeo.

Lacrima de gheaţǎ…

2011-02-27T21:02:00.007+02:00

Începutul lunii Ianuarie, zona Cheile Bicǎjelului, un loc ştiut de mulţi pasionaţi ai cǎţǎrǎrii pe gheaţǎ. Ajuns şi eu pe acolo, împreunǎ cu prietenii mei din Gheorgheni, am rǎmas foarte dezamǎgit. Lipsa zǎpezii şi temperaturile nu prea scǎzute, nu au fǎcut decât sǎ împiedice formarea gheţii, pe cele douǎ cascade existente în Bicǎjel, chiar dacǎ ele sunt în sectoare diferite. O tentativǎ am avut, dar sǎ te caţeri pe o gheaţǎ cu grosimea sub 15 cm, este destul de riscant.
Toate bune şi frumoase, mǎ consolez cu gândul la anul prost care tocmai a trecut, cu ploile care nu se mai opreau şi începem sǎ mai cǎutǎm prin vǎile şi prin culoarele de prin arealul Cheilor Bicazului. Ca ţintǎ, am ales canionul Lapoşului, situate în partea din stânga a Turnului Bardosului (Piatra Altarului), unde auzisem cǎ ar fi o cascadǎ care se foarmeazǎ pentru cǎţǎrat pe gheaţǎ, situatǎ undeva spre ieşirea din canion, înspre Bârnad.

Într-adevǎr, am gǎsit acea gheaţǎ, dar nu recomand sǎ bateţi atâta drum pânǎ la ea, gheaţa formatǎ nu prezintǎ ceva deosebit, iar accesul este destul de anevoios. Totuşi norocul ne-a surâs şi nu departe de Turnul Bardosului, am gǎsit gheaţa mult aşteptatǎ, un sector destul de lat şi înalt, lat de 15m şi înalt în jur de 27-30m, mǎsurat cu semicorzile din dotare, o zonǎ foarte frumoasǎ, foarte sǎlbaticǎ, care gǎzduieşte în jur de şapte linii, unde te poţi cǎţǎra, cu dificultǎţi diferite. Pe mine m-a fascinat o linie, cǎreia i-am şi dat numele de “Tear Ice” cu grad (WI 5), fiind cea mai grea şi cea mai tehnicǎ rutǎ pe gheaţǎ, pe care am cǎţǎrat-o pe teritoriul României.
Ruta se prezintǎ destul de înfricoşǎtor, fǎrǎ sǎ-ţi dea nici un pic de încredere gheaţa aflatǎ acolo, o gheaţǎ formatǎ sub formǎ de ţurţuri, doi la numǎr, cel de jos, fiind mai solid, dar legǎtura cu solul era destul redusǎ, în comparaţie cu dimensiunea lui, iar cel de sus, fiind foarte firav, cu aspectul unor tuburi dispuse pe verticalǎ, care îţi ofereau câte un sunet la morţii, la fiecare atingere cu pioleţii. Între cei doi ţurţuri, esti obligat sǎ faci o traversare ascendentǎ, un “dry tooling”, pe o gheaţǎ groasǎ de 5-6 cm, în care doar primul dinde al pioletului intrǎ, categoric în acel sector nu te mai asiguri. Ca sǎ pot parcurge ruta, m-am legat cu douǎ corzi, cu o coardǎ m-am asigurat pe primul ţurţure, iar cu cealaltǎ pe urmǎtorul, prietenii spunându-mi, cǎ sunt un nebun în libertate, fǎrǎ acte în regulǎ, dar asta era singura posibilitate.
Accesul în zonǎ, se face pe marcajut turistic ce intrǎ în canion, triunghi roşu, pânǎ când traseul ajunge în albia râului. De acolo, ţineti albia râului şi veţi gǎsii sectorul pe partea stângǎ cum urcaţi, timp de mers de la şosea 1 orǎ.
Mai jos, câteva imagini din ruta “Tear Ice” (WI 5) şi altele, sper sǎ vǎ explice mai pe înţelesul tuturor, cele petrecute.

Tear Ice from cipri florin on Vimeo.

Solitar în Munţii Rodnei…

2011-01-24T18:45:00.006+02:00

Un vis care nu a devenit realitate.
În urmă cu zece ani, am avut prima ocazie să merg iarna în Rodnei, ca ţintă fiind Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m), urcat prin partea de sud a vârfului, prin Buhăesu Mare, o tură care nu a avut success, din lipsa echipamentului, experienţei şi altele. Pe atunci, am încercat să fac tura, împreună cu un prieten din Topliţa.
De acestă dată, ţinta a fost aceiaşi, Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m), singurele schimbări, fiind: lipsa unui coechipier, ascensiunea pe faţa nordică şi coborârea pe schiuri, prin Zănoaga Mare. Linia pe care am vrut să urc, ar fi fost, pe parte dreapta a crestei Piciorul Moşului, unde versantul e puţin mai abrupt.
Plecat Miercuri, la miezul nopţii din Topliţa, pe o ceaţă şi o vreme mohorâtă, ajung în localitate Borşa, pe la orele opt. De acolo, am mers o bună bucată de drum, cu schiurile pe rucsac, până la limita zăpezii, în Borşa fiind temperaturi de peste 0°C, ca pe la orele doisprezece să fiu lângă staţia meteorologică, din căldarea Zănoaga Mare, am tras destul de tare la mers, neştiind cât am de parcurs, până în locul unde mă voi instala.
Vremea destul de frumoasă, deasupra norilor care acopereau localitatea Borşa, dar nu pentru mult timp.
Planul era să-mi fac bivuacul, undeva pe creasta Piciorul Moşului, ca de acolo, să pot ajunge pe partea dreaptă, a aceleiaşi creste şi derecţia Pietrosul.
Vremea s-a înrăutăţit atât de tare, încât am fost nevoit să rămân, puţin mai jos de zona unde stabilisem iniţial, vizibilitatea era sub zece metri, noroc cu pereţii de stâncă, după care m-am ghidat.
Îmi sap în zăpadă adăpostul unde aveam să înoptez şi să stau, timp de trei zile, mă bag în sacul prototip pe care îl aveam pentru testare, mă hidratez cu ceva zăpadă topită, în care am dizolvat una alta şi aţipesc pentru câteva clipe. Mă trezesc şi vrema era şi mai urâtă, se pornise un viscol, urmat de o ninsoare. În prima noapte a nins 50 cm, cum era mai rău, nu puteai să înaitezi nici pe schiuri, panta fiind abruptă, nici pe colţari, iar pericolul de avalanşe crescuse enorm.
A doua zi, am încercat să urc, dar condiţiile erau extrem de nasoale, fără vizibilitate, viscol, ninsoare, nici nu ştiai exact ce e, aşa ca m-am întors la ”vizuină”, aşteptînd să se schimbe puţin vremea, care îţi tăia pofta, de orice nevoie fiziologică, care necesita hârtie igienică.
Am stat şi am aşteptat timp de trei zile, ca vremea să se schimbe şi nimic, din rău în tot aşa de rău sau mai rău.
În cele din urmă m-am retras, dezamăgit pe de-o parte, bucuros pe de-alta, zicându-mi că muntele nu pleacă şi mă va aştepta, cu mai multă milă.
În final, pot spune că zona este foarte frumoasă, m-au fascinat foarte tare perdelele de gheaţă, care s-au format pe distanţe lungi, a nu se confunda cu acele culoare înguste de gheaţă, pe care unii le-au întâlnit poate prin Făgăraş, versanţii pe care poţi schia, cu stânci, culoare, tot ce trebuie.
Mai jos am lipit şi câteva imagini la acest articol, poate ele vă pot spune mai multe.

Ski touring from cipri florin on Vimeo.

Când o să fiu mare….

2011-01-07T12:38:00.001+02:00

Aşa vreau să ajung.
Trăieşte fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima. După ce ai dat bufu, relax maxim.
Imaginile de mai jos, spun totul.

Don't worry be happy from cipri florin on Vimeo.

Cu schiurile prin Hăşmaşul Mare.

2010-12-27T10:22:00.002+02:00

’’Aproape de paradis’’, aş putea numi această tură de două zile petrecute pe culmile Hăşmaşului Mare, eu şi cei doi prieteni, Zozo şi Misi.
Ruta pe care am mers, a fost una simplă, de pe pasul Pângăraţi (cel care face legătura dintre Lacul Roşu şi Gheorgheni), spre Piatra Singuratică, în apropiere de Bălan. Plecăm Sâmbătă dimineaţa din Gheorgheni, până pe Pângăraţi. După ce soţia lui Misi, ne-a aruncat din maşina, rând pe rând, ne urcăm pe schiuri şi pornim spre ’’micul paradis’’. Temperaturile de (-14ºC), se făceau simţite pe feţele noastre. Un cer senin, temperaturi scăzute, peisaje de basm, exact ce trebuia pentru o tură pe schiuri.
În prima jumătate a zilei, am parcurs cei aproximativ 20 km, cu mici probleme de orientare, după care, am ajuns la cabana de sub Piatra Singuratică. Acolo, am mai întâlnit un grup, veniţi la distracţie, specifică românească, ceea ce ne-a îndrumat să nu-i deranjăm şi în ciuda temperaturilor care au scăzut pana la (-19ºC), am dormit afară. Singura problemă, a fost viscolul, care s-a pornit pe la orele patru ale dimineţii, dar ne-am zis ’’e bine şi aşa rău cum e’’.
A doua zi, cerul s-a închis, temperaturile au mai crescut, excelent pentru un schi în zăpadă neatinsă.
Ca şi concluzii ale acestei ture, pot spune că, sunt mândru de locurile pe care le-am văzut, legăturile mele de tură, Dynafit TLT Speed, s-au comportat excelent, atât la urcare cât şi la coborâre, zonele sunt excelente şi pentru alpinism hivernal, cu posibilitatea deschiderii unor linii noi, atât pe Piatra Singuratică, cât şi pe versanţii Hăşmaşului, zăpada, dacă ar fi fost în plus, nu ne-ar fi deranjat.
Tura, am prezentat-o şi în câteva imagini mai jos, imaginile putând fi vizionate şi în HD.

Almost paradise from cipri florin on Vimeo.

Verticale însorite şi schi de tură…

2010-12-04T14:47:00.007+02:00

S-a întâmplat acum câteva zile, când împreună cu Mişi, ne reîntorceam în traseul “Raza Soarelui”, din peretele Făget, în arealul Cheilor Bicazului, unde cu câteva săptămâni înainte, ne-a prins o gheaţă urâtă, care ne-a împiedicat să parcurgem traseul în stil liber “Rotpunkt”.
Într-o zi de Sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, intrăm în traseu, vremea excelentă, cu temperaturi sub 0°C, dimineaţa şi destul de cald pe parcursul zilei, cât stăteai la Soare. Hotărâm cu Mişi, ca eu să parcurg toate cele cinci lungimi de coardă, în cap de coardă, iar el ca secund.
Prima lungime, o pargurg în stil “Rotpunkt” (rotpunkt – stil de căţărare, fără să foloseşti metode artificiale pentru a înainta, doar folosind ca priză, ceea ce iţi oferă asperităţile stâncii), prima porţiune din lungime fiind mai uşoară, urmată de o porţiune destul de lungă cu grad de dificultate (6c+) “8-“.
Lungimea a doua şi a treia, le parcurg tot în acelaşi stil “Rotpunkt”, fiind mult mai dificile decât prima, cu pasaje având grad de dificultate (7a) “8”şi (7a+) “8+”, foarte expuse, cu pasaje unde stânca era umedă, iar pitoanele cam cad, atenţie la modul în care aşezi expresul în piton, s-ar putea să cadă pitonul cu totul.
Lungimea a patra, fiind cea mai lungă, 58 m şi cea mai grea, în prima jumătate a lungimii care am căţărat-o la liber, mi s-a părut cea mai grea porţiune din traseu. După ce pleci din regrupare, una nu prea comodă, faci un traverseu ascendent, pe o placă, care se prinde în doar câteva puncte de peretele propriu zis. Mare atenţie pentru cei care ajung pe acolo, deoarece, între placă şi perete masiv, există o fisură foarte mică, în care sunt bătute pitoanele, iar dacă placa se rupe, toate asigurările pe o porţiune de 12- 13m, le pierzi. După această porţiune veselă, ajungi la un prag, bun, unde te mai poţi reculege. Din acest punct începe cea mai grea parte din traseu, 8 – 9m de căţărare liberă, cu grad (7b+) “9-“. La ieşirea din acest sector, chiar în ultima mişcare, au existat nişte prize, relative bune la prima vedere, care s-au rupt, locul unde a trebuit să mă opresc. Din acest punct traseul continuă, cu pasaje foarte uşoare, cu grad de dificultate (5) si (6a), dar foarte friabile. Pe această porţiune, deşi cea mai uşoară din traseu, m-am mai oprit, pentru că picioarele mi se umflaseră foarte tare de la espadrile, probabil dacă aveam mai multă experienţă nu mi se întâmpla aşa ceva.
Am ieşit din traseu împreună cu Mişi, exact când Soarele apunea, un noroc, fiind că, frigul se instalase instant.
În final un traseu super frumos, îl recomand cu plăcere, celor care vor să-l parcurgă la liber.
La câte zile după aventura din Cheile Bicazului, profităm de a doua zăpadă anul acesta, şi o întind la un schi de tură, unde,….undeva între Vf. Bucin si Vf. Delhegy, acolo ştiam că e zăpada mai mare.
Eu, Zozo, un personaj mai nou pe acest blog şi vreo doi băieţi din Gheorgheni, ne-am bucurat de “a doua zăpada, anul acesta”. În tura aceasta, am avut ocazia să-mi probez legăturile de tură Dynafit, un lucru mult aşteptat.
Cam atât.
Mai jos, trei imagini, pentru cei interesaţi.

Climbing & Ski Touring from cipri florin on Vimeo.

