duminică, 24 iunie 2007

Freestyler 7b+/7c…

După cum v-am spus în articolul anterior, weekend-ul trecut am început să lucrez la un nou proiect, ”Freestyler 7b+/7c”.
Un traseu foarte sensibil în ceea ce priveşte prizele de picior, ele fiind în mare parte scurse şi foarte alunecoase.
Referitor la paşii traseului eu am avut o mică nelămurire undeva pe la mijlocul rutei, unde dintr-o priză de două degete urma o priză negativă de trei degete, după care cu un mare control asupra prizelor de picioare trebuia să faci un traverseu spre stânga spre o altă priză de trei degete, tot negativă, aflată mult mai sus faţă de limita maximă la care puteam să ajung cu mâna.
După toată această suită de mişcări, urmează ieşirea din traseu, mai precis ultimele trei asigurări, unde la fel prizele foarte proaste la picior şi lateralele scurse aflate la mână iţi dau puţină bataie de cap.
Dar după cele şase încercări totalizate, date pe traseu, am reuşit să parcurg ruta fară probleme, penultima asigurare ne mai punctând-o şi astfel ”Freestyler 7b+/7c” l-am eliberat.
Următorul proiect la care lucrez este ”Omida veselă 7c+”, din Cheile Şugăului, în care am reuşit weekend-ul acesta să parcurg ruta cu două opriri…..
Cauza!!!..... pielea descuamată de pe degete şi apariţia sângelui.
Sper să mă raferac rapid pentru că traseul oferă o minunată suită de mişcări controlate, atât fizic cât şi psihic.
După cum spunea bunul meu prieten Florian Mastacan (KOBE): ”Simpla căţărare, fară a da sens filozofiei mişcării, egal p….”
Poze şi film din aceasta acţiune nu am, poate data viitoare.

joi, 21 iunie 2007

Început de drum

Munca şi căţăratul mi-au ocupat foarte mult din programul zilnic, ceea ce a făcut să nu mai postez nimic pe blog, dar dacă vrem pentru toate există timp.
După ce pioleţii şi schiurile le-am pus la naftalină, mi-am început acest sezon de escaladă prin parcurgerea unui traseu din Cheile Bicazului, la sfârşitul lunii aprilie, “Kamicaze 7b+”.
Un traseu care mi-a deschis ochii spre clasa de mijloc a escaladei şi pentru care am un mare respect, chiar dacă pe tot parcursul traseului prizele mici şi tăioase, dar şi asigurările mai aerisite m-au ţinut in şah….dar nu în mat.
Luna mai, a trecut în linişte, fără realizări, dar în care antrenamentele sau desfăşurat foarte bine, cu toate că mă antrenez singur de mai bine de patru ani, motivaţia este tot mai mare pe zi ce trece, un lucru de care nu vreau să mă despart.
Iunie….trei sfârşituri de săptămână cu mici realizări.
Am început această lună parcurgând traseul “Finala CN 2004 7c”, aflat în Cheile Şugăului, în aval de Cheile Bicazului, un traseu etalon pentru acest grad, complex în ceea ce priveşte tipurile de prize existente.


Ciprian Andrecuţ în ”Finala CN 2004 7c”

La numai o săptămână de la întâmplare, un nou traseu, “Murphy's Law 7b+”, un traseu care se termină în toată splendoare lui printr-o mişcare dinamică la o priză aflată exact sub top, care m-a facut să-mi iau zborul de câteva ori chiar din finalul traseului.


Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”

Sfârşitul acesta de săptămână a fost şi el mai modest. Am reuşit parcurgerea traseului “Adelante 7b+”, din Cheile Bicazului, o rută care mi s-a părut mai deosebită faţă de alte trasee de acelaşi grad, în ceea ce priveşte tehnica de picioare şi mişcările izometrice. Tot în acest weekend am început să lucrez la un nou proiect “Freestyler 7b+/7c”, aflat tot în Cheile Bicazului, care sper să iasă cât mai repede pentru că nu-i timp de pierdut, iar escalada sportiva abea a început…


Ciprian Andrecuţ în ”Adelante 7b+”, pasul de odihnă de sub top.

Pe viitor sper ca motivaţia să rămână tot la acest nivel şi poate voi deveni un căţărător mai bun…
Mai jos am făcut un filmuleţ, cam scurt, dar sper să vă spună câte ceva din ceea ce a fost.

Inceput de drum from cipri florin on Vimeo.