Prima zăpadă…

2010-10-18T18:56:00.003+03:00

Prima zăpadă a şi căzut peste zonele de căţărat unde îmi petrec timpul liber.
Se întâmpla acum o săptămână, când stând de poveşti la o cană mare de cafea, cu un prieten din Gheorgheni, Kiraly Mihai, am hotărât să mergem în Cheile Bicazului, să parcurgem un traseu din peretele Suhardului, în varianta liberă “rotpunkt”, după ce înaite cu câteva zile am mai avut o tentativă, în peretele Făgetului, tot în Cheile Bicazului, pe un traseu mai puţin cunoscut şi anume “Raza Soarelui”, unde după prima lungime parcursă la liber, ne-a prins o grindină foarte nasoală, noroc cu căştile din dotare, care ne-au protejat “inteligenţa”.
Vremea era ca de iarnă, cu temperatură sub 0°C, undeva pe la -4°C, dar totuşi eram hotărâţi să căţărăm şi în astfel de condiţii.
Plecăm din Gheorgheni în jurul prâzului, ca pe la ora paisprezece, să ajungem la baza peretelui, fulguia uşor, vârful peretelui abea că se vedea din ceaţă. Mă echipez şi plec primul pe prima lungime, fiind una mai tehnică, nu foarte, dar destul cât să-ţi pună la încercare tehnica, psihicul şi fizicul, care la o temperatură scăzută reacţionează cu totul altfel, un lucru foarte interesant… să te ţi cu degetele de o priză, şi să vezi cum fulgii de zăpadă se aşează peste ele, dar totul are un farmec… pentru asta m-am născut.
Ajuns în regrupare, mă îmbrac cu geaca tot din dotare, una destul de uzată, noroc că ningea şi fulgii nu treceau prin ţesătură, filez coarda şi-l aştept pe Mişi, văzândul din când în când, stând şi suflând în pumni, să se mai încălzească degetele.
A doua lungime, o parcurge el, în stil clasic şi nu la liber, fiind mai greu de parcurs “rotpunkt”, deoarece, peretele se udase foarte tare, iar pelicula de apă, care era pe perete, îngheţase, era un fel de patinuar vertical.
Frigul începuse să-mi intre în oase, dar trebuia să mă caţăr. În primele mişcări, când am plecat din regrupare, eram foarte îngheţat, dar pe parcurs mi-am revenit. Lungimea a doua nu am reuşit să o parcurg la liber, fiind mai uşoară decât prima, am fost nevoit să mă opresc, să-mi dezgheţ degetele de la picioare.
În partea finală a traseului, am hotărât să merg numai eu, fiind complet acoperită de zăpadă, unde mai întâlneai pasaje cu stâncă. Am parcurs cei 130m, simultan, fără a mai regrupa, era o chestie de timp.
În rest a fost frumos, interesant, am avut ocazia să mai învăţ foarte multe lucruri, despre căţărat în condiţii mai rele, despre mine însumi şi nu numai…. a fost frumos… pentru asta merită să trăim.
Mai jos “un pic” de video pentru cei interesaţi.

First Snow from cipri florin on Vimeo.

Printre picuri de ploaie…

2010-06-01T17:37:00.002+03:00

După cum sună şi titlul, aşa ne-am şi căţărat în ultimele săptămâni....printre picuri de ploaie. Am jonglat între cele două zone de escaladă, Faleza Ursului din Borsec şi Cheile Bicazului, în funcţie de ce se arăta pe cer. Acolo unde norii aveau o tentă mai deschisă şi o mică rază de soare exista, acolo ne îndreptam şi noi, să mai scăpăm de ploile, care, după cum se arată, ne cam dau peste cap planurile.
Ca evenimente mai importante, momentan, nu prea am cu ce să umplu paginile, lucrurile decurg normal, în ceea ce ţine de escaladă şi pregătire, aşteptăm sclipirea, un nou proiect, o nouă zonă, oricare ar fi ea, va trebui în cele din urmă să apară.
Cam atât de comentat, momentan.

Ultima tură…

2010-04-04T17:20:00.003+03:00

După cum sună şi titlul acestui articol, a fost ultima tură, ultima tură pe schiuri din acest sezon.
Ziua de Sâmbătă, era planificată pentru boulder, la Borsec, în arealul zonei de căţărat, dar cum vremea a fost destul de rece, m-am decis să mai pun ceva condiţie fizică, lângă puţina care există şi aşa mă hotărăsc să dau o fugă, pe schiuri, până la staţia meteorologică din Călimani, aflată la 2033m altitudine.
Zis şi făcut, cu un rucsac, în care aveam strictul necesar, o iau din loc, nu la miezul nopţii, “cum fac unii” :-)), ci la o oră decentă. De data asta mi-am ales o rută, nemarcată turistic, neumblată, fără nici un interes turistic prea mare, prin păduri şi goluri alpine, unde doar urme de animale sălbatice am văzut.
Vremea în prima jumătate a zilei, a fost foarte frumoasă, dar ştiam că se va strica pe mai târziu, norii care se agăţau de Vf. Reţitiş (2033m), era cel mai bun semn. În a doua jumătate a zilei, s-a închis de tot, vizibilitatea scăzând sub 50m, cu ceva viscol şi cam tot ce trebuie pe lângă.
Ca tură, o recomand, este lungă, în jur de 16-17km, (doar dus), deoarece face o buclă mare, până să te îndrepţi spre staţia meteo, iniţial de îndepărtezi de munte, ca apoi să revii, nu este ca majoritatea traseelor, care urcă direct, te ţine în priză, deoarece trebuie să te orintezi permanent, să şti unde te afli, este destul de tare ca marş, ca peisaj, pot spune că este cea mai frumoasă rută pe care am urcat în Călimani din partea de sud a Călimaniului.
Cam asta a fost ultima tură din acest sezon de schi, schiurile le-am pus în cui, clăparii la naftalină, să sperăm că se îndreaptă vremea, să mergem la cocoţ.
Mai jos, pentru cei interesaţi, am postat câteva imagini, din mica tură.

Walk on skis from cipri florin on Vimeo.

Relax…

2010-02-28T11:44:00.011+02:00

Ultima perioadă de timp, mi-am petrecut-o încercând să ating unele mici obiective de moment, fără să-mi fac vre-o idee, despre ce v-a fi mâine sau în următoarele săptămâni. Am schiat, am căţărat, am mers la muncă, din nou căţărat, am cutreierat văile şi munţii din cuprinsul judeţului Harghita, nişte zone care îţi oferă cam tot ce vrei, aproape gratis.

Harghita

Chiar dacă anul acesta nu-l văd unul prea reuşit în ceea ce priveşte escalada, antrenamentele se desfăşoară în condiţii normale sau aproape normale, rezistenţa fizică dobândită în mare parte, de la schiul de tură şi nu numai, momentan îmi face bine. În rest, cam atât am avut de zis, cam scurt, dar nu-mi place să vorbesc, dacă nu am nimic de zis.

Pângăraţi

Cascada Prieteniei

Mai jos, pentru cei interesaţi, câteva imagini, unele din arhiva, altele mai recente.

Relax from cipri florin on Vimeo.

Solitar pe ”Negoiul Unguresc” (2081m)…

2010-01-19T14:26:00.017+02:00

Sfârşitul de săptămână care a trecut, am reuşit să evadez din nou din arealul natal, de astă dată ţinta fiind Vf. Negoiul Unguresc (2081m), un vârf situat în arealul Călimaniului.
De ce Negoiul şi nu altceva…fiind că acolo am putut găsi zăpada după care tânjeneam de ceva vreme, era şi unul din visele mele să cobor cu schiurile pe versantul estic, care este partea cea mai abrubtă din tot cuprinsul Călimaniului, având abruptul cuprins între 80° si 90°, unde de multe ori, în viraje, atingeam cu cotul versantul.

Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Acţiunea începe de Joi seara. Mă trezesc la orele (03:00 am), în toiul nopţii, îmi sorb urgent cafeaua şi destinaţia, ”Poiana Lomaşului”, locul unde iţi poţi lăsa maşina. Drumul până acolo l-am parcurs destul de greu, maşina mea ne fiind concepută pentru drumuri forestiere, dar încet, încet, am ajuns, pe la orele (04:30 am).

De pe Vf. Negoiul Unguresc (2081m)

Din acest loc începi să mergi pe schiuri de tură, către inima munţilor Călimani. Traseul pe care mi l-am propus, avea să cuprindă în jur de 25 km, până la locul unde aveam să-mi stabilesc bivuacul în zăpadă, traseu în care diferenţele de nivel oscilau, în funcţie de zonele prin care treceam, de la 800 m altidudine, la 2033 m pe Vf. Reţitiş, după care la 1500 – 1600 m, pe şaua dintre Vf. Negoiul Unguresc (2081m) şi Vf. Pietricelul şi de acolo din nou la cota 2081 m altitudine. Prima parte a traseului, din Poiana Lomaşului şi până pe Vf. Reţitiş (2033m), am parcurso în 4 ore, fiind pentru mine un mic record de timp, pe timp de iarnă pe aceasta rută. Drumul până la limita alpină, l-am parcus pe o beznă totală, dacă stingeam lanterna, nu-mi mai vedeam mâinile, ca apoi pe la orele (06:00am), să ies în golul alpin, de unde puteam să văd minunatele lumini ale localităţilor din vale.

Vedere din bivuac.

În a doua jumătate a zilei, vremea s-a stricat foarte tare, cu o furtună de zăpadă, care te mătura instantaneu de pe creastă, şi cu temperaturile ce au coborat până către (-20°C), făcându-mă, pentru câteva ore, să am şi probleme de orientare, în acele condiţii.

Umbra Albă.

Ajuns pe creasta Negoiului Unguresc, a trebuit să-mi fac imediat un adăpost în zăpadă, altfel consecinţele nu erau chiar plăcute. În toiul furtunii ce m-a mângâiat mai bine de 6 ore, am continuat să sap în zăpadă încă o oră şi jumătate, pentru adăpost, regula fiind una sfântă, dacă te opreşti din efortul fizic, vei îngheţa instantaneu, hainele de pe tine fiind umede. În cele din urmă ajung să stau liniştit în sacul meu de dormit, lângă o cană de ceai, cu multă miere şi multă vitamina C, după care odihnă, până a doua zi. Nu vreau să-mi amintesc de zgomotul sinistru pe care furtuna îl făcea, până la răsăritul Soarelui din a doua zi.

Ciprian Andrecuţ în bivuac.

Răsăritul.

A doua zi, vremea s-a îmbunătăţit, şi am putut să shiez în voie, pe toate văiugile şi culoarele, care îmi ”făceau cu ochiul”.
Următoarea noapte, a fost una la fel de geroasă, dar extrem de liniştită, puteai să ţi liniştit, un chibrit aprins afară, că nu se stingea.
A treia zi, mă trezesc înaintea Soarelui, şi stau la pândă, să-l salut eu primul, alături de cafeau fierbinte de dimineaţă, după care din nou la schi, până după masa târziu.
Personal m-am simtit excelent pe toată perioada şederii, chiar dacă furtuna îţi biciuia obrazul, ziua urmatoare Soarele, ţil mângâia.
Ca tură, NU o recomand schiorilor de pârtie, NU o recomand celor lipsiţi de anduranţă fizică şi psihică foarte bună, NU o recomand celor cu experienţă de începător spre mediu, în schiul de tură şi schiului în afara pârtiei. Orice mică greşeală la coborâre pe acele pante îţi poate cauza moartea, fiind foarte multe stânci, pericolul de avalanşe este foarte mare, pericolul de rătăcire la fel.
Cam atât a fost, mai jos, v-am prezentat un mic filmuleţ din tură.

White Shadow from cipri florin on Vimeo.

Pe schiuri de tură…

2009-12-24T14:48:00.007+02:00

Zăpada mult aşteptată, a venit, dar se va duce, deoarece lupta cu ploile a început deja. Totuşi la sfârşitul de săptămână care a trecut, am avut prilejul să mă bucur de o mică tură pe schiuri, pe colinele din vecinătatea Topliţei.
Sâmbătă, mi-am propus o mică testare a primei zăpezi, aşa că am mers pe pârtia din oraşul natal. Încântarea nu a fost una de success, zăpada depusă pe pârtie fiind amenajată într-un mod nu prea plăcut, dar am schiat mai mult în afara pârtiei, acolo unde zăpada nu era călcată nici de şenilele ratracului şi nici de alţi schiori, uitilizând instalaţia de teleschi doar pentru urcare.
A doua zi, împreună cu Ovidiu Moldovan, ne hotărâm să facem o tură pe schiuri până aproape de Vf. Bătrâna (1634m).
Timpul destul de frumos la plecarea din oraş, ne-a motivat mult şi aşa am pornit la tură pe traseul ce avea să ducă spre ”Stâncile Coloape”, situate ceva mai jos ca altitudine faţă de Vf. Bătrâna.

Ovidiu Moldovan, în prima parte a turei.

In prima parte a traseului, marşul a mers destul de bine, petru prima zi pe schiuri de tură, bucurânde-ne pe deplin de peisajul hivernal, care pe măsură ce urcam era din ce în ce mai spectaculos şi mai sălbatic.

Tot mai sus.

Ovidiu, printre jaloane.

În a doua jumătate a traseului, rănile provocate de clăparii de tură ai colegului meu, ne-a făcut să încetinim marşul şi astfel traseul propus iniţial, se scurtase destul de mult.

Pauza mult aşteptată.

În final totul a fost foarte plăcut, timpul frumos, zăpada destul de bună, ca traseu, il recomand celor începători, celor care nu au mai fost la o tură, utilizând schiuri de tură, fiind că, este un traseu foarte uşor, fără dificultăţi de orientare sau de trecere a unor pasaje cu risc de avalanşă.
Mai jos, câteva imagini pe care le-am filmat din tură.

Ski Touring from cipri florin on Vimeo.

Răbdare…

2009-12-01T20:55:00.002+02:00

Cine a spus, că iarna nu-i ca vara.
Ultimele săptămâni am căţărat la stâncă, vremea impecabilă ne-a mai lăsat să ne mai mişcăm puţin, totuşi nu am insistat să mă caţăr pe trasee proiect, preferând să mă caţăr la volum.
Prea multe nu mai am de adăugat, aştept să cadă ceva zăpadă pe crestele munţilor din îmrejurimi, mi-e dor de un schi de tură…

coming soon... from cipri florin on Vimeo.

"Requiem" (5B) şi întâlnirea salvatorilor montani din Harghita…

2009-10-30T12:53:00.017+02:00

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut, am participat la întâlnirea salvamontiştilor din tot judeţul Harghita, întâlnire care s-a ţinut în Cheile Bicazului, organizată de cei din cadrul serviciului Salvamont Gheorgheni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi care a avut mai multe lucruri foarte benefice, atât pentru noi, ca salvamontişti, cât şi pentru posibilii turişti, alpinişti care au nevoie de ajutor.

Salvamont Harghita

Întâlnirea s-a desfăşurat pe durata a patru zile, în care ne-am mai perfecţionat unele elemente de bază, atât medicale, cu referire la ultimele protocoale care trebuie respectate, cât şi de comunicare corectă prin intermediul staţilor de emisie-recepţie.

Cei vechi trebuie ascultaţi.

Un mic exerciţiu.

Ciprian Andrecuţ utilizând o piesa destul de importantă în salvările montane, cu care poţi ridica singur, o greutate de până la 300 kg.

Un lucru care mi-a placut foarte mult din toată întâlnirea, a fost că pe durata întâlnirii, echipele care sau căţărat, care au lucrat împreună la amaraje, au fost amestecate, adică echipele au fost formate din salvamontişit din centre diferite, oameni care nu sau căţărat împreună nici o dată, care nu au lucrat la amaraje împreună nici o dată şi totuşi vreau să vă spun, sincer, că lucrurile nu au mers bine, au mers perfect, fiecare a ştiut exact ce are de făcut.
Pe parcursul întâlnirii, pe lângă alte trasee, atât de escaladă, cât şi de alpinism pe care le-am parcurs, s-a numărat şi traseul "Requiem" (5B), situate pe Turnul Bardosului (Piatra Altarului), tot în Cheile Bicazului, un traseu clasic de alpinism, amenajat de către echipa salvamont din Gheorgheni, fiind unul din traseele de alpinism noi în zonă. Am încercat să parcurg traseul într-o maniera liberă, adică fără să mă ajut de metode artificiale, gen scăriţe din cordelină, anouri şi alte dantelării ale alpinismului, ci doar folosind strict asperităţile naturale, pe care ţi le oferea stânca, dar acest lucru nu l-am reuşit, nu pentru că este imposibil, ci pentru că stânca era foarte murdară, traseul fiind conceput să se parcurgă pe alocuri, în stil artificial, cu scăriţe, anouri etc. Parcurgând traseul mi-am amintit de vremurile când am începus să mă caţăr, fiind prin 1995, când în România nu era la modă căţărarea liberă, majoritatea traseelor fiind concepute în stil artificial, dar a fost frumos.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), cu linia traseului Requiem.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), văzută din spate.

Un lucru care nu mi-a plăcut sau mai bine zis două lucruri care nu mi-au plăcut, au fost: primul a fost, că există lideri de grup, mă refer la şefii centrelor salvamont, care pe lângă faptul că nu au prea multă legatură cu muntele şi cu ceea ce se petrece într-o echipă salvamont, văd în salvamont o afacere, de multe ori profitabilă.
Al-doilea lucru care nu mi-a plăcut, a fost ca cei din sistemul media, mă refer la postul de televiziune Antena 1, nu a difuzat nimic din ce s-a trimis, era şi normal, cum să difuzezi pe postul naţional un lucru constructiv care se face în România? Cum să vadă şi alte organizaţii din ţară că se poat face şi astfel de întâlniri, cu bani puţini, dar cu multă pasiune, din care nu numia salvamontiştii au de câştigat, ci în primul rând turiştii şi alpiniştii, care, după cum spunea şi unul din veteranii echipei Salvamont Gheorgheni, lumea care cere ajutorul unui salvamontist, mai ales în Cheile Bicazului, are şi foarte mare încredere în el. Probabil dacă ne-am fi taiat sprâncenele cu satârul, cu siguranţă cei de la Antena 1, difuzau ştirea şi în cadrul altor emisiuni, decât cea de ştiri, dar asta e.
În rest totul a fost foarte frumos, foarte practic, sunt mulţumit ca m-am întors acasă, cu noi cunoştinţe legate de salvările montane şi nu numai.
Mai jos am postat un mic video din traseul Requiem, unde am fost şi cap de coardă şi cameraman pe toate lungimile traseului.

Requiem (5B) from cipri florin on Vimeo.

Ultima sută...

2009-10-14T22:34:00.004+03:00

Sfârşitul sezonului de escaladă la stâncă se pare că se apropie, cel puţin în zonele unde umblu mai des la căţărat, aşa arată scala termometrelor şi nu numai.
Ultimele săptămâni, în care escalada a fost pe primul loc, mi-au adus şi câteva rezultate, nu foarte bune, dar nici rele. Pe lângă repetarea unor trasee din Borsec, de la Faleza Ursului, am mai parcurs şi câteva trasee în Cheile Bicazului, câteva trasee uitate de lume, trasee neparcurse de foarte mult timp, de care am aflat şi eu de la alţii că sunt foarte frumoase.
Într-una din Sâmbete, mă hotărăsc să merg în Cheile Bicazului. Telefonez în stânga, telefonez în dreapta, caut oameni să vină la cocoţ….nimeni, nimic. Fără să zăbovesc prea mult, îmi iau rucsacul strict cu echipamentul de căţărat şi hai în Cheile Bicazului, poate găsesc pe cineva care se caţără pe acolo. Ajuns acolo, pustiu şi frig, dar cum speranţa moare ultima şi noi alături de ea, mai caut prin zonele mai expuse la soare, pe care le stiam, cu speranţa că poate dau de ceva căţărători. Norocul îmi surâde şi găsesc oameni la cocoţ. După câteva povestioare, ne mutăm cu mica trupă la traseele ”Excalibur” şi ”Arthur”, situate undeva pe la baza traseului ”Fisura Neagră”.
Unul din baieţii din mica trupă, echipează traseul ”Excalibur”, pe care il parcurg fără probleme, considerând parcurgerea traseului “flash”, cu grad de dificultate (6b). La coborârea din traseu, echipez şi traseul ”Arthur”, aflat lângă, iar la primul şut, reuşesc parcurgerea traseului, propunându-i grad de dificultate (7b) ”soft”, fiind mai uşor de cât toate 7b-urile pe care le-am parcurs până în prezent.
După toate astea, alegem să ne mutăm într-un alt sector, “La Tunel”, la traseul ”Svea”, un (7c) ”soft”, cu un pas dificil situat undeva sub top.
Ziua fiind pe final, ne-am strâns echipamentul, lăsând totul pentru a doua zi, în care, la prima intrare a mea în traseu, trec toţi paşii traseului şi la punctarea topului, degetele mi-au îngheţat de tot, fără să mai simt ceva, categoric, am căzut, dar în final traseul, l-am parcurs, fiind unul din traseele pe care-l recomand tuturor celor care ajung în acea zonă.
Într-o altă zi, împreună cu un coleg de la Salvamont Topliţa, merg tot în Cheile Bicazului, cu gândul să mă dau pe ceva trasee mai tari. Ceaţa şi frig, aşa am fost primiţi, dar cu toate astea, plec acasă cu parcurgerea traseului “El Dorado Reloaded”. De ce ”reloaded”?. Pentru că, în varianta clasică a traseului, pe o anumită porţiune existau două prize săpate în mod artificial, de către amenajator, traseul fiind amenajat într-o perioadă când în România, escalada era abea la început, iar pasajele respective, păreau că nu se poate trece, folosind asperităţile naturale existente.
Traseul l-am parcurs în ambele variante, şi anume ”El Dorado” (7a) şi ”El Dorado Reloaded” (7b+), cea din urmă variantă, o recomand tuturor celor care vor să îşi îmbunătăţească tehnica în escaladă, nu pentru că eu o stăpânesc pe deplin, dar merită.
În Topliţa, vremea s-a răcit destul de tare şi m-am gândit că am să iau o zi de pauză, de la escaladă, să mă odihnesc.
Duminică dimineaţa, trezirea ca de obicei la ora 7:00, privesc pe fereastră, ceaţă…, fără prea multa foială, îmi spun că, cea mai bună zi de odihnă este să dau o fugă cu bicicleta până pe Călimani, la cota 2033 m, pe Vf. Reţitiş. Pe drum surprizele au fost plăcute, soarele fiindu-mi călăuza, până aproape de golul alpin, unde vântul şi norii cenuşii, m-au aşteptat cu zâmbetul pe buze, dar a meritat tura.
Mai jos am făcut un foarte mic filmuleţ cu tura din Călimani.

Calimani Bike from cipri florin on Vimeo.

Glissando (8a)…

2009-08-30T20:44:00.014+03:00

Toate bune şi frumoase, în cele de mai jos am sǎ vǎ povestesc pe scurt, evenimentele mai importante, ce s-au desfǎşurat în ultimele douǎ sǎptǎmâni.
”Borsec Rock Trip”, dupǎ cum l-au denumit unii, a fost unul din evenimente, o întâlnire la Borsec, la Faleza Ursului, bineînţeles pentru escaladǎ.
Mult alai şi forfotealǎ, cu mic cu mare ne-am strâns în numǎr de unsprezece cǎţǎrǎtori, cazaţi la mine, ca a doua zi, împânziţi în toate traseele de escaladǎ, fiecare încercând sǎ pargurgǎ cât mai multe trasee cu grade de dificultate diferite, eu m-am axat doar pe ”Anamorph”, o rutǎ extrem de durǎ, cu grad de dificultate necunoscut, deoarece este încǎ în faza de proiect (pentru unii, însemnând, cǎ ruta nu a fost escaladatǎ de nimeni pânǎ în prezent).

Ciprian Andrecuţ, în traseu de încǎlzire (Borsec).

Ciprian Andrecuţ, în ”Anamorph” (?).

Un al doilea eveniment important, cel puţin pentru mine, este parcurgea traseului ”Glissando” (8a), o rutǎ aflatǎ în Cheile Bicazului, pe care am avut prima mea tentativǎ anul trecut, la sfârşitul lunii Septembrie, începutul lunii Octombrie, tentativǎ care nu mi-a adus prea mult succes, probabil şi din cauza temperaturii de afarǎ, care era atunci sub 10°C, lipsei de experienţǎ şi altele.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

La sfârşitul acesta de sǎptǎmânǎ, am luat decizia de a mǎ reîntoarce la traseul ”Glissando”, cu dorinţa de a reuşi parcurgea traseului. Echipa care ne-am unit, nu a fost numeroasǎ, fiind doar eu şi un prieten din Topliţa, Ovidiu Moldovan, pe care l-am avut ca filator.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

Ştiam cu un an înainte, cǎ traseul este unul foarte ciudat, fiind cotat ca unul dur, extrem de tehnic, cu paşi, care îţi pun psihicul la încercare, fǎcând paşi la limitǎ, cu ultima asigurare mult sub tine, traseul fiind amenajat într-o mainerǎ mai sportivǎ, mai liberǎ, cu asigurǎri rare.
Sâmbǎtǎ dimineaţa, ajus la baza traseului şi privindul, emoţiile au început sǎ îşi facǎ de cap, mai ales cǎ în urmǎ cu un an, nu am putut face aproape nimica din traseu.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

În prima zi, am stat la traseu, încercând sǎ mǎ acomodez din nou, cu ce era pe acolo, ca a doua zi, prima intrare în ”Glissando”, dupǎ ce m-am încǎlzit pe un traseu mai uşor, mi-a adus şi reuşita, fiind foarte mulţumit de mine, deoarece m-am simţit perfect pe traseu, ne mai având teama de cǎdere în primii paşi ai traseului, cǎdere, care îţi poate aduce contactul direct cu solul, din potrivǎ, devenind chiar o plǎcere sǎ trec paşi la limitǎ, pe care dacǎ nu-i controlezi, rişti sǎ te accidentezi destul de grav, în urma unei cǎderi.

Ciprian Andrecuţ, în ”Glissando” (8a), foto arhivǎ.

Ma jos am fǎcut un foarte mic montaj video, cu întâlnirea e la Borsec.

Borsec Rock Trip 2009 from cipri florin on Vimeo.

Ultimele trei…

2009-08-02T22:27:00.000+03:00

Sâmbǎtǎ 01.08.09, ultimele trei linii, ”Lift Pump” (6c+), ”Smoke Water” (6c) şi ”Space Mind” (?), au fost amenajate în Borsec, la Faleza Ursului.
Pentru mai multe detalii despre zonǎ, vezi topo-ul din conţinutul paginii.

Reactualizare topo escaladǎ ”Faleza Ursului”, localitatea Borsec.

2009-07-28T22:21:00.004+03:00

O ultimǎ ştire cu referire la zona de escaladǎ din Borsec, este cǎ sau mai deschis înca şase trasee de escaladǎ, cu dificultate medie spre uşor, momentan fiind şaisprezece în total.
Acţiunea s-a desfǎşurat Vineri 24.Iulie.2009, în care am mai amenajat încǎ şase rute de escaladǎ, cu dificultate medie.
Printre aceste ultime rute amenajate, existǎ şi o linie exclusiv destinatǎ pentru copii. Au mai rǎmas de amenajat cel puţin trei linii, dar din cauza unor probleme tehnice a trebuit sǎ mǎ opresc cu munca.
În primul rând doresc sǎ mulţumesc prietenului şi colegului de coardǎ Florian Mastacan (Kobe), care m-a sprijinit foarte mult la deschiderea zonei, şi a rutelor de escaladǎ cu grad ridicat de dificultate din zonǎ, lui Simon Istvan şi Ovidiu Moldovan, ultimul fiind membru şi coleg în echipa de ”Salvamont Topliţa Cǎlimani” şi celor din conducerea “Salvamontului Topliţa Cǎlimani” pentru susţinerea materialǎ, necesarǎ ultimelor trasee amenajate, cu dificultate medie.
Topo-ul nu este finalizat, este doar reactualizat, sper anul acesta sǎ termin finalizarea lui.
Pentru download-ul topo-ului, vezi în secţiunea Topo escaladǎ Borsec, din conţinutul blog-ului.

Burtoflex (8a+)...

2009-06-08T21:13:00.008+03:00

Din Borsec, înapoi în Cheile Bicazului, înapoi la ”Burtoflex”, nimic mai mult decât un alt (8a+) super frumos.

Ciprian Andrecuţ la intrarea în traseul ”Burtoflex” (8a+)

Acţiunea din acest sfârşit de sǎptǎmânǎ, a ţinut de Sâmbǎtǎ dimineaţa şi pânǎ Luni dupǎ masa, iar cea cu ”Burtoflex”(8a+), a început, pentru mine mai serios, în urmǎ cu douǎ weekend-uri, în care m-am familiarizat cu traseul.

Ciprian Andrecuţ la intrarea în traseul ”Burtoflex” (8a+)

Sâmbǎtǎ dupǎ ce Kojac (Costel Tudosǎ) a parcurs (FA) ”Insomnia Reloaded” (8b+), unul din cele mai grele trasee din România, s-a alǎturat şi el împreunǎ cu mine la traseul cu ”filet pe stânga”.
Dupǎ multǎ investiţie fizicǎ şi psihicǎ, ca sǎ nu mai zic de durerea din ligamentele solicitate, reuşesc atât eu cât şi Kojac, sǎ eliberǎm traseul.

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

În final, traseul se prezintǎ unul de tip dur, fǎrǎ paşi de odihnǎ între ”crux-uri”, fǎrǎ sǎ-ţi permiţi nici cea mai micǎ greşealǎ, un traseu foarte sensibil la picioare, cu prize de douǎ degete pentru mânǎ şi prize scurse şi mici la picior, un traseu în care paşii grei sunt pe parcursul a mai mult de jumatate din traseu, singurul pas de odihnǎ fiind sub topul traseului, urmat de o ieşire mai lesne în comparaţie cu dificultatea traseului.

Ciprian Andrecuţ în ”Burtoflex” (8a+)

Cam atât a fost toatǎ acţiunea.

Alte cinci rute amenajate…

2009-06-03T21:46:00.005+03:00

Acum câteva zile am ajuns sǎ mai amenajez alte cinci rute la Faleza Ursului, în localitea Borsec, faleza începând sǎ se contureze mai bine.
Linii ar mai fi, dar probabil cǎ le voi amenaja în alte ture, momentan avem treabǎ cu ce rute existǎ.

Rutele existente, de la stânga la dreapta:

1. Glue Face (6a)
2. Black Butterfly (7a)
3. Owl Hole (?)
4. Axiom (?)
5. Anamorph (?)
6. White Dream (8a)
7. Via Lactea (?)
8. Eclipse Time (7b)
9. Rucǎr (?)
10. Jumpy (7a+)

O micǎ, mare schimbare la gradul de dificultate al traseului "White Dream"...

2009-05-10T21:26:00.007+03:00

Sâmbǎtǎ, am reparcurs traseul ”White Dream” din Borsec, de la ”Faleza Ursului”, care l-am propus iniţial, fiind parcurs ”first ascent”, ca având grad de dificultate (7c+), ”hard”, dupǎ care, împreunǎ cu prietenul meu din Iaşi, Florian Mastacan (Kobe), care s-a dat pe traseul cu pricina, am ajuns la concluzia, cǎ ruta este puţin mai grea, în comparaţie cu ce trasee am mai fǎcut pânǎ în prezent, iar gradul este dupǎ pǎrerea mea, (8a), alţii au spus (8a/a+).

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (8a).

Momentan rǎmane ca fiind ”White Dream” (8a) şi rǎmân deschis şi la alte sugestii, din partea celor care se dau în zona respectivǎ.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (8a).

În curând mai deschid câteva linii, tot în acelaşi sector, între trei sau patru linii.

”White Dream” (7c+)…

2009-05-04T23:18:00.007+03:00

Încep acestǎ sǎptǎmânǎ eliberând un nou traseu, ”White Dream” (7c+), unul din traseele aflate în localitatea Borsec, la Faleza Ursului, pentru cei mai puţin informaţi, în articolele anterioare pot gǎsi mai multe detalii.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).

Momentan, cele cinci rute existente pânǎ în prezent au fost parcurse, de ce spun rute existente pânǎ în prezent, deoarece privind mai în-deaproape peretele dintre cele douǎ trasee, ”Black Butterfly” (7a) şi ”White Dream” (7c+), am realizat cǎ acolo mai existǎ potenţial pentru încǎ douǎ linii, care se prezintǎ a fi destul de frumoase.

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).

Ciprian Andrecuţ în ”White Dream” (7c+).

Rutele existente pânǎ în prezent, de la stânga la dreapta:
Ciprian Andrecuţ FA.

1. Glue Face (6a+)
2. Black Butterfly (7a)
3. White Dream (7c+)
4. Eclipse Time (7b+)
5. Jumpy (7a+)

Video "Insomnia (8a+)"...

2009-05-01T22:40:00.011+03:00

Insomnia 8a+ from cipri florin on Vimeo.

Mai jos, câteva fotografii din traseul ”Insomnia (8a+)”.

Ciprian Andrecuţ în ”Insomnia (8a+)”.

”Insomnia” (8a+) & ”Emma” (8a) & multe altele…

2009-04-22T20:34:00.004+03:00

”Hristos a înviat”, ”coardǎ…”, ”atent Pitzi !!”, ”Kojac, am plecat, cǎ nu pot sǎ mǎ recuperez aici...”, ”toopp...” cam astea au fost zicalele ce ne-au umplut sfârşitul de sǎptǎmânǎ, un sfârşit de sǎptǎmânǎ, mini vacanţǎ, în care cei mai mulţi locuitori ai acestui ţinut, numit România, au sǎrbǎtorit sfintele sǎrbǎtori de Paşte, unii cu credinţa la bisericǎ, alţii cu credinţa în suflet, atârnând în degete, de verticalele Cheilor Bicazului.
Pentru mine întâlnirea din acest sfârşit de sǎptǎmânǎ, a fost una foarte bunǎ, fiind a doua ieşire în Cheile Bicazului din acest sezon de escaladǎ.
Mulţi chemaţi, puţini aleşi, Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosǎ (Kojac), Irina Burghelea “Tudosǎ” şi eu, (Pitzi), cam asta a fost marea trupǎ care ne-am reunit.
Ajunşi la locul cu pricina, m-am hotǎrât sǎ îmi reiau restanţa, ce am avut-o cu o sǎptǎmânǎ în urmǎ, un traseu, din ”Faleza Aeriana”, Şugǎu, ”Airbus” (7b+), pe care l-am parcurs şi pe care m-am şi încǎlzit, ca apoi sǎ ne mutǎm care mai de care la traseele noastre, eu şi Kobe la ”Emma” (8a), Kojac şi Irina la ”Insomnia Reloaded” (8b+?).
Toate bune şi clare, dupǎ prima intrare în traseu mi-am readus aminte de paşii din traseu, pe care înainte cu un an, nu prea m-am lipit de ei, ca la a doua intrare în traseu sǎ reuşesc sǎ-l parcurg fǎrǎ ezitǎri. În final un (8a) destul de fizic, scurt şi la obiect, cu o intrare pe paşi, destul de brutal şi o ieşire spre top foarte tehnicǎ, presǎratǎ cu puţinǎ forţǎ.
Dupǎ ce ne-am încheiat conturile cu ”Emma” (8a), atât eu, cât şi Florian, ne mutǎm o ţâr’ mai la dreapta, cu douǎ linii, sǎ vedem care-i pasu pe acolo. Nimic mai mult decât un (7b+), foarte murdar, plin de apǎ infiltratǎ din fisuri, dar cu nişte mişcǎri fenomenal de frumoase, pe care l-am lǎsat sǎ se mai zvânte puţin.
Ziua s-a încheiat rapid, Florian întorcându-se în Iaşi, eu şi restul, rǎmânând la cabana ”Fir de iarbǎ, sub clar de lunǎ”.
A doua zi, mǎ hotǎrǎsc sǎ mǎ pun pe ”Insomnia” (8a+), un traseu în care, tot aşa, anul trecut nu prea am înţeles ce este cu el.
Încet, încet, încep sǎ-mi construiesc paşii, dupǎ chipul şi asemǎnarea mea, dând trei încercǎri Duminicǎ, ca a doua zi, sǎ revin din nou la baza traseului, optimizând la maxim mişcǎrile. La fel, tot trei încercǎri am mai dat, ultima aducându-mi şi reuşita, este primul meu (8a+), sunt foarte bucuros pentru el, sunt foarte bucuros cǎ la a doua ieşire la stâncâ în Cheile Bicazului, am reuşit sǎ fac un (8a) şi un (8a+), la nivel de weekend, dar în acelaşi timp, mǎ gândesc cǎ sunt totuşi la început de drum în escaladǎ.
Cam asta a fost întâlnirea de Paşte.
Alte noutǎţi ar mai fi, petru cei care au mai citit şi articolul precedent, referitor la noua ”mini zonǎ” de escaladǎ, pe care am amenajat-o la Borsec, cǎ am parcurs în aceste câteva zile, o mare parte din trasee, rǎmânând unul singur neparcurs şi anume, ”White Dream”, restul fiind parcurse:

1.Glue Face (6a+)
2.Black Butterfly (7a)
3.White Dream ?
4.Eclipse Time (7b+)
5.Jumpy (7a+)

Traseele au fost parcurse de mine, ”FA”.
Poze şi film nu este, sper sa fac rost.
Sǎ ne vedem şi auzi cu bine.

Borsec, o nouǎ zonǎ de escaladǎ…

2009-04-11T21:15:00.009+03:00

O ultimǎ ştire, veste bunǎ sau rea, cum vreţi voi sǎ fie, este cǎ am deschis o mini zonǎ de escaladǎ în localitatea Borsec, mai exact lângǎ ”Peştera Urşilor”, obiectiv turistic bine cunoscut în zonǎ.
Acţiunea a început Vineri, 10 Martie 2009, trezindu-mǎ înaintea Soarelui, îmi arunc materialele în maşinǎ şi fuga la Borsec. Ajuns acolo, frigul şi ceaţa mi-au dat bunǎ dimineaţa, alǎturi de câteva pǎsǎrele care îşi fǎceau gimnastica de dimineţǎ. Dupǎ o cafea mare, mǎ apuc de treabǎ şi încep cu fixarea materialului în primul traseu, care în prealabil l-am studiat ca linie şi siguranţǎ. Pânǎ cǎtre amiazǎ reuşesc echiparea a douǎ linii, dupǎ plimbǎrile pe coardǎ în sus şi în jos, mai precis, urcǎ şi verificǎ linia, parcurge-o imaginar, coboarǎ, porneşte generatorul, urcǎ înapoi, trage-ţi tot materialul sus în top, lângǎ tine, toate astea fǎcându-le singur pentru câ nu am avut coleg care sǎ mǎ ajute, doar pe la sfârşitul zilei, când a apǎrut prietenul meu Simon Istvan, un nume conoscut acestui blog şi a celor care şi-au mai plimbat ochii prin articolele mai vechi.

2.Black Butterfly

3.White Dream

3.White Dream; 4.Eclipse Time; 5.Jumpy.

În final au ieşit cinci linii foarte frumoase, înca nu le-am parcurs, dar ca dificultate, majoritatea sunt peste gradul ”7a” şi inclusiv.
Accesul în zonǎ este foarte rapid, pot spune cǎ de la locul unde îţi poţi lǎsa maşina faci maxim zece minute.
Ca punct de reper trebuie ajuns la ”Peştera Urşilor”, iar cum se intrǎ în peşterǎ, faleza este în dreapta, dupǎ un mic intrând.
Ca nume de trasee de la stânga la dreapta:
1. Glue Face (6a)?
2. Black Butterfly (7b/b+)?
3. White Dream (7c/c+)?
4. Eclipse Time (7b+)?
5. Jumpy (7a+/b)?
Gradele sunt doar orientative, traseele ne fiind parcurse încǎ. Oricine parcurge vre-una din linii poate lǎsa un comentariu pe articol, sǎ putem stabiliza gradele.

Ski alpinism pe Hegyes

2009-03-28T22:50:00.022+02:00

Se zice cǎ primǎvara a venit, probabil în alte zone dar nu şi la Topliţa, aici încǎ persistând zǎpada pe-ici pe-colo şi temperaturile dimineţilor încǎ mai stau sub zero grade, aşa cǎ am mai dat o turǎ prin munţi la un ski-alpinism cum s-ar zice şi la un mic free raide pe unde s-a putut.
De data acesta am ales sǎ merg pe Hegyes, un vârf aflat la est de Topliţa, mai exact în apropiere de Ceahlǎu, dar cu acces bun din localitatea Tulgheş. De ce acest loc şi nu în Cǎlimani, simplu, în Cǎlimani nu mai este loc pentru ski de turǎ, snow-mobil-lele au împânzit liniştea Cǎlimaniului, în şeile cǎrora stau dita-mai burtoşii încǎlţaţi cu pantofi şi cu maneaua datǎ la maxim, împodobiţi cu gecile fǎrǎ nici o cutǎ care sǎ dovedeascǎ istoria ploilor şi viscolelor care le-au mângâiat, aşa cǎ echipa formatǎ din Simon Istvan (Oxy) şi eu am plecat în acestǎ minunatǎ zonǎ.

Ciprian Andrecuţ într-o micǎ pauzǎ.

O zonǎ nouǎ pentru mine, mai veche pentru prietenul meu Oxy, o zonǎ foarte sǎlbaticǎ, cu foarte multe animale sǎlbatice, foarte multe urme zǎrindu-se în zǎpadǎ, urme care îţi spuneau cǎ prin acel loc au trecut ceva animale recent, o zonǎ care m-a surprins din punct de vedere al schiatului, pentru cǎ întâlneşti pe partea de abrubt atât stânci, cât şi copaci doborâţi pe care îi poţi zǎri, dar şi copaci mai vechi care se ascund sub zǎpadǎ şi care dacǎ nu-i poţi feri în timp ce schiezi te pot rǎni foarte tare, la fel şi zǎpada care pleacǎ de sub tine, panta având o înclinaţie destul de mare în partea de sus, domolindu-se încet, încet, cǎtre vǎi, o zonǎ care mi s-a pǎrut mult mai tehnicǎ decât Cǎlimaniul în ceea ce priveşte schiatul, ceea ce ma fǎcut sǎ trec aceatǎ zonǎ ca favoritǎ.

Pesajul ce iţi ţine companie.

Vreau sǎ vǎ spun un lucru care mi-a plǎcut foarte mult acolo. Panta fiind foarte abruptǎ în parte superioarǎ a muntelui, putei uşor sǎ ajungi în vârful unui brad, fǎrǎ sǎ depui prea mult efort. Cum?... Simplu, urcai pe pantǎ mai sus decât bradul şi cu puţin elan erai în vârful bradului aflat mai jos de tine. Vǎ spun cu sinceritate cǎ nu am încercat acest lucru. : - )))

Pesajul ce iţi ţine companie.

În prima zi am reuşit sǎ ajungem relative uşor în zona de varf, ceaţa fiindu-ne alǎturi în prima parte a zilei, ca dupǎ masǎ sǎ avem parte de vreme bunǎ.
Ajunşi în zona unde am stabilit cǎ vom dormi ne-am pregǎtit repede un adǎpost mic în zǎpadǎ şi ne-am cǎrat la schiat.

În prim plan, urmele lǎsate de un iepure, planul îndepǎrtat Cǎlimaniul.

Cǎsuţa noastrǎ.

A doua zi, dupǎ o noapte în care am simţit temperaturile mai scǎzute, sacul meu de dormit fiind mai bǎtrân şi ne mai dând randament destul, ne-am mutat pe partea sudicǎ a muntelui, unde soarele ne-a mai încǎlzit oasele.

Priveliştea din ”cǎsuţa noastrǎ”.

Apusul.

”Vedeam Ceahlǎul la apus”

Ciprian Andrecuţ a doua zi.

Pe scurt cam aşa a fost tura noastrǎ de doua zile pe Hidyes, mai jos v-am pregǎtit un filmuleţ, care sper sǎ vǎ placǎ, iar în final vǎ pot spune cǎ este o zonǎ foarte frumoasǎ şi în care mǎ voi reîntoarce cu multǎ pasiune, pentru cǎ au mai rǎmas câteva culoare pe care nu am reuşit sǎ cobor, timpul ce-l aveam la dispozitie fiind scurt, dar muntele nu pleacǎ.

Sharp and White from cipri florin on Vimeo.

Video ”Millenium” (M10-)

2009-02-14T00:38:00.004+02:00

Două veşti. Una foarte bună şi alta bună.
Prima este că, duminică, s-a repetat traseul Millenium (M10-), de Florian Mastacan (Kobe), gradul rămânând neschimbat, iar cea de-a doua veste, v-am prezentat mai jos un filmuleţ cu această rută frumoasă, tehnică, brutală şi armonioasă în acelaşi timp.
Aşteptăm, atât eu (Pitzi), cât şi Kobe, repetarea rutei şi de alţi atleţi ai patriei noastre.

Millenium (M10-) from cipri florin on Vimeo.

Gheaţă & Dry tooling…

2009-01-04T22:03:00.022+02:00

Din nou în Bicăjel, în locul unde îmi petrec cel mai mult timp la căţărat pe timp de iarna.
După ce au trecut minunatele sărbători de iarnă, care mi le-am dedicat schiatului, a trecut şi Cupa Românie de Escaladă Mixtă, ce s-a desfăşurat la Buşteni, trecem din nou la treabă şi am început anul cu o ieşire la gheaţă şi una la dry tooling, adică sâmbătă la căţărat pe gheaţă şi duminică la dry tooling.

Bicăjelul

Ciprian Andrecuţ la baza primei cascade.

Sâmbătă dimineaţa îl iau pe amicul meu din Topliţa, Şimon Istvan, să dăm o fugă până la cascadele îngheţate de pe Bicăjel. Plecăm de acasă pe o temperatură normală pentru oraşul meu natal, Topliţa, de -24ºC. Ajunşi acolo la prima cascadă toate bune şi frumoase, formată pe toată porţiuna ei, cascada îngheţată se prezenta bine din punct de vedere al siguranţei gheţii.

Şimon Istvan în prim plan, Ciprian Andrecuţ în planul îndepărtat.

Ciprian Andrecuţ pe trapta a doua a cascadei.

Ciprian Andrecuţ pe treapta a doua a cascadei.

Ne echipăm si îi dăm câteva urcări consecutive, alegând mai multe variante de abordare, după care propun să ne mutăm la cascada din amonte de prima, o cascadă căreia i-am făcut premiera în 2005 şi pe care am botezat-o “Cascada Prieteniei”, cu grad de dificultate 4 şi grad de angajament III.

Ciprian Andrecuţ în acţiune.

Surpriza mi-a fost faptul că nu era în de-ajuns de stabilă gheaţa pe porţiunea de ţurţure, asta observând mai de aproape, după ce am urcat pe ea mai mult de jumătate, şuruburile de gheaţă aveau un amplasament foarte prost, cauzat de gheţa instabilă, care la prima vedere părea a fi bine formată, dar pleca de la locul ei în blocuri mari, gheaţa la lovire răspundea printr-un sunet foarte ciudat care nu îmi dădea deloc încredere în structura pe care mă aflam, ceea ce m-a făcut să mă retrag, probabil că cei care se caţără pe acolo în manşa legată de bradul din vârf o să treacă, dar în cap de coardă treburile stau cu totul şi cu totul altfel.

În drum spre a doua cascadă.

În stânga, “Cascada Prieteniei”, în dreapta Ciprian Andrecuţ.

Ciprian Andrecuţ, plasând o asigurare în gheaţă.

După cum spunea şi marele căţărător francez, pe gheaţă, Francois Damilano, “cel mai important lucru în căţărarea pe gheaţă este să şti când să te retragi”.

Ciprian Andrecuţ pe verticala “Cascadei Prieteniei”.

Cu toate astea ne retragem şi spre casă, fericiţi, îngheţaţi, cu inimile împăcate şi îngheţate.

Ciprian Andrecuţ în căutarea unui amplasament pentru şurubul de gheaţă.

Ciprian Andrecuţ, ultimii paşi către vârf.

A doua zi duminică, clar, mă întâlnesc la locul crimei cu fratele de coardă, Florian Mastacan, şi cu încă doi prieteni de-ai lui, bineînţeles la faleza de dry tooling, la proiectul lui Florian, “Millenium” (M10-). Eu am ales să repet traseul “Millenium” (M10-), după care să mă bag în traseul “Harmonica” (M8), în care Luş, unul din prietenii lui Florian şi-a abandonat echipamentul.
Ziua a fost scurtă, dar cu efect pentru mine, mai slabă pentru Florian, care după câteva încercări date pe traseu, încă nu vrea să-l facă pe acest “Millenium” (M10-) : - ).
Cam atât a fost ca eveniment mai frumos în acest sfârşit de săptămână.

”Millenium” (M10-)…

2008-12-14T22:43:00.018+02:00

Vă spuneam într-un articol anterior despre o nouă faleză de dry tooling deschisă în Cheile Bicăjel, nu cu mai mult de două trasee, care acum trei săptămâni erau proeicte pentru mine, încercând să fac câţiva paşi în trasee, dar fără nici un rezultat, nici măcar nu am reuşit să ajung în top. Primul traseu “Harmonica”, iar al doilea “Millenium”, ultimul fiind o mare provocare pentru mine anul acesta, dar cu o voinţă puternică şi cu un spirit de câine, lucrurile sau schimbat dramatic.

Magicul râu Bicăjel

După câteva săptămâni de pregătire riguroasă, în care m-am antrenat bineînţeles singur, cu un antrenament specific, mă întorc din nou în Bicăjel la noua faleză. Mă încălzesc pe traseul, care era şi proiect, “Hrmonica”, pe care reuşesc să îl fac. O rută frumoasă, în care întâlneşti şi gheaţă în părţile finale, o rută tehnică, în final un (M8), care îşi merită toţi banii.

Magicul râu Bicăjel

Tot ce v-am spus acum se întâmplase cu două săptămâni în urmă.
În weekend-ul acesta m-am reîntors la locul cu pricina, împreună cu Florian Mastacan (Kobe), dar de data asta cu un plan mult mai serios, mult mai pretenţios şi anume “Millenium”, al doilea proiect din noua faleză.
Ne hotărâm cu Florian să ne încălzim direct pe traseu, echipândul în tot acest timp şi optimizând mişcările acolo unde am avut nevoie atât eu, cât şi Florian.

Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Prima încercare a fost eşuată, din cauza unei prize în care se afla puţină gheaţă şi care a cedat. A urmat Florian în arenă, legând o mare parte din traseu, dar şi de data aceasta fără rezultat.

Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-), avândul filator pe Florian Mastacan

A treia mea intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgerea celor 25m ai traseului “Millenium” (M10-), 25m de perete surplombat, în care mişcările sunt brutale, grele, foarte tehnice, semidinamice în mare parte a traseului, iar apoi urmate din nou de mişcări brutale, fără paşi buni de odihnă, fără prize clare pentru picioare, ceea ce face ca în ultima porţiune a traseului să rămâi atârnat doar în mâini, picioarele plecând de pe “prizele X”.

Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Sunt foarte bucuros pentru reuşită, nu pentru că a fost “first ascent”, ci pentru că în primul rând, a fost o foarte mare provocare pentru mine, m-a pus să dau din mine tot ceea ce trebuia pentru reuşită şi pentru că este cel mai greu traeseu de dry tooling pe care m-am căţărat în România până la ora actuală. Traseul a fost parcurs categoric, în totalitate, fără “back poit”.

Ciprian Andrecuţ în traseul “Millenium” (M10-)

Îi mulţumesc lui Florian pentru susţinere morală şi nu numai, iar ca sfat pentru cei interesaţi de traseu, fără un filator bun să nu vă băgaţi în traseu.

Prima ieşire la dry tooling…

2008-11-16T21:06:00.012+02:00

De câteva zile am pus şi eu espadrilele în cui până la primăvară şi am început încet, încet pregătirea pentru sezonul rece, care la Topliţa a început serios, având deja de o săptămână temperaturi de (-11ºC). Mai trebuie să ningă şi iarna e venită în toată regula.
După o perioadă de pregătire la panou şi pe acasă, m-am hotărât să ies şi la stâncă pentru a mă acomoda, să văd cum răspunde organismul la efort combinat cu frig, aşa că împreună cu nişte prieteni din Topliţa ne-am încordat pentru o acţiune în Bicăjel.

Bicăjelul

În prima zi, sâmbătă, am parcurs trasee mai uşoare pentru acomodare, M5; M6, am încercat paşii din noile proiecte amenajate săptămâna trecută, împreună cu Florian Mastacan şi Lucian Bursuc, două linii, “Harmonica” şi “Millenium”, cel din urmă, fiind pentru mine provocarea pentru acest sezon, deoarece linia pregăteşte ceva mult superior faţă de ce există deja în Bicăjel (mă refer la traseele de dry tooling). Ca şi grad nu mă exprim, nu pentru că nu ar exista o părere, mai ales că am încercat să leg paşii din traseu, ci doar pentru că nu am legat traseul.

Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)

Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)

A doua zi, duminică, mi-am propus să mă dau pe cele doua trasee “Dance 4 Life” (M9-), şi “Enter The Dragon” (M9), trasee care sezonul trecut mi-au fost proiecte. Traseele le-am parcurs fără nici o problemă, echipându-le în acelaşi timp cu parcurgerea. Pe lângă cele două trasee, am mai parcurs şi altele, tot pentru acomodare.

Ciprian Andrecuţ în “Dance 4 Life” (M9-)

În stânga Simon Istvan, în dreapta Ciprian Andrecuţ, la o tacla despre rutele existente.

O mică pauză tehnică, mai mult sau mai puţin…

În final totul a mers bine, dar gândul tot la “Millenium” mi-a rămas.

Supernova (7c+)…

2008-09-14T22:39:00.002+03:00

O nouă rută parcursă în acest sfârşit de săptămână, un weekend cu temperaturi sub 0ºC noaptea şi ploaie peste zi.
Sâmbătă ne întâlnim din nou trupa veche şi neschimbată, în Cheile Bicazului, pentru noi trasee, vechi proiecte, trupa formată din Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosă (Kojac), Ştefan Dumnitrescu (Văcuţa) şi eu (Pitzi).
Prima zi nu prea am făcut mare lucru, din cauza unei ploi care, parcă nu se mai sfârşea şi care m-a prins tocmai când echipam traseul “Supernova” (7c+), făcându-mă leoarcă, până ce am reuşit să mă retrag. Cam aşa a fost primul meu contact cu noul traseu.
Mai spre seară ne-am retras mai în amontele cheilor, la un proiect mai vechi de-a lui Ştefan Dumitrescu (Văcuţa) şi anume, “Creatina” (8a), cu care şi-a încheiat conturile în acea după masă.
A doua zi toate bune şi frumoase, după o noapte friguroasă, Soarele a început să încălzească foarte puţin atmosfera, dar asta nu m-a făcut să renunţ la acţiune de pe “Supernova”, aşa că l-am luat pe Kojac ca filator şi hai la atac.
În primele mişcări din traseu, am îngheţat total, degetele de la mâini, de la picioare, mucii din nas, tot, dar tot nu am renunţat şi am mers pe bucăţi până în topul traseului să mă încălzesc cât de cât, între timp Soarele a aruncat o rază de lumină şi pe ruta mea, ca să nu mă demoralizez de tot.
O a treia intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgându-l fără prea multe ezitări, pentru că nu-şi aveau locul, mai mult de atât, pe undeva pe sub tavanul de la finalul traseului, într-un pas mai delicat, cu prize extreme de spălate la picioare, şi un mono-doit (priză de un deget) la mana, din care punctam, am auzit în toată concentrarea pe care o aveam un strigăt de încurajare ce venea de la Kojac “Pitzii !!!!...te-am scos din Gri-Gri şi am plecat, acolo nu ai voie să cazi”, nu vă povestesc ce încurajare a fost, stând în mon-doit (priză de un deget) şi privind cum coarda flutură sub mine, dar nu acesta a fost cel mai greu pas prin care am trecut pe traseu.
În final pot spune despre traseu că este unul complex, de la prize pensate la înţepate, de la bi-doit-uri (prize de doua degete), la mono-doit-uri (prize de un deget), de la inverse la scurse, de la faţă la tavan, un traseu tehnic, care mi-a plăcut foarte mult.
Poze şi film nu am, poate cu altă ocazie.

Take a Break (7c) & Euthanasia (7c+)…

2008-09-01T13:45:00.015+03:00

Nimic mai mult, decât două proiecte parcurse în aceiaşi zi.
După multă muncă, răbdare, durere, am reuşit să-mi închei conturile cu “Euthanasia”, un traseu care a fost şi este foarte reprezentativ pentru mine, după cum vă spuneam şi în articolul precedent, un (7c+) estetic şi complex, o rută din care am învăţat o grămadă de lucruri.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Acţiunea începe de sâmbătă dimineaţa, când am plecat din Topliţa înspre Cheile Bicazului pe o ploaie urâtă de toamnă, şi o temperatură pe măsură. Acolo mă întâlnesc cu Florian Mastacan (Kobe), prieten, “frate”, coleg de coardă şi de suferinţă. Vremea la fel de urâtă şi în chei ca şi la Topliţa, ploaie şi frig, aşa că ne hotărâm să mergem în zona Gâtu Iadului, un sector ferit de ploaie, unde puteam căţăra, Florian parcurgând traseul “Take a Nap” (7b), iar eu m-am dat pe “Take a Break” (7c).

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua de cocoţ s-a încheiat rapid, retrăgându-ne sus în Lacu Roşu, unde dormeam, care prin maşină, care afară sub cerul liber.
Duminică dimineaţa, după o noapte cu temperatura de 1°C, mă trezesc pe la orele şapte, în lumina Soarelui care tocmai îmi încălzea unele părţi mai sensibile ale corpului, Florian dormind în hotel Renault, dotat cu internet şi aer condiţionat, dar fără duş şi hârtie igenică.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua o încep tot în sectorul Gâtu Iadului, prin parcurgerea trseului “Take a Break” (7c), după care ne mutăm la locul crimei, sectorul Faleza Ascunsă, unde era proiectul meu, “Euthanasia” (7c+).

Ciprian Andrecuţ în Euthanasia (7c+)

În cele din urmă reuşesc şi parcurgerea lui, fiind extreme de mulţumit pentru reuşită, fiind un traseu cu care te împrieteneşti mai greu, care îţi eutanasiază degetele pe parcursul lui, ca la final să-ţi ofere un pas mai sesibil de decizie, echilibru şi control.

Ciprian Andrecuţ într-o scurtă pauză, cugetând la Euthanasia.

Florian reuşeşte să parcurgă cele două trasee existente acolo, Coma (7a), respectiv Death Angel (7a+), pentru şlefuirea noului topo al zonei.

Painkiller (8a)…

2008-08-20T13:54:00.020+03:00

O nouă realizare, "Painkiller" (8a), al treilea 8a din acest sezon. Un traseu pe care-l aveam ca proiect încă de anul trecut, când am făcut prima dată cunoştinţă cu el, dar care nu era programat pentru această perioadă, momentan avându-l ca proiect traseul “Eutanasia" (7c+), un traseu mult mai reprezentativ pentru mine decât Painkiller, dar din cauza condiţiilor meteorologice care au ţinut ud traseul Eutanasia, am ales să mă dau pe Painkiller.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

În primele încercări din anul acesta l-am avut ca partener pe Forest, un prieten din Iaşi, ca mai apoi în ziua realizării traseului, să-l am ca filator pe Florin Iordănescu, un tip din Bucureşti care l-am întâlnit la zona de escaladă din Topliţa, un lucru care m-a uimit datorită faptului că cei din Topliţa, având totuşi traseele sub nas, nu se sinchisesc, iar Florin împreuna cu colegul lui, bat cale lungă până aici, prin simplu fapt că au auzit de existenţa unei zone de escaladă în Topliţa, mai mică ce-i drept, dar există.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

Legând o prietenie rapidâ ca între toţi oamenii cu aceleaşi pasiuni, ne hotărâm să mergem în Cheile Bicazului la căţărat, doar eu şi Florin Iordănescu. Ajunşi la locul unde bomba magică a căzut, ne apucăm de treabă şi începem, la alegerea lui Florin, cu proiectul meu, Painkiller.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

După cele trei încercări de sâmbătă şi alte nouă încercări din trecut, reuşesc să leg traseul. Un traseu frumos, prietenos cu degetele, fără a avea un pas anume, intensitatea mişcărilor fiind mai mică decât în Eutanasia, un traseu clar ca mişcări ne fiind nevoie de prea multă judecată la traseu, doar să poţi.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

Prima parte a traseului fiind mai tare, trecând prin nişte “bidoit-uri” şi negative (inverse), după care dai la topul intermediar, unde te poţi odihni fără măini, urmat de un traverseu spre dreapta şi direct în sus până la top, pe ultimele trei asigurări se mai întâlnesc nişte paşi mai tehnici, care obligă puţin creierul să se ”încordeze”.

Ciprian Andrecuţ în primii paşi ai traseului ”Painkiller” (8a)

În concluzie este un traseu frumos, bine amenajat, atletic ca mişcări, destul de bun şi nu, ca primă rută de 8a.
Film nu am doar câteva poze, cameramanul fiind plecat în concediu de vreo patru luni.

Creatina (8a)...Kojac

2008-07-04T21:21:00.006+03:00

Un nou film, Creatina (8a), de aceastǎ datǎ, îl avem în acţiune pe Costel Tudosǎ (Kojac).

Creatina (8a) from cipri florin on Vimeo.

Ecstasy (8a)…

2008-06-09T13:28:00.013+03:00

Dupǎ o sǎptǎmânǎ de muncǎ şi hoinǎrit prin minunata patrie, mǎ întorc în Cheile Bicazului, locul unde magia persistǎ de când rǎsare soarele şi pânǎ sǎ apunǎ, având un nou proiect, “Ecstasy” (8a), un traseu în care “forţa psihicǎ”, trebuie sǎ o batǎ pe cea fizicǎ, asta vǎzând în momentul realizǎri traseului.

Ciprian Andrecuţ la primele încercǎri ale traseului.

Am sǎ vǎ povestesc pe scurt şi am sǎ încep cam aşa: zile dupǎ zile, încercǎri dupǎ încercǎri a traseului, de la punerea expresurilor în spituri, pânǎ la renunţarea totuşi a câtorva puncte de asigurare, de la descifrarea paşilor, pânǎ la primele încercǎri, toate acestea mi-au luat timp, rǎbdare, durere, etc.
Într-una din zilele sǎptǎmânii trecute iau legǎtura cu un prieten din Miercurea Ciuc, Andrei Nan, pentru o întâlnire în Cheile Bicazului la cǎţǎrat.

Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.

Toate bune şi frumoase, fiecare cu traseul lui, cu proiectul lui, ne apucǎm de treaba, eu pe “Ecstasy” (8a), Andrei pe “Murphy’s Law” (7b+).
Primele încercǎri de sâmbǎtǎ, au fost nu foarte bune, dar totuşi cu progres, ca apoi duminicǎ dimineaţa, la a treia încercare reuşind eliberarea traseului.

Ciprian Andrecuţ în primi paşi ai crux-ului.

Un traseu frumos, puţin cam dur, aşa l-am simţit eu, în care psihicul trebuie sǎ domine fizicul, în care rǎbdarea trebuie sǎ se împace cu durerea, fiind pusǎ de multe ori la încercare.

Ciprian Andrecuţ în “Ecstasy (8a)”.

Film din traseu nu am, poate pe viitor, pentru a înţelege mai pe larg despre ce este vorba. În rest viaţa merge înainte, antrenamentul de asemenea, sunt încǎ un începǎtor în acest sport, aşa cǎ mai am multe de învǎţat.

PS. Numǎrul de încercǎri pe care le-am dat la traseu au fost de cincisprezece, contorizând absolut orice intrare în traseu, de la punerea expresurilor, pânǎ la dezechiparea trseului, tot.

Un început cu “Happy End” (8a)…

2008-05-02T23:32:00.017+03:00

Totul a început în urmǎ cu o lunǎ, când ne-am apucat, eu şi bunul meu prieten Florian Mastacan, de traseul Happy End, un traseu care deşi a fost amenajat în 2001, nu a fost fǎcut de nimeni.
Toate bune şi frumoase am început munca la acest traseu, încercând sǎ-i descifrǎm prizele şi sǎ legǎm paşii din el.
În primele ieşiri când ne-am cǎţǎrat, pe lângǎ frigul de afarǎ, traseul era foarte murdar, aşa cǎ, periuţa la bǎtaie şi dǎ-i gaz la curǎţat. Prizele au început sǎ aparǎ, ce-i drept cam micuţe, dar altele nu-s.

Ciprian in Happy End 8a

O descriere a traseului ar fi cam aşa: primele cinci asigurǎri treaba merge lux, dupǎ care intrarea în primul pas al traseului, foarte foarte sensibil la picioare, urmat de un mic pas unde te mai poţi recupera puţin. Din acel loc începe ca sǎ zic aşa “crux-ul cel lung”, o serie de mişcǎri pe prize scurse la picioare şi bi-doit la mâini, care te duc pânǎ la un prag scurs, unde eu am reuşit sǎ mǎ recuperez cât de cât la degetele de la mâini, stând pe un singur picior şi fǎrǎ mâini, de acolo începe urmǎtoarea serie de prize foarte mici şi tǎioase, probabil cea mai grea parte a traseului, dupǎ care ieşirea este pe un prag mare şi scurs pe care traversezi pânǎ în topul traselui.

Ciprian in Happy End 8a

În ceea ce mǎ priveşte pot spune cǎ am muncit mult la traseu pânǎ sǎ-i dau de capǎt, am dat cincisprezece încercǎri pânǎ la reuşitǎ, dar asta e, poate cu mai multǎ pregǎtire o sǎ iasǎ mai uşor, dar totuşi sunt foarte mulţumit, deoarece este primul meu 8a, este primul traseu din acest an, am fǎcut primul acest traseu, iar dupǎ o iarnǎ cu antrenament pânǎ la refuz, sǎ încep sezonul cu un traseu de 8a (9+/10-), este o mare satisfacţie, dat totuşi cu cât mǎ carţǎr mai mult şi mǎ antrenez mai mult, îmi dau seama cǎ sunt încǎ un începǎtor în acest sport, nu luaţi totul ca pe o laudǎ, este chiar realitatea, nu acesta îmi este scopul de a umple pagina. Îmi aduc aminte cǎ la primele încercǎri când ni s-a alǎturat şi Kojac, un prieten şi un cǎţǎrǎtor foarte bun, am vrut sǎ renunţ, dar dupǎ ce Florian mi-a ţinut un logos pe cinste am început sǎ am mai multǎ încredere în mine, un lucru fǎrǎ de care nu aş mai scrie aceste rânduri.

În stânga Ciprian, dreapta Cǎtǎlin Ciofu cameraman

În rest totul merge înainte, antrenamentele sau reluat, ca de obicei singur, vom vedea ce ne rezervǎ restul sezonului.
Mai jos am fǎcut un filmuleţ cu traseul, sper sǎ vǎ placǎ.

Happy End (8a) from cipri florin on Vimeo.

Dry Tooling în Piatra Mare

2008-02-20T21:06:00.004+02:00

În urmă cu câteva luni am aflat de o nouă zonă de dry tooling, situată pe undeva pe lângă Braşov, aşadar o nouă ţintă pentru mine în acest sezon.
M-am hotărât în cele din urmă ca la sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut să merg în acea zonă, împreună cu colegul de piolet Florian Mastacan. Am ales ultima zi din săptămână pentru acestă faleză, în care se cuprind nu mai mult de trei trasee, Mini crux M5+, Apocaliptica M8 şi Man in Black M9-.
Ajunşi acolo, primul lucru care ne-a întâmpinat a fost frigul de afară, - 18°C şi un peisajul fantastic, cu arborii încleştaţi de gerul de afară, dar totuşi soarele a fost binevoitor cu noi şi şi-a făcut apariţia pe la prânz, la fel şi temperatura care a mai urcat pană la -10°C.
Ca de obicei planul meu a fost simplu: să parcurg toate traseele într-o singură zi, categoric fără backpoint şi fără să dau mai mult de trei încercări la cele două trasee mai tari.

Ciprian Andrecuţ în pasul de odihnă din ”Man in Black” M9-

Şi cum totul începe cu începutul, m-am încălzit pe Mini Crux M5+, parcurgându-l la vedere, urmat apoi de Apocaliptica M8, în care din a treia priză a traseului mi-am luat zborul, după care parcurgându-l la rândul lui din a doua încercare, Man in Black M9-, mi-a pus puţin mai mult logica la treabă, mai ales la intrarea în traseu, având un pasaj foarte interesant, destul de dificil de parcurs la prima vedere (nu şi pentru cei buni). La prima parcurgere a traseului nu prea am înţeles multe, în schimb la a doua tentativă am început să-l înţeleg, dar totuşi un plasament prost m-a făcut să fiu din nou pasăre fără creier şi să-mi iau zborul fără rost. La a treia încercare tocmai începuse să mi se dezgheţe substanţa cenuşie şi ca urmare am eliberat traseul, fără să mai am probleme, în cele din urmă m-am întors acasă mulţumit pentru că planul a fost dus cu bine la sfârşit.
Mai jos am postat câteva imagini cu zona, mai puţin artistic în ceea ce priveşte cinematografia, neavând cameraman…dar poate veţi înţelege cam ce a fost.

Video: Dry Tooling in Piatra Mare

Cupa Răchiţele de Dry Tooling…

2008-02-06T07:06:00.000+02:00

Fiind prima etapa din Campionatul Naţional de Escaladă Mixtă Dificultate, lumea s-a adunat, fie de la cluburile legitimate, fie individuali.
Totul s-a întamplat la Răchiţele, undeva pe lângă Cluj, un loc cu un potenţial mare pentru o noua zonă de Dry Tooling, mai mult de atât având şi o cascadă, care se formează în perioada iernii.
Clubul Alpin Repedea Iaşi, şi-a adunat o mare hoardă de sportiv pentru acest event, adică eu şi Florian Mastacan.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Folosindu-ne de naveta spaţială a lui Florian ne teleportăm până la locul crimei, Răchiţele, după multe slalomuri printre radarele patriei noastre şi “bicicliştii cu căruţele lor”.
Ajunşi acolo Vineri pe orele 18, găsim locul ideal de cazare la cabana….fără publicitate….., unde ne mai întâlnim cu alţi atacatori ai acestei întruniri.
Probele la care am participat atât eu cât şi Florian au fost cea de dificultate şi cea de viteză, prima probă avănd o provocare mai serioasă pentru mine.
Toate bune, ne-am calificat în finala de dificultate, atât eu cât şi colegul de suferinţă Florian, în prima zi a concursului, urmâd să se desfăşoare finala a doua zi, împreună cu proba de viteza.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Seara…..ca de obicei s-a sarbătorit, fiecare cum a putut, cum a ştiut că e mai bine, totul încheindu-se pe la orele 4 dimineaţa.
Duminică, o zi cu ceaţă şi umiditate mare, ne-a întâmpinat în drumul nostru către traseul de finală, unde în cele din urmă ne-am clasat cam aşa: Florian pe locul 4, iar eu pe locul 1, ca mai apoi la proba de viteză pe gheaţă să schimbăm locurile, eu trecând pe locul 4 iar Florian pe locul 1.

Clasamentul la baieţi, dificultate:
1 Andrecuţ Ciprian
2 Sima Mihai
3 Petrescu Catalin
4 Mastacan Florian
5 Maris George

Clasamentul la baieţi, viteză:
1 Mastacan Florian
2 Petrescu Catalin
3 Sima Mihai
4 Andrecuţ Ciprian
5 Maris George

Sursa: www.fralpinism.ro

Ciprian Andrecuţ în finală.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Ciprian Andrecuţ în finală.

Competiţia, pe tot parcursul ei a decurs bine, mai puţin evoluţia fetelor la proba de dificultate, singurul lucru care m-a dezamăgit înfiorător, pentru că, după părerea mea, nivelul de pregătire la fete nu necesită organizarea unei competiţii de acest gen, nu vreu să-mi luaţi asta în nume de rău, dar acesta este adevărul, adevărul cel grav…

De la stânga la dreapta, Ciprian Andrecuţ, Mihai Sima, Cătălin Petrescu, Florian Mastacan.

Cupa magică în mâna învingătorului.

Dry tooling…….un stil mai curat, fără backpoint

2008-01-25T13:16:00.001+02:00

Ultimele ieşiri în Bicăjel la dry tooling, din acest sezon, mi-au adus şi cele mai bune rezultate. Eliberarea ultimelor doua trasee din faleză, Out of Fuel M8 şi Moon Trip M8+, ambele trasee având între 30, respectiv 35 m.
Sfârşitul acesta de săptămână, ca de obicei, hai la căţărat, tot alaiul, adică eu, Florian Mastacan şi Maşină (Valentin Chiriac). Unul în stânga, unul în dreapta, care mai de care cu planul lui de atac asupra traseelor şi totuşi, ne-am căţărat pe rând.
Planul meu a fost unul simplu: şi anume, să pargurg cele mai grele rute din faleză, în aceiaşi zi (fără backpoint), nu pentru că aş fi un împătimit al stilului cu backpoint.
Rutele au fost în număr de patru, Out of Fuel M8, Moon Trip M8+, Dance 4 Life M9- şi Enter the Dragon M9, acestea fiind cele de top, restul rutelor existente in faleză având dificultatea de la M7 în jos…
Toate bune şi frumoase, traseu după traseu, planul a fost doborât, reuşind să parcurg toate rutele, cu o singura căzătură (căzătura de încălzire).
Mai multe nu am să vă spun, planurile pentru un proiect tare în afara graniţelor, sezonul acesta s-au cam spulberat, motivele…nu mai contează, poate la anu, dacă om fi sănătoşi.
Mai jos am pregătit un montaj cu cele patru trasee, cu siguranţă vă vor spune mai multe decât mine.

Dry Tooling from cipri florin on Vimeo.

PS. Pentru cei interesaţi de traseele din Bicăjel, toate rutele au fost parcurse în totalitate fără backpoint (aceasta confirmându-se în gradele deja existente), iar gradele de dificultate, scad în momentul folosirii backpoint-ului.

Cupa C.A.R de Dry Tooling….

2007-12-19T22:42:00.001+02:00

Cu toate bune şi frumoase am început şi noi, cam de multicel, sezonul rece, cu dry tooling, ceva trasee de mixt şi multe altele.
Până în prezent singurul eveniment mai interesant a fost Cupa CAR (Clubul Alpin Român), desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Buşteni, pe structura artificială unde a avut loc şi campionatul mondial de căţărare pe gheaţă.

La panoul de la Iaşi

Înainte de acest eveniment am făcut o mică ieşire la prietenii din Iaşi, ca să zicem aşa, un mic minicantonament, unde am căţărat pe structura deja existentă. Gazdă mi-a fost bunul meu prieten Florian Mastacan, alături de “familia lui” Petronela şi Mishoo.
La o săptămână de la pregătirea din Iaşi am năvălit claie peste grămezi, care mai de care al Buşteni, că doar e mare eveniment, Cupa Clubului Alpin Român de căţărare mixt dificultate.

Ciprian Andrecuţ în traseul de calificări

Organizatorii acestui eveniment au fost foarte inspiraţi în ceea ce priveşte buna desfăşurare a concursului, începând de la zona de izolare a concurenţiilor, unde am avut încălzire, până la cele trei trasee amenajate, un traseu de calificări, unul de semifinală şi unul de finală, toate crescând gradual în ceea ce priveşte dificultatea.

Ciprian Andrecuţ în traseul de calificări

Ciprian Andrecuţ în traseul de calificări

Ciprian Andrecuţ în traseul de calificări

Ciprian Andrecuţ în finală

Cu toate că treseul de calificări a fost mai uşor faţă de celelelte două, m-am mişcat mai greu, probabil din cauza frigului de afară şi neacomodării rapide a organismului. În traseul de semifinală treaba a mers mult mai bine cu toate că dificultatea traseului începea chiar de la intrarea în traseu, în finală treaba a decurs bine, zic eu, ocupând în cele din urma locul 3 pe podium, probabil se putea mai bine, dar singurul lucru care il pot remarca public, este că mai am foarte mult de învăţat şi de antrenat în ceea ce priveşte escalada, alpinismul etc..

Clasamentul:
Masculin

1. Cătălin Petrescu
2. George Stroie
3. Ciprian Andrecuţ
4. Dan Burcea
5. Bogdan Micu
6. Florian Mastacan
7. George Stăncescu
8. Robert Cohn

Sursa de informaţii: www.roclimbing.net

Mai jos am făcut un mic montaj de imagini, pentru a descifra mai bine ceea ce a fost la acest eveniment.

Video: Cupa CAR

Nova 7c…

2007-10-22T23:09:00.001+03:00

Din câte se arată sezonul de escaladă se cam încheie pe anul acesta, temperaturiile de afară făcându-şi de cap, aşa că m-am restrâns cu căţăratul fie numai la o zi în Cheile Bicazului, fie la falezele din Topliţa.
Toată povestea începe cam aşa:
Cu trei săptămâni în urmă, din motive birocratice ce se dasfăşoară pe teritoriul patriei noastre, am rămas fără electricitate la minunatul panou, unde îmi petrec majoritatea timpului din cursul săptămâni, fapt care m-a obligat să apelez la frontală, pentru a mai putea face ceva acolo, de unde şi proverbul “Cât e Tikka Plus în floare….trăiască republica”. Dar din tot răul să cernem şi binele, într-una din zile mă contactează un vechi amic din Târgu Mureş, Lucian Stoica, interesat să se caţere pe falezele din Topliţa şi nu numai.
Sfârşitul trecut de săptămână ne întâlnim la falezele din Topliţa, unde alegem un traseu, (Psihoza 7b), o rută pe care eu am parcurs-o în urmă cu un an, dar care mi-a făcut o deosebită plăcere să o parcurg din nou, Luci nereuşind să parcurgă traseul, lucru care la motivate poate mai mult în antrenament.
A doua, ne-am dus în Cheile Bicazului, unde eu aveam un proiect, şi anume, (Nova), un 7c foarte frumos, sensibil la picior, un traseu în care după părerea mea, înveţi să caţeri.
Ajunşi la locul crimei, mă întâlnesc cu “fratele meu”, Florian Mastacan (Kobe), venit şi el la puţină mişcare.
Frig, umezeală, lapoviţă, tot ce-ţi trebuie pentru o bună motivaţie înainte de un proiect.
Mă echipez şi intru în traseu, pas după pas, picioarele îngheaţă încet da sigur, împreună cu mâinile.
Termin de echipat traseul după care dau a şasea încercare pe traseu, având încă patru încercări într-o altă zi. Spre bucuria mea şi în ciuda vremii de afară reuşesc să leg traseul, ajungând în topul acestuia sub fulgii de zapadă care tocmai se îndeseau. Proiectul fiind eliberat, hop în maşină şi fuga acasă.
Duminică din nou la falezele din Topliţa, Lucian fiind nerăbdător să încerce din nou proiectul lui, (Psihoza 7b), dar n-a fost să fie nici de data asta.
În urmatoarea săptămână, ma-am hotărât că ar fi bine să merg la căţărat într-o zonă mai călduroasă, şi am ales Cheile Turzii, avândul partener de coardă tot pe Luci.
Ajunşi în chei, soare, dar cu dinţi, stânca prea rece pentru escaladă, şi totuşi lucrurile au fost în favoarea lui Lucian, pe lângă traseele de încălzire pe care le-am parcurs împreună, a reuşit să-şi elibereze proiectul, (Hostanc 7b), situat în Poligonul Unguresc, un traseu care ma inspirat ca mişcări şi etica amenajării, fiind amenajat de o echipă din Ungaria. Eu nu am reuşit să leg traseul, probabil neavând motivaţie pentru traseu, iar frigul mi-a pătruns rapid în oase.
Duminică ne-am trezit cu o zăpadă destul de măricică în Cheile Turzii, aşa că ne-am îmbarcat şi…….am încălecat pe-o şa şi v-am spus cam ce sa mai întâmplat în ultima vreme.
PS. Poze şi film din Nova nu am, neavând cine să filmeze sau să fotografieze, dar v-am pregătit un scurt metraj din ce a fost.

Soare cu dinti from cipri florin on Vimeo.

Pinball 7c…

2007-07-08T21:39:00.001+03:00

Săptămână plină de ploi şi frig, pe aici prin Topliţa, ieşit la stâncă doar marţi, în rest căţărare în pod (adică la panou).
Hotărât să rămân în weekend-ul acesta pe acasă din pricina timpului neprielnic pentru escaladă, totuşi mintea nu a putut să accepte acest lucru de a rămâne acasă şi nu a fost aşa.
Sâmbătă dimineţa iau legătura cu unul din prietenii mei din Iaşi, Valentin Chiriac şi hop în Cheile Bicazului.
Suit la volanul maşinii şi nerespectând în mare parte a drumului restricţiile de viteză, că doar merg la căţărat, ajung la locul crimei, Cheile Bicazului.
Toate bune şi frumoase, fiind toată lumea în zona Hornul Mare, ne-am dat care mai de care pe trseele din acel sector, Vali încercând ”Freestyler 7b+/7c”, iar eu ”Pinball 7c”.
Pentru mine ”Pinball 7c” este un traseu foatre tehnic şi în acelaşi timp tăios la degete pe alocuri, dar cu atenţie şi control totul este posibil. După trei încercări am reuşit să eliberez traseul, iar a doua zi Vali reuşeşte şi el să parcurgă traseul ”Freestyler 7b+/7c”, după mult efort depus.
Categoric din toată acţiunea asta nu au lipsit şi încercăriele pe care le-am dat pe magicul traseu ”Omida veselă 7c+”, fără succes şi de această dată, dar dintre toate încercările acestea fiind cele mai bune, sper să-l eliberez într-o zi.
În curând am să primesc de la cei care au fotografiat şi ceva imagini din această acţiune.

Freestyler 7b+/7c…

2007-06-24T21:11:00.000+03:00

După cum v-am spus în articolul anterior, weekend-ul trecut am început să lucrez la un nou proiect, ”Freestyler 7b+/7c”.
Un traseu foarte sensibil în ceea ce priveşte prizele de picior, ele fiind în mare parte scurse şi foarte alunecoase.
Referitor la paşii traseului eu am avut o mică nelămurire undeva pe la mijlocul rutei, unde dintr-o priză de două degete urma o priză negativă de trei degete, după care cu un mare control asupra prizelor de picioare trebuia să faci un traverseu spre stânga spre o altă priză de trei degete, tot negativă, aflată mult mai sus faţă de limita maximă la care puteam să ajung cu mâna.
După toată această suită de mişcări, urmează ieşirea din traseu, mai precis ultimele trei asigurări, unde la fel prizele foarte proaste la picior şi lateralele scurse aflate la mână iţi dau puţină bataie de cap.
Dar după cele şase încercări totalizate, date pe traseu, am reuşit să parcurg ruta fară probleme, penultima asigurare ne mai punctând-o şi astfel ”Freestyler 7b+/7c” l-am eliberat.
Următorul proiect la care lucrez este ”Omida veselă 7c+”, din Cheile Şugăului, în care am reuşit weekend-ul acesta să parcurg ruta cu două opriri…..
Cauza!!!..... pielea descuamată de pe degete şi apariţia sângelui.
Sper să mă raferac rapid pentru că traseul oferă o minunată suită de mişcări controlate, atât fizic cât şi psihic.
După cum spunea bunul meu prieten Florian Mastacan (KOBE): ”Simpla căţărare, fară a da sens filozofiei mişcării, egal p….”
Poze şi film din aceasta acţiune nu am, poate data viitoare.

Început de drum

2007-06-21T19:56:00.002+03:00

Munca şi căţăratul mi-au ocupat foarte mult din programul zilnic, ceea ce a făcut să nu mai postez nimic pe blog, dar dacă vrem pentru toate există timp.
După ce pioleţii şi schiurile le-am pus la naftalină, mi-am început acest sezon de escaladă prin parcurgerea unui traseu din Cheile Bicazului, la sfârşitul lunii aprilie, “Kamicaze 7b+”.
Un traseu care mi-a deschis ochii spre clasa de mijloc a escaladei şi pentru care am un mare respect, chiar dacă pe tot parcursul traseului prizele mici şi tăioase, dar şi asigurările mai aerisite m-au ţinut in şah….dar nu în mat.
Luna mai, a trecut în linişte, fără realizări, dar în care antrenamentele sau desfăşurat foarte bine, cu toate că mă antrenez singur de mai bine de patru ani, motivaţia este tot mai mare pe zi ce trece, un lucru de care nu vreau să mă despart.
Iunie….trei sfârşituri de săptămână cu mici realizări.
Am început această lună parcurgând traseul “Finala CN 2004 7c”, aflat în Cheile Şugăului, în aval de Cheile Bicazului, un traseu etalon pentru acest grad, complex în ceea ce priveşte tipurile de prize existente.

Ciprian Andrecuţ în ”Finala CN 2004 7c”

La numai o săptămână de la întâmplare, un nou traseu, “Murphy's Law 7b+”, un traseu care se termină în toată splendoare lui printr-o mişcare dinamică la o priză aflată exact sub top, care m-a facut să-mi iau zborul de câteva ori chiar din finalul traseului.

Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”

Sfârşitul acesta de săptămână a fost şi el mai modest. Am reuşit parcurgerea traseului “Adelante 7b+”, din Cheile Bicazului, o rută care mi s-a părut mai deosebită faţă de alte trasee de acelaşi grad, în ceea ce priveşte tehnica de picioare şi mişcările izometrice. Tot în acest weekend am început să lucrez la un nou proiect “Freestyler 7b+/7c”, aflat tot în Cheile Bicazului, care sper să iasă cât mai repede pentru că nu-i timp de pierdut, iar escalada sportiva abea a început…

Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”, pasul de odihnă de sub top.

Pe viitor sper ca motivaţia să rămână tot la acest nivel şi poate voi deveni un căţărător mai bun…
Mai jos am făcut un filmuleţ, cam scurt, dar sper să vă spună câte ceva din ceea ce a fost.

Inceput de drum from cipri florin on Vimeo.

Snow Break, goana după zăpadă

2007-04-09T11:42:00.002+03:00

Chiar dacă sezonul acesta nu ne-a oferit prea multe posibilităţi de a schia, din pricina zăpeziilor inexistente, ca oricare om pasionat de această disciplină am început aşa zisa goană după zăpadă.
Totul a început într-o zi de vineri, treizeci martie anul curent, o zi însorită, perfectă pentru o tură pe meleagurile din apropierea oraşului Topliţa, de data aceasta, Călimani. După ce am terminat cu munca mi-am luat schiurile şi un mic rucsac cu ceva îmbrăcăminte şi am pornit spre zona alba. Era ora două când am dat de primele urme de zăpadă, aşa că m-am şi urcat pe schiurile de tură, având posibilitatea să merg mult mai repede pe zăpadă.
În jurul orei şaptesprezece, împreună cu cei doi prieteni Istvan Simon şi Attila Benedek, am ajuns la refugiul situat la altitudinea de 1720 m, la numai câţiva metri de lacul Iezerul Călimaniului, un refugiu care ne-a fost gazdă pe toată durata acestei ture.
Fiind o oră destul de târzie pentru a schia pe versanţii din jur, după câteva mici aranjamente prin refugiu, ne-am aşezat în fotoliile existente, alături de câte o cană fierbinte de ceai aşteptând cu zâmbetul pe buze, apusul de soare.
Sâmbătă, treizeci şi unu martie am hotărât să schiem în prima jumătate a zilei în zona lacului Iezer, pe o pantă sudică, ca apoi cealaltă jumătate a zilei să ne-o petrecem pe un versant nordic ce se întindea de la staţia meteorologică până în fostul oraş minier din craterul Călimaniului.
Tot în cursul acestei ziele şi-a făcut apariţia prietenul nostru Cătălin Frăţilă, ajutat la urcare de un snow mobil ce avea drum la staţia meteo.
Profitând de soarele ce ne-a ţinut companie pe tot parcursul acestei zile, am schiat până către ora optsprezece.
În urmatoarea zi de întâi aprilie, în care am împlinit minunata vârstă de douăzeci şi şase de ani, vremea nu se arăta prea milostivă cu noi, dar asta nu ne-a făcut să stăm în refugiu, aşa că prin micile rafale de vânt am continuat să schiem pe o faţă nordică, la 2033 m altitudine, tot în craterul Călimaniului.
Mai jos, Snow Break, un mic filmuleţ pe care l-am făcut, vă va arăta mai bine ce a fost în această tură.

Snow Break from cipri florin on Vimeo.

L'Argentière la Bessée, un loc numit paradis

2007-03-27T13:22:00.001+03:00

Anul acesta din fericire am reuşit pentru prima dată să ies la căţărat în afara graniţelor ţării. După ce am traversat patru ţări am ajuns în L'Argentière la Bessée, o localitate cu câţiva locuitori situată în sud-estul Franţei.
Am ajuns acolo în jurul orei două noaptea, după câteva peripeţii întâlnite de la intrarea pe teritoriul Franţei, una din trecători (Col de Lautaret) fiind închisă, am rămas cu o cantitate de 800 ml de motorină în rezervor, toate benzinăriile fiind închise după ora 22°°, iar pompele funcţionau pe baza unor carduri în euro, o chestie pe care nu o aveam în dotare. Ne-am instalat cu toata echipa, adică eu, bunul meu prieten Florian Mastacan din Iaşi, Andreea Copăescu şi Dan Burcea din Bucureşti, în casa unui ghid de altitudine, unde aveam să stăm zece zile.
Spre uimirea noastră temperaturile erau destul de ridicate pentru luna ianuarie în Alpi, minimele începând numai de la altitudinea de 3500 m, aşa că dintr-un numar foarte mare de cascade care ar fi trebuit să fie îngheţate, erau deschise câteva pentru a putea fi căţărate, restul nefiind formate sau într-o stare degradată, atunci am zis că cea mai bună alternativă în lipsa căţărării pe gheaţă este dry tooling-ul.
Franţa având căţăratul atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, ca un sport cunoscut majorităţii oamenilor de acolo, am avut posibilitatea să alegem şi câteva trasee de dry tooling pe care ne-am pus bicepsul la treaba.
După doua zile de atârnat în pioleţi, în care eu am reuşit să parcurg un M6, un M8 si un M7+, (acesta din urma la vedere), împreună cu Florian, am gustat şi din plăcerea ascensiunilor pe cascadele îngheţate. Cascada Claphause situată în sectorul Aillefroide, pe o faţă nordică, ne-a oferit o rută superbă de 100 m lungime cu grad de dificultate (III, 4), în cea de-a treia zi.
A patra zi, fiind şi ziua în care am luat pauză, am hoinărit prin magazinele destinate echipamentului montan, scăldându-ne privirile la diversitatea materialelor pe care o putei întâlni.
În zilele ce au urmat o noua zonă, Grotte d'Hirondelle, ne-a dat prilejul să parcurgem alte trasee la fel de frumoase. Eu parcurgând aici un M8 si un M6+, după care am încercat o rută care era încă în stadiul de proiect şi în topourile existente, Msieur le 9" (M9/M10?). Ca mişcări am reuşit să leg mai bine de jumate din traseu, până în punctul unde dintr-un yaniro trebuia să ajungi la o priză foarte îndepărtată, acest lucru făcându-mă să mă opresc.
Concluziile pe care le-am tras din toată această experienţă căpătată în Franţa, m-au făcut să înţeleg că în ceea ce mă priveşte, sunt încă la început de drum şi mai am foarte mult de muncit.
Printre momentele în care ne-am căţărat am luat şi câteva imagini pe care le-am prezentat într-un mic film ce poate fi vizionat mai jos, care cred că o să vă spună mai exact ceea ce a fost această tură în Franţa.
DRY ON.

Dry On (France) from cipri florin on Vimeo.

Dry Tooling....Dance 4 Life (M9-) & Enter The Dragon (M9)

2007-03-03T20:55:00.001+02:00

După ce pe data de zece februarie anul curent am reuşit să eliberez traseul Enter The Dragon (M9), a venit şi rândul celui de-al doilea proiect din cheile Bicăjelului, Dance 4 Life (M9-).
Spre bucuria mea tot astăzi bunul meu prieten Florian Mastacan, reuşeste a doua repetare a traseului Enter The Dragon (M9).
La numai câteva ore Daniel Burcea îl urmează reuşind şi el traseul, dar de data aceasta folosindu-se de ’’back point”.
În cele din urmă vreau sa fac o mică relatare referitoare la modul în care traseele au fost parcurse, ambele trasee au fost eliberate atât de mine cât şi de bunul meu prieten Florian Mastacan fară ’’back point”.
Din fericire reuşita traseului Enter The Dragon (M9) a fost filmată şi o puteţi viziona mai jos, iar în curând sper să repet traseul Dance 4 Life (M9-) pentru un mic filmuleţ.

Enter The Dragon (M9) from cipri florin on Vimeo.

Bouldering.....

2007-03-02T22:48:00.001+02:00

Ce este de fapt această disciplină!!!!
Este o metodă prin care orice practicant al escaladei sportive poate să-şi îmbunătăţească forma fizică şi tehnica pentru escaladă, prin căţărarea unor pasaje de pe un perete, bolovan, aflate la o distanţă mai mica de sol.
De ce ai nevoie pentru a putea practica această formă de căţărare: pe lângă arealul unde poate fi practicat, mai ai nevoie de o încălţăminte adecvată (espadrile), un saculeţ cu praf de magneziu, care se aplică pe palme, pentru a le menţine uscate, o saltea care te pote proteja în caz de cădere şi nu în ultimul rând de voinţă, restul vine de la sine.
Pentru mine pot spune că este cea mai buna forma de antrenament necesară în escaladă, deoarece ’’stânca este cel mai bun antrenor”.
Mai jos puteţi viziona un film destinat acestei discipline, din care poate veţi înţelege mai mult.

Climbin in Toplita from cipri florin on Vimeo.

O zi prin împrejurimile Topliţei

2007-02-02T22:52:00.001+02:00

După ce pe străzile oraşului au început să năvălească mici comercianţi cu ghiocei împăturiţi în diverse hârtii creponate care fac ochiul trecătorului de rând sa se apropie de mese dărăpanate pe care aceştia erau expuşi, m-am hotărât să fac o plimbare în jurul oraşului meu natal, Topliţa.
Fiind început de martie zăpada încă mai persista pe munţii care ne înconjurau, aşa că mi-am luat schiurile, prietenul de nădejde Ice, si am plecat la o tură.
Se făcuse ora nouă şi ceva, depăşisem zona de pădure şi urcam încet spre zona alpină, unde se deschidea o privelişte uluitoare.
Atât pentru mine cât şi pentru Ice libertatea mişcării pe zăpada bine îngheţată ne făcea să ne simţim minunat în acea zi de unsprezece martie.
O dată ajunşi aproape de refugiul salvamont, norii începuseră să se aglomereze deasupra golului alpin, aşa că ne-am întors spre casă pe la ora două.
În tot acest timp am reuşit să fac si un mic filmuleţ pe care îl puteţi viziona mai jos.

Calimani from cipri florin on Vimeo.